Life.ro s-a întâlnit la o cafea cu dr. Vasi Rădulescu, o figură publică foarte iubită și urmărită pe internet.
“Dr. Vasi Rădulescu este unul dintre medicii tineri, anti-sistem, o voce ce se face din ce în ce mai mult auzită atât în mediul online cât şi offline. Cu pregătire de medicină internă şi cardiologie, a refuzat un post de faţadă într-un spital de stat din Bucureşti deoarece nu i se pare corect modul în care se fac angajările. A refuzat să lucreze într-un spital privat deoarece i se pare că nu-şi poate face meseria aşa cum cere jurământul pe care l-a depus, pentru că mediul privat este mai mult orientat către business decât către pacient. Cu toate acestea face voluntariat ca să nu uite meseria şi ca să fie aproape de pacienţi. Este probabil unul dintre o mie de medici care au un astfel de comportament. Şi, ca să se facă mai bine auzit şi pentru că talentul îl ajută, se exprimă în scris. Are un blog personal EusuntV, unde scrie despre sănătate, despre experienţele sale din spital, despre orice îi caracterizează meseria de medic. Mai nou, de câteva săptămâni, a lansat Leapşa de Sănătate, un site cu informaţii medicale scrise pe înţelesul tuturor. Susţine că fiecare dintre noi căutăm prima dată informaţia pe internet şi apoi ajungem la medic, însă, ca să nu ne facem mai mult rău, ar trebui să căutăm surse credibile de informare, mai ales atunci când vine vorba de sănătate. Iar informaţiile scrise de medici ar trebui să fie cele mai valoroase. Despre toate acestea dar şi despre sistemul medical din România, despre Vlad Voiculescu sau despre Fundaţia Dăruieşte viaţă, am discutat mai bine de o oră la o cafea. Care este rezultatul discuţiei noastre? Citiţi mai jos.
(…)
Nu era mai eficient din punct de vedere economic să mergeţi la un spital privat sau să plecaţi din ţară?
S-ar putea să deranjez. Am lucrat jumătate de an în privat. Privatul, cu nişte avantaje clare, forţează producerea de bani. E normal, e un business. Or, pentru mine, să văd în 6 ore într-o zi 20 de pacienţi, în grabă, mi se părea un compromis peste care nu am reuşit să trec. Plus presiunea de a prescrie analize şi tot felul de proceduri cu cât mai mulţi bani.
Era cumva în fişa postului…
Da, era cumva în fişa postului şi am zis stop. Până aici am putut să fac. Mai departe sunt nişte lucruri pe care nu pot să le accept. Dacă o să găsesc la un moment dat un mediu în care să mă simt bine, nu voi fi atât de limitat şi pot să fac consultaţii, sunt deschis.
De plecat în afară?
M-am tot gândit şi am văzut foarte mulţi colegi medici care au plecat. Au plecat imediat după Facultate, nici nu s-au mai înscris la Rezidenţiat pentru că nu aveau nevoie, alţii au plecat în Rezidenţiat cu nişte stagii, să guste ce e acolo şi au primit propuneri să rămână. Puţin s-au întors. Şi acum, cu toate măsurile acestea promovate, mi-e greu să cred că se vor întoarce nişte medici care au apucat să guste medicină în Franţa, Anglia, Germania. Să se întoarcă pentru că au crescut salariile. Dincolo de salariu, sunt şi alte probleme. Ca să rămâi într-un spital, cum e şi cazul meu, dacă nu ai un drum pavat de alcineva, oricât de bun ai fi, nu ai nici o şansă.
Şi dumneavoastră cine vi l-a pavat?
Nu mi l-a pavat nimeni, nu am rămas în spital. Sunt şi doctorand bursier şi pentru că am fost primul dintre colegii mei, mi s-a făcut o propunere fără nici un post, să rămân în spital, dar fără salariu. Am refuzat pentru că nu aveam din ce să mă întreţin. Alţi medici, cei care au intrat fără examen, cei care s-au înscris la plată, sau celor care nu aveau doctorat, li s-a făcut loc în spital peste noapte. Sunt realităţi pe care trebuie să le acceptăm.
Şi acum nu lucraţi în nici un spital?
Ba da, cu ghilimele de rigoare, pentru că mă duc mai degrabă într-o acţiune de voluntariat, să nu-mi pierd mâna şi să văd pacienţii. După ce mi-am dat demisia din privat, nu m-am întors pe nici un post. În privat e exclus acum, în stat iau în considerare atunci când o să se intre transparent, cu examen, aşa cum se cade.
Şi dacă nu o să se intre?
Dacă nu o să se intre, când o să am nişte fonduri disponibile, probabil o soluţie ar fi să-mi deschid eu un cabinet şi să-l fac aşa cum vreau eu, fără limitări în timp, să am tot ce-mi trebuie pentru pacienţi şi să pot să consult bine.
E foarte trist şi sunt foarte mulţi în situaţia asta. De asta pleacă medicii tineri din ţară.
Dar nu vă gândiţi să plecaţi?
M-am gândit de câteva ori, dar nu am plecat în primul rând, cred, dintr-o laşitate, pentru că mi-a fost tot timpul teamă de nou, să mă adaptez şi, în al doilea rând că am avut o doză mare de naivitate de a crede că aici lucrurile se vor schimba, că pot să pun şi eu umărul pentru schimbarea lor. Dar timpul a trecut şi acum, dacă mă uit, cred că avem nevoie de zeci de ani ca să ne aliniem la o normalitate. Dar ce mai e normalitate?
(…)
Citește interviul întreg pe life.ro.
Citiţi şi
