Cine o cunoaște pe Doina poate spune cu mâna pe inimă că nu este o femeie care să se piardă în fumul neclar ar primei impresii. Nu. Doina este (și așa a fost din totdeauna) o femeie memorabilă. Un coup de foudre. Cine o cunoaște pe Doina, bărbat ori femeie, poate mărturisi că a avut cel puțin un moment de uscăciune în gât în preajma ei. Pentru că Doina a fost din totdeauna o femeie fabuloasă. Și totuși, spre uimirea tuturor astrelor, a fost mereu teribil de singură. Să fi fost de vină felul ei vulcanic de-a iubi? Să fi fost, poate, pe de altă parte, răceala cu care incuba orice sentiment de afecțiune în sufletul ei călător? Nu se știe. Cert este că bărbații care i-au trecut patul și viața au plecat mai devreme sau mai târziu pentru niște femei total diferite de Doina: mai urâte, mai plictisitoare și, poate cel mai interesant, mult mai cuminți. Doina nu era plictisitoare, nu era casnică, nu era viitoarea soție a nimănui ci, cel mult, viitoarea (sau eterna) amantă, nu era constantă în ceea ce simțea ori ceea ce voia, nu era cuminte. Era o furtună în trup de femeie.
Doina a fost pasionată de mică de astronomie. A citit cât a putut, a văzut câte filme s-au turnat despre planete, marțieni și cosmos, a văzut câte documentare a putut despre tot ce levitează în galaxie, univers și pretutindeni. Iar când nu își exprima pasiunea pentru astronomie (mergând la tot felul de ateliere, vizionări, întruniri între pasionați și așa mai departe), își exprima pasiunea pentru pornografie. Într-adevăr, după cum spuneam, Doina – furtună în trup de femeie.
Și probabil că aceste salturi mortale între astronomie și pornografie au fost potențate de mica ei obsesie (și nu doar a ei, ci a întregii lumi astro-fizice de după Einstein) pentru consistența vidului. Ce este? Materie? Contra-materie? Anti-materie? Și a citit cât a putut și a văzut câte documentare a putut. Iar vidul din jurul nostru, al globului lui Atlas, al galaxiei cu alei de lapte și al universului, Doina îl regăsea deseori între ea și toți bărbații din viața ei. Uneori avea impresia că ea este Universul care se dilată constant până ce distanțele din interior devin uriașe, iar întreaga șandrama de praf stelar și frământări devine o bucată întunecată de gheață și nimic.
Pentru Doina, iubirea se rezuma la ignoranță. Într-un astfel de absurd își abandona iubiții care plecau mai departe, răvășiți de prea multă pasiune carnală și prea puțin orice altceva netrupesc. Doina nu dădea răspunsuri, nici măcar pentru ea însăși. Și, deși era crudă cu bărbații din jurul ei, era crudă cu ea însăși în egală măsură. Și dacă alții rămâneau singuri în urma ei și ea rămânea singură în urma tuturor.
Strâng în brațe o cămașă
Procedând și tu iubito
Ca șopârlele ce-și lasă
Coada-n mână la dușman (Dan Verona)
Odată, într-o oarecare discuție, Doina ar fi spus: nu știu dacă felul ăsta al meu de-a fi (a se citi a iubi) nu cumva a fost blestem în loc de binecuvântare. Doina cea frumoasă, cea furtunoasă, cea singuratică, cea suficientă. Și totuși, în jurul ei, mereu prietenii au strâns lațul și toată lumea a apreciat-o pentru natura ei efervescentă și unică.
Până când, într-o zi, pe cerul ei de fantasme și nostalgii uterine, s-a lăsat noaptea. Noaptea este un miracol pentru noi, pasionații de vid și stele, spunea ea. Pe întunericul dens care se lăsase peste ea, la umbra celor 42 de ani trăiți cu sânge cald și libertate, nu au apărut însă pentru studiu ori pasionala pierdere de vreme și fluide nici măcar astronomii amatori. Nimeni. Ușor ușor, nici Doina nu mai era ceea ce fusese odată. Firea ei nu a dramatizat însă nimic. A luat totul cu calmul omului care pierde trenul din timp. Nu în ultima clipă, nu speră la nimic până la sfârșit, nu este uimit de nimic. A pierdut trenul. Și Doina își mai aprinde o țigară.
Și după ceva vreme de calm și pietre uscate, în viața Doinei a apărut el, Horia, un bărbat diferit de toți cei pe care i-a iubit (în felul ei cazon) și i-a abandonat. Mic, dolofan, chel, trecut de 50 de ani, divorțat, funcționar la stat, cu o casă la țară, cu puțini prieteni. Pasionat însă de astronomie. Așa s-au cunoscut. El avea două mari pasiuni: viața lui Hubble (omul) și performanțele și activitatea lui Hubble (telescopul). Apoi, deși nu era un mare iubitor de pornografie, era un mare iubitor de filme vechi. Unele proaste, altele doar vechi. Nu avea mari rigurozități cinefile. Casablanca, Mic dejun la Tiffany, Ghepardul, Umbrelele din Cherbourg. Era un bonom gurmand care locuia undeva la etajul 3 cu un câine și doi papagali. Horia se izbi de Doina ca o pasăre puhavă și mioapă care nu estimează bine distanța până la stânca înspre care zboară și se înfige ea în deplinătatea facultăților mintale, zdrobindu-și ciocul, chelindu-și penele și, în final, picând moartă acolo unde valurile mării își uită spuma pe nisipul catifelat.
Nopțile lor se petreceau în nota în care nopțile din viața Doinei se petrecuseră rând pe rând: astronomie, sex, muzică, tăceri prelungi… În una din aceste nopți, Horia pusese coloana sonoră a filmului Umbrelele din Cherbourg, apoi îi povesti Doinei câteva povești despre Edwin Hubble. Încet încet, de la Hubble, focul dintre ei a ajuns până la pat, iar acolo, în vâlvătaia creată de nicăieri, ardeau trupurilor lor trecute de primele înfloriri. Iar din sufragerie se auzea melodia lui Legrand, If it takes forever, I will wait for you, în interpretarea lui Connie Francis, iar ei se iubeau animalic și ușor stângaci, el întins pe spate, ea deasupra.
Când însă Doina își lăsă ochii înspre Horia, realiză că trupul puhav al acelei păsări tocmai căzu fără suflare acolo unde valurile mării își uită spuma pe nisipul catifelat și o privește cu ochii căscați și lipsiți de viață, de parcă ar trece prin ea și s-a opri la stele. If it takes forever… I will wait for you.
Pe Andrei îl găsiţi cu totul aici.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
