Nan Goldin, fotografă și activistă americană, a împlinit azi 70 de ani – o victorie de femeie, o viață ce a căpătat, chinuit, sens.
Autoportret, Germania, 1992
“Fotografia i-a salvat viața și prin arta și acțiunile ei încearcă să facă același lucru pentru alții. Activismul ei a însemnat lupta împotriva dinastiei Sackler, producători de opioide care au distrus peste o sută de mii de vieți.
Cea mai faimoasă serie fotografică a lui Goldin, „The Ballad of Sexual Dependency” (1979 – 1986), a început nu ca o carte, ci ca un slideshow de 45 de minute cu peste 700 de imagini și o coloană sonoră susținută de artiști precum Velvet Underground, James Brown, Nina Simone și Charles Aznavour. În 1986, Balada devine un album foto cu 127 de imagini. Foarte bine primit de critică. Nan avea 33 de ani și cunoștea succesul.
“Dragostea poate fi o dependență”. În fotografiile ei apare un bărbat (Brian) care i-a fost mult timp iubit.
Nan Goldin și Brian New York, 1983
“Câțiva ani am fost profund implicată în relația cu un bărbat. Ne potriveam bine
emoțional și relația a devenit foarte interdependentă. Gelozia era folosită să inspire pasiune. Conceptul lui de relație își avea rădăcinile în idealism romantic. Tânjeam după dependență, adorație, satisfacție, siguranță, dar uneori mă simțeam claustrofobă. Eram dependenți de cantitatea de dragoste oferită de relație… Lucrurile dintre noi au început să se strice, dar niciunul dintre noi nu a putut să rupă legătura. Dorința a fost constant reînnoită în același timp în care nemulțumirea devenea de netăgăduit. Obsesia noastră sexuală a rămas unul dintre lucrurile care ne ținea împreună. Într-o noapte, m-a lovit puternic, aproape m-a orbit.” Nan Goldin în The Ballad of Sexual Dependency
Probabil că cea mai cunoscută fotografie din „The Ballad of Sexual Dependency” este un autoportret în care Goldin apare cu fața grav lovită, cu unul dintre ochi aproape închis. Explicația foto este: „Nan, după ce a fost bătută, 1984″.
Brian îi citise jurnalele și se înfuriase atât de tare încât a bătut-o aproape până la orbire. Imaginea servește drept exemplu suprem al fotografiei ca mijloc de supraviețuire și de catharsis. Goldin făcuse fotografia pentru a-și aminti să nu se întoarcă vreodată la el.
La o lună după ce a fost lovită atât de grav.
În timp ce cariera lui Goldin lua avânt, ea a devenit dependentă de droguri. „Petrecerea se terminase, dar eu nu mă puteam opri”, declara ea în „I’ll Be Your Mirror”. „Am stat închisă în mansarda mea, înghițind droguri, petrecând luni întregi fără să văd lumina zilei”. S-a internat într-o clinică de dezintoxicare din afara Bostonului și s-a lăsat de droguri în 1988. Când s-a întors la New York, a descoperit că mulți dintre prietenii ei au contractat SIDA.
Greer and Robert on the bed, NYC 1982, Nan Goldin
„Abia în primul an de abstinență m-am confruntat cu realitatea, când am văzut cum au murit mai mulți dintre prietenii mei. I-am fotografiat pe unii dintre ei în timp ce erau bolnavi pentru a încerca să-i țin în viață și pentru a lăsa urme ale vieții lor. Atunci mi-am dat seama cât de puțin poate păstra fotografia”.
În 2014, i-a fost prescris OxyContin, după ce a fost operată la mână. A devenit rapid dependentă. Goldin s-a luptat cu dependența timp de trei ani, la un moment dat fiind în pragul morții din cauza unei supradoze de fentanil. După ce și-a recăpătat abstinența, în 2017, a constatat din nou că lumea din jurul ei s-a schimbat. De data aceasta, epidemia era dependența de opioide, urmarea prescrierii excesive pe scară largă a unor medicamente puternice pentru ameliorarea durerii, precum OxyContin, care fusese cauza decăderii ei.
În numărul din ianuarie 2018 al revistei Artforum, Goldin a publicat o relatare sfâșietoare despre dependența sa de OxyContin și, așa cum mulți făcuseră deja, a dat vina pe familia Sackler pentru epidemia de opioide și moartea a sute de mii de oameni. Goldin a cerut familiei Sackler, filantropi care și-au făcut parte din avere din vânzarea drogului, să își asume responsabilitatea pentru rolul lor în criza opioidelor.” (sursă info: curatorial.ro, mulțumim) Trebuie să vedeți Painkiller pe Netflix.
Goldin a format grupul de advocacy Prescription Addiction Intervention Now (P.A.I.N.), care a organizat proteste în mari muzee – Arthur M. Sackler Gallery din Washington, D.C. și Sackler Wing din Metropolitan Museum of Art din New York City pentru a condamna instituțiile că folosesc donații de la această familie. Protestele organizate de Goldin au contribuit la începutul anilor 2020 la eliminarea numelui Sackler dintr-o serie de muzee din întreaga lume – galerii, centre de educație și alte spații publice.
În 2022, Goldin a fost subiectul documentarului Laurei Portras – All the Beauty and the Bloodshed, care a câștigat în 2022 premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Veneția și a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun documentar.
Citiţi şi
All the Beauty and the Bloodshed
Drumul unui consumator de la inocență la dependență
IRLANDA – femei combatante. Istoria unei fotografii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
