Mihai e un domn. Simpatic foc, brunețel, înăltuț, ochișori albaștri, alură de Don Juan, amestecată cu încă una de familist convins. Poartă doar cămăși scumpe, spălate și călcate de doamna nevastă, pantalonași de stofă impecabili și un zâmbet și mai impecabil, dacă ai noroc și-l prinzi când zâmbește cu gura închisă, că, de e invers, se strică alura aia de Don Juan. Doar în ochii tăi, nicidecum și în ai lui.
Mihai are o părere excelentă despre sine, are și de ce: e deștept, învață repede lucrurile noi care ajung să îi placă obsesiv, încearcă lucruri și doamne/ domnișoare noi în mod repetat, pentru că „doar o viață ai și tre’ să ți-o trăiești. Păi, no?”
Mihai lucrează cu femei, așa îi place. Lui îi place să fie coleg cu femei. Să se mai dedea la nițică bârfă, să mai trimită un e-mail cu „hai, pisi”, să mai râdă și el puțin, să le mai scoată în pauză la o țigară, la o cafea după program, la un hotel după program, la el acasă când e nevasta plecată după program, la munte într-un week-end fantastic de romantic, după program, și tot așa. Mihai se distrează maxim atunci când nu e întrerupt de urâta aia de nevastă-sa când îi zice să îl ia pe ăla mic de la grădi.
Nu știu cum face Mihai, dar Mihai are priză bună, iar Mihai să știți că nu e electrician. Culmea, el nu știe să repare o priză, dar o are. Și cad mândrulițele așa, ca niște musculițe, pe lângă el și lui îi place, cum să nu îi placă? E băgat în seamă, scărpinat pe burtică și prin alte părți, are o gașcă de fete numa’ a lui și-i place așa de tare, vai!
Dar, ca orice om aproape perfect, Mihai nu înțelege o chestiuță mică, mică de tot. S-a întâmplat să-i placă o tipă și să vrea să meargă cu ea la munte, dar ce să vezi? Tipa l-a ușuit. Bine, bine, l-a ușuit, dar cum? L-a lăsat pe Mihai să râdă cu ea, să o scoată la țigară în pauză, să mai bârfească una-alta, să se mai hlizească nițel și atât. Atât! Lui Mihai nu-i vine să creadă. A scos toate armele de bărbat fatal pe care le avea în dotare, armele lui care sunt (sau este): mai bătea un apropo la un concediu, o mai întreba dacă e liberă și când și ce face când e liberă, zâmbea laaaarg când o vedea (greșeala lui, și-a căutat-o), încerca să-i prindă mânuțele în ale lui, nimic. Ni-mic! Tipa, nițel cam măritată, îi plăcea să se știe băgată în seamă, să mai așa… dar ea avea bărbat acasă. Și Mihai avea femeie acasă, tocmai de-aia n-a înțeles el.
A tot sperat Mihăiță al nostru că merge și cu ea la cafea, la munte, la hotel, la el acasă. N-a fost să fie! Pe nepusă masă, așa (cât tupeu, dom’ne!), colega lui mult prea dragă i-a fluturat demisia pe la nas.
Mihai s-a supărat, n-a felicitat-o. Doar a întrebat-o de ce l-a luat prin surprindere și nu i-a zis și lui ca să nu se mai mire ca boul. Tipa l-a mai ușuit o dată. Mihai se uita după ea ca boul la poarta nouă, fără a-i veni a crede că nu mai are cu cine să se hlizească câteva zile până îi găsește înlocuitoare.
Eh, csf? Ncsf. Și-a revenit Mihai. Se mai gândește și acum la gagica aia, așa cum și-o amintește el. Se mai întreabă și azi dacă e urât, dacă nu-i stă bine freza, ce vreți? L-a marcat tipa.
Dar Mihai e bine. Mihai are gașca lui de fete și a uitat de acea strașnică dezamăgire. Știe și el că viața merge mai departe, cu sau fără acea femeie care l-a jignit atât de tare fiindcă nu l-a invitat la cafea. Da’ ce credeați, că le invită el?
Guest post by Y.C.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
