Cu doar două săptămâni în urmă medicii de la spitalul unde era internat de multe luni cântărețul de muzică ușoară Mihai Constantinescu au anunțat cu bucurie ameliorarea stării de sănătate. Pentru ca în această seară să anunțe decesul.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Oprița, a declarat că artistul Mihai Constantinescu a murit, marți, în jurul orei 19.00.
Mihai Constantinescu, 73 de ani, a suferit un stop cardio-respirator în 13 mai şi a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca. În cursul acelei nopți a suferit un al doilea stop, iar apoi a intrat în moarte cerebrală. Dar după mai bine de cinci luni de comă, își revenise.
Soția artistului, Simona Secrier, a fost nedezlipită de patul lui de spital și în urmă cu doar două zile era foarte optimistă. “Mihai este încă la Terapie Intensivă, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, se vede că evoluează în bine. Acum trebuie să mai avem doar răbdare”, declarase în urmă cu două zile pentru o televiziune.
N-a fost să fie. Drum bun, Mihai!
România anilor ’70 era fermecată de un trio formidabil – Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu și Marius Țeicu, care aduceau lumină în viețile lor. Când cei trei mari artiști apăreau în spectacole televizate, pe străzi se făcea liniște.
Citiţi şi
3 iunie 2020 – cronica știrilor pozitive
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.