(continuare de aici)
– partea a doua –
Își îndesă practic romanul în geanta cu baretă pe care o purta pe umăr în poziție verticală și se grăbi să coboare. Urcă scările ieșirii din subsolul gării, îndreptându-se spre autobuzul care nu întârzie să apară.
Ziua îi trecu ca de obicei, studenții erau entuziaști când venea vorba de Cornel. Nu era doar un dascăl, ci și un prieten mai mare cu care puteau discuta și extra-școlar. Îi plăceau tinerii, îi aduceau aminte de tinerețea lui când era atât de îndrăgostit de Angela. Privea cu nostalgie când pe holul facultății vedea tinere perechi ținându-se de mână. Trecuse ceva timp de când era singur, iar asta nu-i displăcea, însă începuse să simtă nevoia acută de un suflet sensibil cu care să împartă bucuriile sau necazurile.
Trecuseră doi ani de când divorțase, ani pe care aproape că nici nu-i contabilizase. Ajungea seara acasă, făcea duș, apoi se delecta puțin la televizor, urmărea știrile sau câte un meci de fotbal. Apoi citea, pregătindu-se pentru a doua zi și adormea uneori pe canapeaua din sufragerie.
Era trist ca începutul unui noiembrie rece, însă nu-i dispăruse entuziasmul de a face o carieră ca profesor.
Când părăsi facultatea, ploua mărunt și își grăbi pașii spre stația de autobuz care, din fericire, era acoperită. La un moment, dat o tânără blondă se îndreaptă înspre el:
– Bună seara, domnule profesor
– Bună seara! Ne cunoaștem?
– Poate! Puțin, mai particip la câte un curs de-al dumneavoastră din când în când, asta când îmi permite programul.
– Da? Și de ce vii la cursurile mele?
– Pentru că îmi place cum expuneți ideile și modul cum puneți întrebările.
– O, mulțumesc!
– Și îmi mai place și vocea dumneavoastră care se aude atât de bărbătească în aulă.
– Interesant! Nu am știut că fetele pot fi impresionate doar de voce.
– Mda, se poate!
– Dar nu ne-am prezentat! Eu sunt Cornel Petrescu, profesor de…
– Știu cine sunteți și ce predați! Eu sunt Georgiana Mihuț, studentă încă.
– Păi sunt încântat că te-am cunoscut!
– Și eu!
– Îmi pare rău, Georgiana, mi-a venit autobuzul. La revedere!
– La revedere, domnule profesor!
Cornel își făcu loc prin mulțimea pestriță și urcă în autobuz. Prin geamul stropit de ploaie, o zări pe Georgiana mișcând mâna timid. Nu găsi loc și stătu în picioare tot drumul până la stația de metrou.
Coborî pe peron, iar metroul nu se lăsă așteptat mult timp. În vagon era cald și dezbrăcă trenciul pe care-l agăță tacticos în cuier. Scoase romanul și încercă să se piardă în lectură. Nici de data asta nu reuși și din nou imaginea trecutului își făcu loc în mintea lui. Se văzu iar peste drum de blocul său, așteptând-o pe Angela să se întoarcă. Își aduse aminte că amorțise pe bancă, însă acum înverșunarea era mai puternică decât orice sentiment. Nu știa ce să creadă, se simțea golit și trădat.
Dezamăgit până la os, se ridică și-și aprinse o țigară din care trase doar două fumuri, după care o aruncă nervos. O mașină neagră opri în fața blocului, iar din ea coborî frumoasa lui soție, veselă, chicotind. Nu văzu cine era la volanul mașinii, însă văzu cum Angela se aplecă prin geamul portieri și își sărută companionul. Atunci simți cum pământul îi fuge de sub picioare, era furios și intrigat de scena la care fusese martor.
Mașina demară în trombă, iar Angela rămase să o privească până când aceasta nu se mai zări. Abia atunci, cu geanta bălăngănind-o, Angela se îndreptă spre intrarea blocului. Cornel trecu strada și o prinse din urmă.
– Ce faci, Cornel, aici? i se adresă Angela surprinsă.
– Bună și ție, soțioara mea dragă, și se aplecă să o sărute. Ea întoarse capul ca să-i evite sărutul pe gură, oferindu-i doar obrazul. Un miros de alcool îi pătrunse în nări lui Cornel. Angela băuse, de unde și starea ei euforică pe care o afișase mai devreme.
– Am coborât să-mi cumpăr țigări, nu mai aveam. Dar tu? E totuși sâmbătă și deja cred că este cel puțin 6 seara.
– Eu am lucrat, pentru ca noi doi să o ducem mai bine! Ai înțeles? Sunt mult mai bine plătită decât tine, așa că nu pot să refuz programul. Ai înțeles? Diferența dintre noi este că eu mai și muncesc.
– Dar de ce te-ai supărat așa? Te-am întrebat cum ți-a mers astăzi. Nu trebuie să încerci o ceartă doar dintr-o întrebare nevinovată.
– Ok, ai dreptate, oboseala, dragul meu… oboseala.
Ajunși în casă, ea se împiedică de covorașul din hol, iar el o prinse de umăr, nelăsând-o să cadă.
Aruncă geanta și se dezbrăcă din mers, în drumul spre baie. Când ajunse în dreptul ușii, începu să-și ridice fusta să o scoată, iar atunci Cornel observă că-i lipseau chiloții. Asta îl umplu de dezgust și, din acel moment, a simțit că dragostea lui este în moarte clinică.
Câteva lacrimi îi inundară obrazul…
– citește continuarea aici –
Guest post by Dan Bițuică
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
