Mă declar vinovată. Îmi doresc o carieră. E târziu poate, dar mă gândesc cu optimism că mai am cel puțin 30-40 de ani să lupt pentru ea și să o realizez. Și dacă ești femeie, ideea e cu atât mai complicată. Pentru că în societățile tradiționale, statusul familial al unei femei este considerat principal, spre deosebire de bărbați, în cazul cărora prioritar este statusul profesional. Astfel se explică asiduitatea cu care domnișoarele sunt întrebate după o anumită vârstă: „Dar de măritat, când te măriți?”
Iar asumarea statutului de femeie căsătorită are implicații consistente asupra statutlui lor profesional. Engels a identificat acest aspect spunând în „Originea familiei, a proprietății private și a statului” (1876) că „femeia este proletarul bărbatului.” Altfel spus, dominația masculină asupra femeilor salariate se bazează pe faptul că acestea realizează un efort suplimentar pe lângă serviciul plătit, cel domestic, neplătit, al cărui produs este valorificat de către bărbat.
Mai mult decât atât, în câmpul profesional, femeilor li se desemnează sarcini ce fac apel la așa numitele „calități feminine” sau „domestice”, ne-recunoscute ca fiind adevărate calități profesionale. În consecință, femeile suportă un tip de devalorizare a competențelor și a statutului lor profesional. Este binecunoscut faptul că la muncă și experiență egală cu bărbații, femeile sunt mai prost plătite și că femeile sunt sub-reprezentate în posturi de decizie în comparație cu numărul bărbaților.
Fetele au însă avantajul unei reușite școlare superioare față de colegii lor de gen masculin, ceea ce a determinat feminizarea anumitor profesii și accesul femeilor la funcții de conducere.
Suntem martorii promovării intense a egalității de gen, însă în spatele acestui minunat discurs se ascund în continuare condiții discriminatorii ce sunt în măsură să țină femeile la distanță de funcțiile manageriale sau de anumite profesii. Vorbim aici de așa numitul „plafon de sticlă”.
Cum se manifestă „plafonul de sticlă”? Una dintre modalități ar fi stereotipurile care pun în discuție capacitatea unei femei de a rezolva probleme complexe și de a-și impune punctul de vedere. Femeile sunt imaginea slăbiciunii, a nevoii de consens, a lipsei de perseverență. În consecință, foarte puține femei vor avea șansa de a demonstra contrariul acestor clișee.
Mai mult, întreprinderile și companiile impun constrângeri în măsură să selecteze persoanele care să ocupe funcțiile de top. Printre acestea ar fi condiția mobilității și a delocalizării pentru perioade lungi de timp (3-4 ani), conducerea unor filiale aflate în străinătate sau în afara zonelor urbane. Este greu de crezut că o femeie poate să-și mute toată familia pentru postul ei, cu riscul ca partenerul să-și piardă propriul serviciu, iar copiii să fie în situația de a schimba școala/grădinița, să-și piardă prietenii și legăturile deja formate. O altă condiție este disponibilitatea timpului pentru acțiunile companiei la orice oră sau pentru călătorii în interes de serviciu. Apar întrebări precum: Cine le face copiilor micul dejun? Cine îi duce la școală? Cine stă cu ei?
Pentru o femeie căsătorită, și mamă pe deasupra, acest gen de condiții duc la abandonul sau la reducerea aspirațiilor profesionale deoarece se asociază cu sacrificii familiale de anvergură. Pentru aceste femei, destinul este să rămână sub plafonul de sticlă. Cele care aleg sacrificarea statusului familal trebuie să-și asume conștient oprobriul și acuzațiile legate de lipsa sentimentelor maternale.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
