Never let it go. Și totuși… Vineri, 20 mai 2016. O dimineață cu job, familie, iubiți, task-uri sau weekend în prim-plan pentru oameni ca noi, o ultima dimineață pentru Dr. Maria Strydom. Frumoasa alpinistă australiancă avea să moară pe Everest în brațele soțului în străduința de face un demo omenirii. (A fost a treia moarte în acea săptămână…)
Era o blondă chipeșa, de 30 și ceva de ani, veselă și îndrăzneață, dar și o vegana absolută, convinsă că “vegans can do anything and more”. Asta a împins-o pe “acoperișul lumii”. “Just do it” poate că și-a zis deplin încrezătoarea Maria Strydom când a ieșit pe ușa casei din Melbourne pentru expediția de două luni și ceva din Himalaya. Era lector universitar. O femeie apreciată care putea bine-mersi să își ducă viața ca noi toți. Doar că era alergică la oraș pe termen lung.
Maria și soțul ei. Sursa: facebook
Moments before disaster. La peste 8000 de metri, în așa-numită Death Zone, Maria Strydom suferea cumplit de rău de înălțime și de lipsă de oxigen. Petrecuse deja 31 de ore în Zona Morții, o arie înțesată de cadavrele înghețate ale altor cățărători. Imposibil de salvat, imposibil de spus ce a ucis-o! Credea că oamenii au “o idee distorsionată” că veganii sunt subnutriți și slabi… Dorea să fie cea care să ne arate că suntem plini de idei greșite. Undeva, calculele i-au fost greșite. Rămâne un alt mister al Everestului…
Beyond the limits. Profesoara din Melbourne știa totul despre Colosul de la graniță cu Nepal și Tibet. Știa că, de la baza Everstului, nivelul de oxigen din sânge scade deja la 85-87%. Știa că, până să urce, va străbate un ghețar și că o poate sfârși oricând într-o crevasă. Sau că șerpașii și ghizii pot fi niște impostori, așa cum se tot întâmplă. Cunoștea perfect și procesul chimic numit hipoxie care apare la peste 4000 de metri. Când hemoglobina nu se mai combină cu oxigenul se formează meth-hemoglobină și apar stările cumplite de amețeală și extenuare.O iei razna, nu te mai poți mișca, ai dureri fizce, te sfârșești. E cumplit! Hipotermia este o altă amenințare. În Death Zone, temperaturile ajung la minus 75 de grade Celsius. Acolo a fost și ea. Acolo i-a înghețat inima.
Let it ride! Maria Strydom aflase atâtea lucruri fabuloase despre Everest încât informațiile negative deveneau fine tuning înainte de plecare. Numele… Numele de Everest avea el însuși o poveste. În 1847, specialiștii trimiși de guvernul britanic să studieze India trigonometric au observat că în Himalaya exista un vârf mai înalt decât celebrul Kangcenjunga. L-au numit vârful “b”. Nicio măreție! Ulterior, l-au botezat Vârful XV. Nicio atracție! Pentru ca, în final, să primească nume de Șir. Așa da! Cu ceva bătăi de cap. Localnicii doreau nume local, britancii, nume britanic. A câștigat coroana, evident. Iar muntele a fost botezat după colonelul George Everest. Sir George Everest. Și culmea culmilor muntoase tot un Sir avea să fie și primul cuceritor al Everestului. Sir Edmund Hilary. Tot în mai, dar în 1953, pe 29, acest diplomat, cercetător și alpinist neo-zeelandez s-a uitat pentru câteva minute spre cer cum nu o mai făcuse niciun muritor. Epuizat, dar fascinat! Știrea a făcut înconjurul lumii abia de ziua incoronării reginei Elisabeta a II-a. Glorie! Asta își dorea și Maria.
“It’s your sky full of star.” La fel ca Maria, a vrut să atingă cerul și Taina Coliban (citiți aici despre minunea asta de femeie). Alpinista noastră a dispărut în 1992, tot în Himalaya, pe vârful Dhaulagiri. Ca numele i-a fost destinul: tainic. Maria aflase, desigur, și de alți temerari care nu s-au mai întors. Moartea face și ea parte din poveștile pe care și le spun cățărătorii. Unii dintre ei au vrut să coboare cu snowboard-ul, alții cu schiurile de pe Everest, dar au pierit. 1996 a luat 12 suflete. Două grupuri considerate rivale s-au întrecut în expediții. Jurnalistul Jon Krakauer a supraviețuit miraculous și a povestit totul într-o carte best seller: “Into thin air”. Povestea a fost ecranizată anul trecut și de Hollywood. “Courage. Fear. Love. Pain.” Ăsta-i Everestul!
