Vine un timp în viața fiecăruia când lucrurile se așază. Ce-i drept, cum vor ele. Dar le iei ca atare și te bucuri că ele corespund așteptărilor tale. Te mândrești și afișezi o maturitate asumată dar, dacă ai curajul să te analizezi, înțelegi ce-i cu tine: de ce ești așa cum ești, cum ai ajuns aici, care este locul pe care îl ocupi în propria ierarhie existențială.
Dar, cel mai important, inventariezi oamenii care te-au clădit și îi așezi în rafturile încăpătoare ale inimii tale. Îi simți aproape, calzi sau detașați. Ca tine sau ca netine. I-ai lua în casa sufletului tău și i-ai păstra acolo ca să mai crești cu ei aproape. Există, ce-i drept, și cei la amintirea cărora te aricești, dar, sincer cu tine, admiți tu, cel matur, că le datorezi și lor, celor cu care nu empatizezi dar coexiști, multe din ceea ce ești acum.
Sunt oameni providențiali care îți schimbă viața. Te ascultă, te opresc, îți dau necesara palmă de trezire la realitate sau te iau de mâna minții rătăcite și debusolate și te așază pe calea cea dreaptă. Pentru că, spre deosebire de tine, în anumite momente, ei știu ce e mai bine.
Ghost, Meg Kackley, New York
Sunt oameni pe care, vorba românului, i-ai lua acasă și nu le-ai mai da drumul. Destinul tău s-a intersectat cu al lor și au născut ceva nou în tine. Nu îi cunoști bine, poate nu ai nici măcar curajul să le spui că ți-ar plăcea să îi ai aproape. E un soi de verificare a intuiției care crezi că te caracterizează. Împărtășești cu ei gusturi comune, sisteme de gândire asemănătoare, recunoști similitudini surprinzătoare în caracter, în vorbe, în stil. Și totuși îți lipsește curajul să faci un pas către ei pentru că te temi fie că nu vei primi un răspuns, fie că nu vor corespunde imaginii deja existente despre ei în mintea ta. Așa suntem noi, învățăm să gândim în tipare și ne e teamă să le abandonăm pentru a vedea cum este dincolo de ele sau fără de ele.
Sunt oameni pe care îi detești, justificat sau nu. Dacă te respecți și ești sincer cu tine, constați că primești multe de la ei, chiar dacă uneori nu vrei să îi ai în preajmă. Te gândești că pentru alții ești în aceeași ingrată postură care ridică limite și țepi mai mult sau mai puțin evidenți ori ascuțiți.
Îi iubești și îi admiri pe oamenii-lecție din viața ta. Fie că au o traiectorie meteorică, fie că rămân cu tine sau lângă tine, fie că nu ai interacționat niciodată direct cu ei, le recunoști darul și harul inerent în devenirea ta. Unii trec asemenea unei tornade ce-ți lasă în urmă sufletul amestecat și mintea ciufulită. Alții pâlpâie și îți luminează existența la momentul oportun. Alții te lovesc și te mărunțesc voluntar sau inconștient și te lasă în praful drumului vieții. Recunoscându-le cu sinceritate aportul și acceptând amprenta unică a prezenței lor în viața ta, te evaluezi și crești în propriii ochi.
Astfel, devii suma tuturor celor pe care i-ai cunoscut traversându-ți viața, alegând uneori să rămână și că creșteți împreună până la adânci și serene destinații spre care te poartă pașii deciziilor.
Guest post by Ana Carmen Stătescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
