Măsura dublă a femeilor în diverse situații de viață m-a intrigat și m-a enervat dintotodeauna. Dublul standard, asumat cu o seninătate vecină cu prostia, batjocura sau fraierirea pe față par a fi atribute ale ”înaltelor simțiri” femeiești. Astfel, femeile își acordă una alteia explicații de nerefuzat, motive circumstanțiale ”beton” și imbolduri emoționale perfect justificabile pentru cele mai contradictorii situații, dar devin brusc total neiertătoare când în aceleași situații contradictorii se află bărbații.
Deunăzi, prind o discuție între niște prietene. Stânjenite oarecum de apariția mea, schimbă tema. Curios din fire, mă bag în vorbă ca o țață și le trag de limbă despre marile secrete pe care le șușoteau cu gravitate. Povesteau despre o a treia femeie, o doamnă trecută un pic de 40 de ani, căsătorită de peste 20 de ani, cu doi copii maturi, plecați deja de acasă, un soț care s-a descurcat binișor în viață și i-a asigurat tot confortul necesar, în prezent fiind la fel de preocupat în a le construi și copiilor propriile case. Marea dramă a doamnei era revelația că după 20 și mai bine de ani în căsătorie nu și-a iubit niciodată soțul, cel puțin nu așa cum simte față de un vecin care s-a mutat de curând în zonă. Fluturași adolescentini în stomacul doamnei cu pricina nu o lăsau să aibă liniște ziua și să doarmă nopțile, în interminabile reverii erotice cu bărbatul de vis-à-vis.
A fost fascinant de urmărit întregul șir de argumente în favoarea plonjonului doamnei în brațele Zburătorului de la 47 bis: adică, sărmana, n-a simțit niciodată iubire ca asta, are dreptul să fie iubită și să iubească, altfel, ce rost mai are viața dacă nu iubești, se simte și ea vie, simte că trăiește, își dorește și ea, sărăcuța, pasiune, tandrețe, să fie alintată, să o strângă cineva în brațe pătimaș, să simtă că e dorită, satisfăcută. Problema majoră e soțul, un insensibil care poate nu înțelege nevoia de iubire străină a nevestei, simțirile pure și nevinovate față de vecin. Nu, nu, nu! Nu e vorba de divorț! Că doamna n-ar divorța! S-a ”obișnuit” cu confortul vilei, gipanul sub c*r, excursiile ș.a.m.d., iar soțul ar trebui să priceapă tot tabloul, căci, la urma urmei copiii sunt mari, au plecat de acasă, iar el în ultimii ani nu s-a mai arătat a fi pasional, e mai tot timpul plecat, ocupat și obosit, îl preocupă mai mult firma, cele două șantiere ale copiilor, decât să îi ofere consoartei clipe de tandrețe, pe care femeia, oricum nu și le dorește.
Am pus problema invers: ar fi la fel de înțelegătoare dacă soțul ar întâlni-o pe acea femeie care îl face să se simtă iarăși viu, iubit, cu fluturași în stomac și ar vrea acceptul soaței pentru împlinirea acestei iubiri ca niciodată? Cum?! Cum?! Cuuuum?! Ce să mai vrea și ăla la bătrânețe? Vine o tinerică și să se ducă după pi%da ei? Să își țină șlițul închis, că doar are copii, familie! Adică aia a fost bună de nevastă 20 de ani să îi crească copiii și să îi spele șosetele?! Ce dragoste?! Ce fluturași?! Prostii! S-o lase naibii pe curvă și să fie om serios! Și chiar dacă simte ceva, o să îi treacă!
În fața vehemenței argumentelor și a fulgerelor din priviri m-am retras spășit, înțelegând că e de belea dacă nu le dau dreptate, în timp ce ele continuau șușotelile grave pe marginea marilor secrete. Asta e! Femeile au voie, bărbații… nu!
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Femeile mature vs femeile imature
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
