Fără văl islamic în Austria

1 February 2017

Coaliția aflată la guvernare în Austria, țară unde aproximativ 150 de femei poartă niqab, a căzut de acord asupra interzicerii vălului islamic (niqab sau burka) în locurile publice, cum ar fi tribunalele sau școlile. Detaliind pachetul de reforme, coaliția a alocat doar două rânduri acestei măsuri restrictive. “Suntem devotați ideii de societate deschisă, care presupune și o comunicare deschisă. Un văl care acoperă toată fața în spațiile publice stă în calea acestei comunicări și prin urmare va fi interzis.” Scurt. Ba, mai mult, este luată în calcul extinderea acestei interdicţii și la baticuri (hijab) sau alte simboluri religioase purtate de către angajatele statului. Există temeri că aceste măsuri vor afecta turismul pe relația cu țările din Golf, având în vedere că interdicţiile sunt valabile atât în staţiunile de ski, cât şi în centrul Vienei.

burka

Burka acoperă tot

Mai multe ţări europene au luat măsuri similare (Franţa şi Belgia – în 2011, în Olanda sunt în prezent discuţii pe această temă în parlament, iar luna trecută Angela Merkel a afirmat că vălul islamic care acoperă în întregime faţa ar trebui interzis în Germania, dacă este legal posibil. În Marea Britanie, niqabul sau burka nu sunt interzise.

niqab

Niqab-ul acoperă faţa, dar lasă o fantă pentru ochi



Citiţi şi

Marlene Engelhorn, milionara care cere “Taxați-i pe bogați!”, și-a redistribuit moștenirea de 25 de milioane de euro

Pe vremea mea era altfel

„Lemn”/„Wood”, filmul care vorbește despre tăierile ilegale de păduri din România, va avea premiera la Festivalul Internațional de Film Documentar Copenhaga

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro