Deja aţi început să râdeţi, nu? Dar eu chiar am reuşit să fiu prietenă cu un bărbat, odată, şi reuşesc şi acum, cu un altul. Nu că am ceva cu femeile, în mod special, dar cum ar spune un vers dintr-un cântec, „vă urăsc pe toţi, fără discriminare”. Aşa se face că nu reuşesc să mă înţeleg cu femeile și cum bărbaţii nu vorbesc prea mult şi sunt mai practici în raţionamente, trebuie să mă mulţumesc cu ei, ca formă de socializare, ca să nu mă sălbăticesc de tot. Cum ar fi, din două rele, aleg răul cel mai mic.
Şi spuneam că am reuşit, pe bune, să fiu prietenă cu un bărbat. El cu mine nu, dar eu cu el, da. Şi totul a început în „joaca” mea de-a agăţatul: „I think I saw a pussycat. I did! I did! Hmm, pisoiaş mic, nu treci pe la mine, la o cafea?” Ca şi circumstanţă atenuantă pentru apelativul cu care l-am cadorisit şi pentru slăbiciunile lui de mai târziu, trebuie să spun că diferenţa de vârstă dintre noi era la ordinul de el copil şi eu deja trecută de ceva vreme prin viaţă, nu neapărat ca ani, ci mai degrabă ca experienţe.
Şi cafeaua aia s-a făcut două. Una când a ajuns la mine, iar pe-a doua mi-a adus-o la pat, a doua zi, dimineaţă. Drept urmare, în ghidul meu despre cum să fii prietenă cu un bărbat, subliniez faptul că o cafea bună, la momentul potrivit, e baza prieteniei dintre cele două sexe, musai!
A treia zi, mi s-a făcut iar dor de cafeaua făcută de el şi am vrut să-mi spăl gândurile de vinovăţie pe care le aveam pentru faptul că am profitat de „inocenţa unui copil”, aşa că l-am chemat la o ceaşcă de… vorbă. Am reuşit, tot vorbind de una, de alta, să mă eschivez cu brio de la subiectul descărcării hormonilor, am ajuns la concluzia că acel bărbat merită mai multă atenţie decât acorzi unei jucării trecătoare… și aici au început problemele.
Că mie îmi plăcea de el, ca om, şi lui îi plăcea de mine ca om şi ca femeie. Că eu voiam să discut cu el, să-i spun că e dificil să mă integrez printre alţi oameni, să mă plâng că pisica mi-e neascultatoare, să îi arăt alţi bărbaţi frumoşi, iar el voia să îmi declare dragostea eternă şi să mă ţină de mână. Că eu voiam ca el să mă protejeze prin cluburi, când ieşeam la agăţat, şi el voia să fie el cel agăţat.
Şi aşa am ţinut-o câţiva ani, cu el stând în urma mea şi iubindu-mă din priviri și gesturi, dându-mi tot ceea ce îmi doream, făcându-mă să nu mă simt chiar singură prin lume şi acceptându-mă necondiţionat, iar cu mine fugind în braţele altuia la fiecare gest de apropiere emoţională pe care îl făcea. Uneori, cu mine intrând într-o relaţie ciudată, din care ieşeam, mai apoi, certându-mă şi plângându-i pe umăr, pentru ca, peste puţin timp, să îl anunţ că tocmai am intrat într-o altă relaţie ciudată. Cu el privindu-mă amar de câte ori mă auzea spunând că iubesc şi luminându-i-se privirea de câte ori îi spuneam că urăsc.
Până într-o zi, când nu mi-a mai răspuns la telefon. Şi-n altă zi, când mi-a răspuns, dar mi-a zis că nu poate veni. Apoi, când şi-a pus prima poză cu o altă femeie, ţinând-o în braţe, pe profilul de Facebook. Şi prima dată când am băut o cafea în patru. El cu ea, eu cu prietenul meu de atunci. Atunci am simţit că l-am pierdut definitiv şi, neputând să accept adevărul, nu i-am mai vorbit pentru ani, decât ironic: „Ca să ieşi cu noi, ar trebui să-ţi ştergi urma de toc din frunte”.
Vara trecută, însă, l-am întâlnit într-un bar. Iubeam, iar, sincer, aşa că am reuşit să îl întreb cu un interes la fel de sincer: „Ce face Elena?”. „Bine”. I-am spus „Îmi cer scuze că am fost atât de răutăcioasă cu tine şi cu ea, dar am avut mult timp senzaţia că ea mi-a furat cel mai bun prieten şi că tu m-ai abandonat”. „Aşa am şi făcut, ți-am dat drumul, pentru că ma saturasem să fiu eu cel care era întotdeauna lângă tine, iar tu nu făceai decât te întorci la mine doar atunci când aveai nevoie să te ajut să treci peste alţii. Iar ea a înţeles asta şi m-a ajutat”.
Am discutat despre relaţia lui. E frumoasă. Ea îl sprijină în tot, face sacrificii pentru el, iar el oferă reciprocitate. L-am sfătuit să o ia de nevastă şi să n-o scape, aşa cum am făcut eu cu el.
Acum, am un alt prieten bun, pe care am să-l iau și eu de bărbat, pentru că un om special, odată, m-a învăţat că există prietenie între bărbaţi şi femei, dar rezistă timpului şi emoţiilor doar în relaţii de iubire complete.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
