Femeia – această cutie a Pandorei, acest mister, nelinişte, dorinţă, iubire, amalgam de stări şi manifestări clasate, în funcţie de beneficiar, de la divin la iad curat. Femeia, eterna întrebare care pentru mulţi bărbaţi rămâne fără răspuns exact.
Dacă ar fi să-i credem pe darwinişti, femeile, rude îndepărtate cu maimuțele, ar trebui să fie, la ora în care scriu acest articol, dezinhibate, doritoare de sex in grup (maimuțele sunt inventive) si ușor matriarhale. Pe de alta parte, vechile scripturi ne plasează undeva în coasta vinovăției, manipulative și dispuse să ducem bărbatul în ispita din care și la ora aceasta se chinuie să iasă.
Istoria a demonstrat că rolul femeii a fost ori minimizat, ori prost înțeles. Ba era un păcat să ai orgasm, ba era de la sine înțeles să fii în slujba bărbatului, ba ți se refuza elementarul drept la vot, doar pentru că erai bănuita de ignoranță crasă în treburile esențiale. Dar asta este istorie…
Probabil că totul a început de la incapacitatea de a înțelege fenomenul care se numește FEMEIE.
Dar să îmi încep expozeul care nu este altceva decât părerea mea foarte personală.
Femeia este ceea ce învață să fie.
Primii pași in viața unei fetițe determină pașii siguri sau nesiguri ai femeii care va deveni. Din acest punct de vedere, rolul bărbatului este crucial. El devine personaj central in viața copilei, de la Făt Frumos pana la Monstrul din Loch Ness, toate calitățiile sau defectele vor determina viitoare reacții, stări, neliniști sau certitudini.
Bărbatul model în viața fetiței devine tatăl. El determină manifestarea viitoarei femei în relații, în carieră sau chiar în viața sexuală. Mă feresc să dau exemple, dar cu siguranță că într-un cămin echilibrat, un tată ocrotitor, iubitor, respectuos față de familie și puternic va fi o imagine pe care tânăra femeie o va căuta pentru propria familie. Dar acesta este cazul ideal, nu?
De regulă, viața își arată fața mai puțin comercială: taţi absenți, indolenți sau violenți, mame speriate, obosite, neînțelese sau neiubite.
Generații întregi de femei au crescut cu spaima bărbaților: ei au fost prezentați aidoma unor dușmani ai femeii, incapabili de afecțiune, acțiune și inițiativă. Adolescentelor li s-a prezentat o imagine falsă, în care bărbatul era o creatură fără sentimente, capabilă doar de procreere și incapabilă de a lua o decizie. Acel “ai grijă că te lasă gravidă și te părăsește, băieții vor sa facă numai sex” a însoțit câteva generații bune de femei. Discuțiile limitate la ” uite cum este tâmpitul de taică-tu” sau “de nimic nu a fost în stare toata viața” au săpat adânc în conștiința femeilor dornice totuși de altceva. Refulările în cărți sau filme, lacrimile de disperare sau, poate cel mai important lucru, incapacitatea de exprimare, fac din femei creaturi de neînțeles. De fapt, eternul mister nu este altceva de multe ori decât o neputință necomunicată.
Am sesizat întotdeauna cu oarecare amuzament cum bărbații reușesc să delimiteze femeia în categorii distincte: femeia – mama lui, demnă de respect, harnică, grijulie și neapărat asexuată. Îmi pare rău daca lezez sufletul și imaginația bărbaților, dar și mamele voastre sunt femei care odată au fost senzuale (daca nu mai sunt și acum) și au visat la îmbrățișari pătimașe.
Femeia-trofeu, aceea creatură divina care a fascinat încă de pe băncile grădiniței sau a rămas cuibarită in visele interzise, întruchipând secretare, amante, vecine sau soția prietenului cel mai bun.
Femeia-soţie, devenită ” nevastă” la un moment dat, femeia pe care inițial ai visat-o, nu neapărat goală sau în latex, dar cu siguranță mama copiilor tăi şi care devine mai târziu: cicălitoare, plictisitoare, certăreață sau pur și simplu inexistentă.
Și revin din nou la începuturi: fetițele se joacă de-a familia, se visează prințese și au nevoie de la părinți de un adevărat exercițiu de iubire. Iubirea se învață, deși este adânc înrădăcinata în sufletele noastre.
Dacă nu vezi iubirea, şi ce dovadă mai frumoasă poate fi decât exemplu părinţilor, o viaţă întreagă rişti să te întrebi dacă ceea ce simţi este iubire sau chimie curată.
