Există deja numeroase biografii cinematografice recente despre eroine feminine înșurubate în patriarhat (Spencer, The Crown). Iată că cineasta austriacă Marie Kreitzer îi acordă o deosebită atenție Împărătesei Elisabeta a Austriei în pelicula Corsage lansând o privire revizionistă asupra doamnelor de la curților europene. Această nouă dramă de epocă vine în linia inițiată de Sofia Coppola, odată cu Marie-Antoinette (2006). Așadar, păstrând decoruri și costume ample, dar utilizând melodii pop din secolul al XXI-lea, limbaj ‘condimentat’ , gesturi îndrăznețe și alte asemenea, Corsage aruncă o privire asupra vieții de mai târziu a Împărătesei Elisabeta a Austriei, cunoscută și ca „Sissi” (1837-1898), interpretată de o Vicky Krieps (Insula Bergman, Phantom Thread ), actriță care vorbește cel puțin trei limbi, inclusiv maghiară, și are, de asemenea, meritul de a fi chiar producătorul executiv al acestei pelicule.
Din arhivele istorice știam deja că Împărăteasa Elisabeta a Austriei era admirată pentru frumusețea ei, iar stilul ei unic declanșase adevărate frenezii în moda vremii. Așadar, în 1877, „Sissi” împlinește 40 de ani și este forțată să se conformeze unei imagini publice care o încorsetează din ce în ce mai strâns, în toate sensurile. Practic, existența ei se reduce la un rol strict reprezentativ la Curtea imperială, deși Elisabeta și-a dorit o viață plină de activități și provocări. Curând, împărăteasa se revoltă împotriva propriei imagini hiperbolizate și își croiește un plan prin care să-și exprime adevărata identitate. Practic, în Viena anului 1877, o regăsim pe cvadragenara Elisabeta a Austriei plină de nemulțumiri: față de ea însăși, de rolul ei politic și de imaginea publică la fel de puternică precum corsetul extrem de strâns pe care îl poartă.
Sissi își înregistrează obsesiv greutatea, arde o parte din excesul de energie nervoasă pe care o are cu accese obositoare de gimnastică, călărie și scrimă, aderă la o dietă strictă din propria voință/abnegație. Într-o biografie cinematografică standard, acești factori (dintre care cei mai mulți au fost extrași printr-o documentare riguroasă) ar reprezenta o simplă tragedie despre suferințele unei femei faimoase, dar singuratice. Dar, așa cum și-a imaginat scenarista-regizoare această eroină filmată de camera lui Judith Kaufmann și întrupată de o vicleană Vicky Krieps, Corsage devine o alternativă a biografiilor cinematografice clasice. Abătându-se în mod deliberat de la detaliile de epocă, filmul pare o invitație într-o conspirație secretă pentru a ajunge să privim înapoi în timp, dar cu lentilele unui ireverențios secol al XXI-lea, cu scopul de a mai slăbi corsajul împărăteselor de odinioară.
Depășind granițele stricte ale codurilor genului: drama de epocă, Marie Kreutzer identifică în soția lui Franz Joseph o femeie cu spirit modern, dar care se întâmplă să fie închisă într-o căsătorie din veacul al XIX-lea. Avem parte de un portret foarte diferit față de cel cu care spectatorii fuseseră învățați în filmele biografice romanțate din anii 1950 (trilogia cu Romy Schneider în rolul titular). Bunăoară, la finele anilor 1870, regăsim o Sissi plictisită și neliniștită; srălucirea de odinioară din căsnicia ei a început să se estompeze, iar copiii ei au crescut. Pentru a-și mai potoli frustrarea de a nu avea putere politică reală, Împărăteasa a început să călătorească neîncetat prin Europa, să viziteze prieteni vechi și foști iubiți, să se arunce cu entuziasm în călătorie și în alte activități atletice. Scenariul păstrează un accent temporal destul de strâns pe acești câțiva ani din viața lui Sissi. Nu reiese clar de ce tocmai această perioadă a captat atenția realizatoarei, cu excepția faptului că în această perioadă împărăteasa a început să se retragă mai mult din viața publică și a început să poarte un văl pe chip. Acestea fiind spuse, în ultimele scene, filmul chiar face o abatere melancolică de la realitatea istorică.