Are they barking persons? Adică ești nebun de legat dacă te încumeți la 8.848 de metri? Păi, ce-ar fi fost Pământul ăsta fără “nebunii” lui? Și mai facem un raid în trecut. 4.000 de oameni l-au învins până acum pe Sir Everest. În 1975, japoneză Junko Tabei a fost prima femeia care s-a odihnit pe “acoperișul lumii”. A făcut inimaginabilul. Și-a lăsat copilul și soțul acasă și a plecat să se cațere. În Japonia anilor ’70, era imposibil de admis că o femeie să plece așa, cu teleguța… Chiar și cele cu job-uri erau frumos rugate și se supuneau să rămână, între patru pereți, ca să servească ceaiul, povestește Junko. Doar că ea era altfel. A adunat încă 15 femei și au pornit expediția istorică. Junko a fost prinsă într-o avalanșă și a rămas inconștientă sub zăpada minute întregi. Asta i-a dat noi forțe. Odată reîntoarsă în Japonia, s-a concentrat pe rolul femeii în societate. Fantastic! Și de povestea asta inspirațională trebuie să fi știut profesoara din Melbourne.
“Don’t look back and don’t look down”. Ne-o putem închipui pe Maria spunându-ne cuvintele astea ca dintr-o lecție pe care a deprins-o pe Everest. Muntele te învață să mergi înainte. Maria Strydom era bine informată și sigură că nu va da de un Mambo Jambo. Dimpotrivă, Everest este pentru elite. Fie că-i vorba despre alpiniști sau despre șerpași sau ghizi. Dintre cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri Everestul este considerat cel mai sigur: cu 1 deces din 30 de persoane care încearcă să-l cucerească. Annapurna, de exemplu, ia 1 din 4 vieți. Sunt altare de sacrificii și toți alpiniștii cunosc astfel de date. Superbele imagini filmate de ei de pe Everest sunt pentru noi, cei de la nivelul mării. Profesioniștii în climbing nu au timp să admire natura. Chiar așa! Găsiți un strop de vreme să vizionați imagini cu Everestul pe youtube. Sunt capturi de viață pe Terra adevărată. Priviți aici, film proaspăt de la National Geographic!
Everestul este format pe straturi din calcar, dolomit, din marmură, cuarț sau gresie. Faci un pas și dai de altceva. Maria știa și asta. Și o atrăgea cumplit.
Risk means glory! Corpul uman nu a fost proiectat să reziste la altitudini extreme. Dar cu antrenament și respectând legile naturii se poate. Cel mai înalt sat din lume este Gorak Shep, în jur de 5100 de metri, aproape de Everest. Dar se stă acolo doar pe anotimpuri. Partea de sud a Everestului (cea dintre Nepal) este consideră mai sigură, în vreme ce nordul (dinspre Tibet) este mai periculos. Training-ul neadecvat, aroganța și lipsă tenacității mentale sunt cele care ucid. Acolo sus nu ai back up, nici mijloace de comunicare sau planuri de salvare. Ești tu cu tine și cam atât. Erorile de judecată ale alpinistului sunt printre principalele motive de moarte pe Everest. O spun cei de la alarnette.com. Sigur Maria și soțul ei au discutat deseori despre detalii fatale de acest gen.
What eventually matters. Modelul. Ăsta e răspunsul. Asemenea celor din articol sunt cu miile, cu sutele de mii în lumea largă. La noi, la ei, peste tot. Trebuie doar să căutăm. Așa cum și ei, ele știu să caute fără oprire. Chiar fără aer. Fără oxigen. Alex Glăvan este primul alpinist român care a urcat pe Everest fără masca suplimentară. Uitați crâmpeie de emoție adevărată din jurnalul lui montan: “Am devenit prizonierul vârfului. Faptul că nu reușesc să mă eliberez decât după câteva încercări mă trezește însă la realitate și, brusc, îmi trece prin minte că sunt dorit captiv în lumea asta” . Fără “nebuni” că el, fără oameni că Maria Strydom ce-ar fi fost Pământul asta?
Keep on living differently!
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Jurnal de învățător (VI) – Războiul, 1951 (II)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
