În aceste zile pline de emoție și turbulențe sociale, privesc cu uimire la… femeile aflate în prim-planul decizional românesc și nu pot să nu remarc că de fiecare dată sfârșesc prin a mă întreba retoric: „Dar ce, Doamne iartă-mă, caută femeia asta acolo?”. Oricât m-aș strădui să-mi chinui retorica feministă întru susținerea acestora, nu prea am ce susține. Adică pe o femeie care conduce trupele de ordine ale statului nu vreau s-o simt cum tremură și nu-și poate controla vocea, dându-mi chiar senzația că tremură la microfon, iar pe liderul politic al opoziției, de e femeie, chiar nu vreau s-o văd ca manechin și să nu-i percep vâna de prestanță care să o deosebească de …restul.
Am în minte o sumedenie de femei superbe, care au făcut istorie altfel decât căsătorindu-se cu cine trebuie, ori fiind amantele cui trebuie. Dar nu pot să nu mă uit cu stupoare la o Carmen Dan sau la o Raluca Turcan, ambele actori implicați în evenimentele din aceste zile și să nu constat că simbolurile depășesc liderii de la distanță.
Vă puteți imagina un regiment de jandarmi aliniați ostășește în spatele femeii care, de la pupitru, ar fi trebuit să transmită un mesaj clar, puternic, în primul rând subordonaților ei, de calm, de încredere, de clarviziune, dar care, în schimb, făcea liste cu ziariști instigatori, având un rictus de parcă pupitrul stătea s-o ia la goană și nu-l putea prinde? Strada s-a descurcat mai bine. Până la urmă, jandarmul e și el tatăl, soțul, fiul, fratele cuiva, poate chiar al cuiva din mulțime.
Apoi, liderul opoziției încerca să spună ceva despre poziția opoziției în situație (nu e o greșeală, e o ilustrare în cuvinte a felului în care opoziția s-a prezentat în aceste zile), să inducă o oarecare stare de calm critic.
În aceste zile, pentru prima oară, mi-am zis că oricând un bărbat oricât de slab din instituțiile astea două ar fi făcut o treabă mai bună. Ar fi fost o prezență, nu o apariție.
Aș fi vrut să știu și eu ce au simțit jandarmii care au trebuit să iasă pe stradă auzindu-și căpetenia „vorbind la TV”? Pe politicienii opoziției nu-i mai întreb. Ei se complac. Jandarmii nu aleg. Politicienii au ales cine să-i reprezinte. Și, vorba domnului Liiceanu, parafrazez, e curios cum toate femeile promovate în funcții în România „au poze pe internet în bikini”.
În antichitate și în Evul Mediu, regula era că liderul trebuie să fie unul mai înalt ca media cu un cap, să fie sănătos, de se poate și chipeș, să n-aibă defecte de vorbire și nici în trup. Să arate puternic și să aibă o voce pe măsură. Și toate astea, obligatoriu trebuiau însoțite de educație și experiență practică pe măsură. Nici atunci, nici acum, liderii nu se ițeau ca ciupercile după ploaie. Partea cu prestanța e valabilă și azi. Pentru că așa funcționează mintea noastră. Oare în politica românească, doar gusturile bărbaților răzbat până la butoanele țării cum răzbat în managementul spitalelor, ori în birourile de marketing și PR din diverse instituții și „mari” companii?
Comparați-le pe femeile din linia întâi în România de azi cu… Margaret Thatcher care se întoarce în politica britanică cucerind un război, reinventându-se (așa-numitul „Falklands War”), ori cu generalul Ann E. Dunwoody, prima femeie general de patru stele din istoria Statelor Unite, femeie care a văzut Saigonul nu în croazieră, ci în foc și care, ca toți generalii din țări normale la cap, și-a câștigat stelele de pe epoleți și titlul în teatrele de operațiuni. Priviți-o vorbind cu subordonații ei de la pupitru și comparați cu oferta autohtonă… Concluziile o să le trageți singure.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
