Paralimni, Cipru
C-așa ești tu, enervantă. C-așa faci tu! Atât te duce capu’… Așa ceva… Credeam că nu se poate dragoste cu sila, așa știam că zicea proverbul. Viol se poate. Cu „viol”, ce-i drept, nu știu proverbe. Viol sentimental ai făcut tu cu mine! … gura mă-tii, de muiere!
Eu am zis îndârjit nu, nu, nu, nu… dar tu ai zâmbit discret si ai zis că: „mai vedem noi”. Deja nu mai știam ce e cu mine.
Ei bine, ai făcut-o și pe asta. Ce viață plictisitoare trebuie să ai… să obții mereu ce vrei. Eu nu știu cum te mai suporți.
La tine e greu să știi ce îți dorești, după, de obținut, e ușor.
Eu am zis că o să fiu cu minte și cu băgare de seamă, am zis că nu o să mă complic, că sunt tânăr și că viața trebuie trăită acum… Dar m-ai silit, m-ai chinuit, mi-ai testat un pic voința la început și mi-ai spulberat-o după. Acum, dacă stau bine să mă gândesc, nici nu mai țin minte cum era să vreau să nu mă îndrăgostesc, nu mai pot simți nici măcar amintirea. Încăpățânarea aia de indisponibil care vâna sportiv, fără să se mai obosească măcar să facă din pradă un trofeu de pus pe lista de trofee sau în agendă.
Ce ai folosit tu împotriva mea ar trebui sa fie declarat ilegal. Pleoapele alea cu gene lungi de sub care se uitau la mine ochişorii tăi nepăsători, cu un pic cu dispreț. Serios? Așa te-a învăţat de-acasă să faci? Noroc de zâmbet, că mai alina obraznicia ochișorilor de gheață.
Dau să mă prezint respectuos și tu îmi răspunzi așa, formal, și uitându-te în altă parte?! Cum să îmi faci una ca asta?
Cum să îmi dai like la melodia aia de inabordabil pe care o postasem cu atâta mândrie?! Pe bune, atât te duce capu’?
Și cum să îmi dai tu mie replici sarcastice?! Cum ?! Cum?! Aia fac eu!
Tu puteai să fii doar frumoasă, delicată și sublimă… ce… nu-ți ajungea? Ce-ți trebuie să fii așa sofisticată?
Cum aș fi putut eu să rezist când tu te alinți ca o fetiță mică, miauni mereu așa drăgălaș, de ţi-aș da orice, chiar și lumina minții. Oricum nu mă mai ajută cum mă ajuta înainte de a te cunoaște pe tine. Mai bine i-aș zice bezna minții… zău c-așa.
Cum aș fi putut eu să nu îmi pierd capul văzând cum flutură rochițele tale când mergi de parcă ai pluti?
Și, offff, cum se uită toți neghiobii după tine când ieșim, unii chiar mai și scot sunete de javre în călduri și tu grăbești un pic pasul, ca și cum nu ai fi vrut nicicând să se întâmple asta. Dar știi exact ce provoci cu mersul ăla pe tocuri. Ei sunt victime colaterale, te uită repede, dar eu? Eu ce mă fac? Nemernico!
Cum aş fi putut eu să nu mă îndrăgostesc mereu când văd că te porți așa de drăgălaș cu orice animăluț ce îți iese în cale? Și eu stau și îmi aștept rândul ca să primesc atenție… off!
Ești așa feminină, sensibilă și așa, nu știu cum, persoană integră… că nu mai știu ce să mă fac cu tine. Tu defecte nu știi să ai, dragă? (oups! scuze, știu că nu îți place „dragă”). Dar ești de-a dreptul insuportabilă… DRAGĂ!
Asta e… mă resemnez, o să cumpăr praline, Martini, prăjiturele, măsline și flori toată viața… că de tine nu mai am cum să scap.
Pe Adrian îl puteți găsi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
10 greșeli pe care nu le mai facem în pat după o anumită vârstă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
