Încă nu știu dacă visez sau sunt trează.
Am plecat în viață cu atât de multă încredere că iubind, cel puțin așa credeam, voi putea să înving orice. Eram undeva pe acolo cu toate vorbele alea, cum că mai demult totul era mai frumos și totul se repara, nu se arunca la gunoi. Am încercat să repar. Cum naiba să repari un geam spart? Și să îl faci să arate ca nou? Cum să repari ceva ce nu a existat vreodată?
Citește și Bunicii noștri știau să repare tot
E, las’, mi-am zis eu, că nu sunt nici ultima, nici prima care a cam dat greș, dar… Of, multe pretenții mai am și eu! “Fii și tu mai simpatică”, “fii și tu mai amabilă”, “pregătește o cină romantică”, “nu mai fi așa, stană de piatră, doar nu te-ai măritat din interes, ceva tot ai simțit”… Mda, al naibii interes, măcar asta să fi făcut, așa, să fiu puțin rea. Dar, fuck, eram prea grăbită să o tai de acasă și să fiu independentă și nu mă interesau defectele lui, care – ooo, da – erau cu duiumul, iar eu eram pe ignore total și mergeam pe compatibilitate la nimereală și pe “iubește la comandă”!
Și am devenit un roboțel simpatic, zâmbind mereu și fără prea multe sentimente… Am uitat să fiu femeie, să fiu om.
Noroc că viața mai este și ea simpatică din când în când și mi-a trimis oameni care, deși mi-au produs bucurie, mi-au adus și suferință și mi-au fost lecții de viață. Iar apoi ai venit tu, minunea de astăzi și fericirea de mâine!
Te-ai transformat încet și totuși cu pași rapizi în iubire. Te-ai strecurat în suflet fără să știu măcar că ești acolo. Ai răscolit atâtea sentimente, trăiri, dorințe, vise și gânduri. Am descoperit părți ale mele pe care habar nu aveam că le am. Nu am știut ce este gelozia, nu, nu aia prostească, ci aia din iubire, și că e normal să o simți. Aia care apare atunci când realizezi că îți e teamă că poți pierde pe cineva drag, nu de alta, dar ai fost învățat de mic că tot ce e frumos se termină. Și atunci ai venit și ai spus nu. Nu plec nicăieri. Sunt aici pentru tine și voi rămâne aici.
Am simțit ce înseamnă să te vezi frumoasă și specială prin ochii celui iubit. M-am simțit om, m-am simțit femeie și nu conta nimic… Ieșit în oraș fără machiaj, doar puțină cremă; haine sport; pijamale flaușate; păr ciufulit; moaca somnoroasă de dimineață. Cu toate, absolut cu toate, mă simt femeie și sexy lângă tine și datorită cuvintelor tale.
Îmi va plăcea să povestesc și să ascult povești despre tine, cum erai copil fiind, cât de cuminte ai fost; hmm, vreau și părerea unui expert, nu de alta dar numai ea, mama ta, îmi poate spune cum ai fost. Ador poveștile astea de demult. Ador compania oamenilor trecuți de prima tinerețe și în ochii cărora găsești atâtea povești de viață. O altă lume. Și îmi place… prima emoție când te-a ținut în brațe. Ştii, iubire, poate visez prea mult sau sper prea mult. Dar despre asta e iubirea, nu? Dorința de a fi lângă persoana iubită.
Uneori mă gândesc că așa a fost să fie și ne-am întâlnit atunci când trebuia. Poate că acum câțiva ani eram nepregătiți. Nepregătiți pentru o viață în doi. Nu ar fi existat copiii, dar poate erau alții.
Poate că am avut nevoie să creștem înainte să ne cunoaștem. Să evoluăm. Să ne maturizăm.
Am avut nevoie de timp să cicatrizăm golurile și rănile din trecut. Să vindecăm.
Sunt bucăți din mine care încă caută răspunsuri și pun întrebări. Care încă cred că totul e doar un vis, o minciună frumoasă, o iluzie, tu, un actor grăbit, iar eu, o crizată cuprinsă de panică. Nu am fost obișnuită cu iubirea, habar nu am avut ce e aia compatibilitate între două persoane. Ești așa dulce și minunat. Ok, trecând peste partea sexuală, unde facem față cu brio, îți ador veselia și bucuria, inteligența și felul de a fi, în continuă mișcare și mereu acolo pentru mine. Habar nu am cum faci, dar mă surprinzi de fiecare dată. Și e minunat! Ce senzație!
Ne-am întâlnit neprevăzut și am fost ca și cum ne-am cunoscut dintotdeauna. Îmi spuneai ceea ce gândeam și îți scriam ceea ce vroiai să-mi spui. Sunt momente când rup din mine de dorul tău și urăsc plecarea.
Citiţi şi Cum mi-am întâlnit iubirea vieţii pe plaja din 2 Mai
Ador să te privesc, să te ascult, să îți vorbesc. Am învățat să râd sincer din nou!
Încă am întrebări și totuși încă mai cred în povești. E seară și stăm unul în brațele celuilalt, tu te uiți la TV și eu citesc o carte. Mă mai opresc din când în când și te sărut pe piept. Copiii dorm. Eu nu prea mai am chef de citit, tu nu mai ai chef de TV. Putem să ne pierdem unul lângă celălalt. Îmi place când explorezi fiecare centimetru din corpul meu. Ador să-ți simt extazul. Parcă a trecut așa de mult de azi-dimineață, un weekend cu treabă, unul cu distracții, unul la munte, altul la mare, unul în oraș, altul tolăniți în pat și oriunde noi, noi doi!
Hai, iubire! Am scris din nou prea mult, romane cum le spui tu, doar că sunt așa ca mai mereu, cu căștile-n urechi, muzica la maxim, dau din cap și scriu de zor. Îmi ascult inima și-ți spun te iubesc, iubire. Pe mai târziu, că ți-am făcut capul mare suficient acum. Şi, da, știu că nu ne-am fi cunoscut dacă nu îmi ascultam inima și credeam în povești. Mai ascult puțină muzică și apoi mai lucrez și eu ceva 😊.
Guest post by Anonimă
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
