Cui îi place să citească va iubi volumul “Reading Women”. Cartea semnată de Stefan Bollman combină două mari pasiuni: lectura şi fotografia. E o poveste în imagini despre femei care se abandonau cărţilor şi începe în Evul Mediu – când majoritatea nici măcar nu ştiau sau nu aveau voie să citească – pentru a ne purta până în zilele noastre.
Din majoritatea fotografiilor răzbate un sentiment de linişte, de intimitate, pe care îl cunoaşte cine s-a lăsat cucerit de o poveste. Fiecare imagine e completată de un text explicativ despre contextul în care a fost surprinsă cititoarea. De exemplu, Alice Lidell, care ar sta la baza personajului principal din seria „Alice în Ţara Minunilor” de Lewis Carroll, e fotografiată din profil, aplecată asupra unor scrisori.
În rochii apretate de bal, în pijamale, pantaloni sau goale, în grădină, pe iarbă sau în pat, femeile citesc oricum, oriunde. Cartea nu e doar un album şi atât; cele 200 de fotografii sunt însoţite de comentarii care explică şi contextul istoric, simbolurile regăsite în tablouri sau cine anume era personajul imortalizat. Astfel, formează o imagine despre rolul femeii în societate, aşa cum e el reprezentat prin artă. Femeile citeau şi atunci când lectura era considerată viciu, nu virtute, când nimeni nu ar fi acceptat că o femeie are dreptul de a gândi pentru ea sau de a-şi imagina viaţa diferit, fie doar prin paginile unei cărţi.
Abia în secolul al XVII-lea lectura a început să fie considerată un hobby, o activitate dătătoare de plăcere. Problema era că femeile, până atunci supravegheate constant şi private de foarte multe libertăţi, descopereau că există şi o altă lume. Iar asta nu era sănătos pentru o femeie menită pentru cu totul alte activităţi, şi nu stând visătoare cu o carte în mână, imaginându-şi altă viaţă. Domenico Fetti, în tablou „Fată citind”, înfăţişează lectura aproape ca o experienţă spirituală, pioasă. Azi, probabil că nu s-ar mira nimeni de o fotografie nud care ar avea în cadru şi o carte. Dar în 1886, când Théodore Roussel a pictat „Cititoarea”, mulţi l-au criticat drept lipsit de ruşine. Despre ce este vorba? O fată de 19 ani care răsfoieşte o revistă în timp ce kimono-ul e atârnat neglijent de spătar. Să fi fost vorba de nuditate, de aerul plictisit care se întrevede pe chipul ei sau de lectura aleasă?
Din 1954, când o avem pe Marilyn Monroe în costum de baie, cu „Ulise” de James Joyce în mână, călătorim şi mai mult în timp, până în 1760, la „Cititoarea” lui Pierre-Antoine Baudouin, care înfăţişează o femeie în boudoir-ul ei, întinsă într-un fotoliu, cu o carte în mână şi celălalt braţ ascuns sub faldurile rochiei. Mesajul e unul ambiguu; nu e clar dacă autorul condamna depravarea pe care lectura o aduce asupra femeii, cum se credea în acele vremuri, sau vrea să-i tulbure pe ipocriţi cu această moralizatoare (şi explicită) imagine. Plină de morală e şi reprezentarea lui Pieter Janssens Elinga, care, în „Femeie citind”, prezintă o servitoare care a „împrumutat” cartea stăpânei şi urmăreşte concentrată firul acţiunii în loc să taie cartofii.
În secolul nostru, deşi femeile sunt cele care se ocupă de obicei de treburile casnice, tot ele cumpără şi cele mai multe cărţi de ficţiune. Un studiu citat în 2009, de cotidianul The Guardian arată că, atunci când încep o carte, femeile sunt cele care de cele mai multe ori n-o mai pot lăsa din mână. În schimb, de două ori mai mulţi bărbaţi decât femei au recunoscut că n-au reuşit niciodată să termine o carte. Asta pentru că femeile ar avea, potrivit unei teorii, mai mulţi neuroni-oglindă, responsabili de contaminarea emoţională, care preiau stările sufleteşti ale celor de lângă. Cu alte cuvinte, aceşti neuroni ai empatiei ne permit să ne punem mai uşor în locul altcuiva. Pentru că au disponibilitate mai mare de a se identifica cu un personaj, femeile îi vor urmări istoria cu mai mult interes şi pasiune.
Voi în ce carte v-aţi “pierdut”? 🙂
Citiţi şi
Ce pierdem de când nu mai citim
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