Cât de greu este să trăieşti în astfel de incertitudini? Când startul îţi este dat greşit? Când firescul este denumit fals cu cuvinte care merge de la “trădare”la “compromis”.
Când baza esenţială, care înseamnă încredere şi iubire, nu există, pe ce se construieşte feminitatea?
În jurul nostru este o babilonie. Femei frumoase dedicate banului, femei puternice uitând de feminitate şi multe, prea multe femei care în afară de conştiinţa unei naşteri sau a ciclului lunar nu mai au niciun atribut de feminitate, doar extrem de multe greutăţi şi lipsuri.
Cel mai uşor pentru o femeie este să spună “tu nu ma inţelegi”. Această frază este de multe ori un strigăt de neputinţă. În lipsa unui limbaj de iubire invăţat din familie, strigătul femei este mai mult instinct decât certitudine. Ceva nu funcţionează, ceva deranjează, ceva lipseşte, dar nu poate fi verbalizat din simplul motiv că nu există un istoric care să jaloneze exact necesitatea.
În faţa unui astfel de mister feminin, bărbaţii sunt complet depăşiţi. Pur şi simplu au incapacitatea de a înţelege corect şi din cauza structurii cu care sunt înzestraţi, o iau personal, ca pe o înfrângere.
Ceea ce nu înţelegi te sperie, cu toţii reacţionăm la fel din fericire. Din nefericire, nu suntem cu toţii la fel de dispuşi să dorim sa înţelegem ce se întâmplă de fapt.
Femeile, oricât de sofisticate ar fi sau de extrem de simple, au cumva aceleaşi nevoi. Revolta lor intervine atunci când, din obiectul adulaţiei, devin posesiuni casnice sau, mai grav, motive pentru ignoranţă sau pentru defulare violentă (şi cea verbală este la fel de gravă). Când gesturi simple sunt date uitării. Aici aş putea să le spun un secret bărbaţilor: femeile nu îşi doresc lucruri mari, ci lucruri simple, dar făcute din suflet. Aici există un arsenal inepuizabil: de la flori la o simplă ciocolată, de la întrebarea “cu ce te pot ajuta?” la certitudinea “sunt lângă tine”, de la declaraţia “ştiu ce simţi” până la gestul măreţ “de acum suntem doi, am să te protejez”, toate acestea nu sunt imposibil de făcut şi sunt adevărate soluţii pentru a descifra necunoscuta Femeie.
(O să puteţi să îmi replicaţi cu exemple de femei devoratoare de averi, am să revin la ceea ce am scris mai sus, fetiţe care au pornit cu stângul în viaţă.)
Femeile sunt tot oameni (zâmbesc când scriu asta) au nevoi, nesiguranţe, ambiţii, libertăţi şi vise. Tot ele sunt cele care renunţă la cele mai multe, în favoarea familiei.
Credeţi că femeile căsătorite de o viaţă şi neglijate de soţ nu ăşi doresc o aventură pasională? Sau femeile frumoase nu îşi doresc să fie apreciate pentru ceea ce gândesc şi nu pentru apariţia fizică?
Mamele nu îşi doresc să se simtă iarăşi dezirabile, capabile să declanşeze pasiuni soţului? (în “Naşul” este replica genială “păi după aia să îmi sărute copiii?”).
Indiferent cât de fragile par, femeile sunt un colos de putere. Este greu să duci povara dorinţelor negrăite o viaţă întreagă, martori sunt generaţiile de femei cărora li s-a imprimat o idee falsă despre feminitate, până la generaţiile actuale care îşi iau viaţa în mâini şi îşi asumă vieţi singuratice.
Este dificil să fii wonder woman: să jonglezi într-un echilibru perfect viaţa ta, a familiei şi implicarea în societate. Cât de mult doare să uiţi de chemarea naturală de a fi ocrotită şi de a oferi iubire, şi cât de greu este să introduci compromisul ca barcă de salvare în vârtejul vieţii.
Femeia nu este un mister, este doar un cumul de multe sentimente, trăiri, manifestări şi istorii predeterminate. Apropiaţi-vă de ele cu grijă, ocrotiţi-le ca pe flori, iubiţi-le responsabil, trataţi-le cu respect, spuneţi-le adevărul (femeile iartă mai uşor un adevăr recunoscut decât o minciună), ajutaţi-le discret şi fiţi empatici.
Până la urmă nu este chiar atât de greu, nu?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