Drama de epocă îndrăzneață înfățișează o împărăteasă Elisabeta a Austriei neliniștită, care face turnee în Europa, încercând să se elibereze de viața ei restrânsă la propriu și la figurat, la Curte. Marie Kreutzer construiește un portret episodic, dar convingător, al unei femei nemulțumite, dar cu suficientă înțelepciune stoică. La fel ca și Diana, prințesa de Wales, Sissi pare să sufere de o tulburare de alimentație cauzată parțial de o lume care se tot raporta la ‘imaginea’ ei. Sissi din această peliculă este, mai degrabă depresivă decât o narcisistă sau o persoană care suferă de tulburare de personalitate. Desigur, ea se ciocnește cu soțul ei, Franz Joseph (Florian Teichtmeister) din cauza absențelor ei, cât și a infidelităților cu care se complac ambii soți. Există încă o legătură sexuală acolo (scena de dragoste din dormitor cu destule detalii ‘picante’). A fi dorită și considerată frumoasă rămâne practic singura putere pe care o are Sissi. Pe măsură ce această putere scade, găsește cu greu alte lucruri care să o înlocuiască.
Pelicula se bazează – și în cazul acesta – pe forța actriței din rolul titular. Aspectul ironic și amuzant al lui Vicky Krieps imprimă inteligență, iar prezența fizică impunătoare transmite perfect regalitatea lui Sissi. Mai puțin conturate sunt personajele secundare, cu excepția Idei Ferenczy (Jeanne Werner), sora și curteana care o sprijină (emoțional) pe Sissi.
Realizatorii (preponderent femei) își unesc forțele pentru a spune această poveste centrată pe femeie prin prisma identității feminine. Începând cu directorul de imagine, care combină lumina naturală a soarelui cu electricitatea (sfidător de ‘adăugată’ în epocă) apoi coloana sonoră semnată de Camille, ale cărei melodii contemporane, visătoare adaugă un plus de farmec. Imnurile patriotice și valsurile orchestrale vieneze la care ne-am putea aștepta într-un film despre o curte regală europeană din secolul al XIX-lea se confruntă cu acordurile ciudat de mișcătoare ale piesei „Help Me Make It Through The Night” de Kris Kristofferson și „As Tears Go By” de Marianne Faithfull. Totuși, aceste anacronisme nu sunt la fel de pronunțate și nici la fel de înțelepte precum atmosfera din Marie Antoinette de Sofia Coppola, iar povestea este mai puțin melodramatică decât un alt punct de comparație, cel al lui Pablo Larraín: Jackie. De asemenea, un rol esențial îl reprezintă costumele realizate de Monika Buttinger, ale cărei creații – în special corsetele și voalurile – sunt esențiale pentru poveste.
Se pare că Marie Kreutzer și Vicky Krieps încearcă să acorde o a doua șansă unei femei tulburate și blocate. Prin urmare, finalul este unul fictiv, care ocolește în mod inteligent drama năucitoare a asasinatului (adevărata Împărăteasă a fost ucisă în 1898 de un anarhist italian). Corsage devine portretul unei femei care se luptă să respire în interiorul corsetului, optând pentru genul de iubire care o eliberează.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Marie Kreutzer
Scenariul: Marie Kreutzer
Imaginea: Judith Kaufmann
Montajul: Ulrike Kofler
Muzica: Camille
Costume: Monika Buttinger
Distribuția:
Vicky Krieps – Împărăteasa Elisabeta a Austriei
Florian Teichtmeister – Împăratul Franz Joseph I al Austriei
Katharina Lorenz – Contesa Marie Festetics
Jeanne Werner – Ida Ferenczy
Alma Hasun – Fanny Feifalik
Durata: 112 min.
Data premierei internaționale: 20 mai 2022 (Cannes)
Data premierei în România: 2 dec. 2022
Premii, festivaluri, nominalizări:
• 2022: Cannes Film Festival: Cea mai bună actriță: Vicky Krieps – ‘Un Certain Regard’
• 2022: BFI London Film Festival: Cel mai bun film
• 2022: European Film Awards: Cea mai bună actriță: Vicky Krieps (3 nominalizări)
• 2022: Independent Spirit Awards: Nominalizare pentru Cel mai bun film străin
• 2022: Satellite Awards: Nominalizare pentru Cel mai bun film internațional & Cea mai bună actriță: Vicky Krieps
Citiţi şi
Leoaice în arena istoriei – Mary Queen of Scots
Haideți să mai credem în povești!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
