Doina Ruşti întreabă:
Care a fost cea mai complexă declarație de dragoste pe care ai făcut-o?
Crezi că declarațiile de iubire trebuie să fie însoțite de un obiect?
De o scrisoare?
De un gest?
Ce declarație citită sau văzută într-un film poate fi luată ca etalon?
Victor Gingiu – Artificialul zilelor noastre (copacul declaraţie)
Răspund Victor Gingiu şi Luminița Corneanu
Victor Gingiu
Victor Gingiu este un pictor din noua generație, cu un stil particular. Când am văzut primele lui tablouri, mi s-a părut că mă aflu la poarta lumii subtile.
Personajele lui seamănă cu proiecțiile virtuale ale lumii din capul meu. Are mână sigură, amprentă, vocația suprarealismului.
Evident, este un artist bine cotat. Ține cursuri la Facultatea de Arte Timișoara, unde este titular, și experimentează tehnici de ultimă oră, de la colaj la arta textilă.
A expus în sute de galerii. Titlurile expozițiilor personale dau o idee despre operă: ,,Despre necontenita fantazare” 2009 – Galeria Cărtureşti, Iulius Mall, Timișoara; Expoziţie personală de imprimeuri în cadrul festivalului Street Delivery, 2009 strada Mercy; ,,Care sunt lucrurile cu adevărat importante ?” 2011 – Muzeul de Artă – Dr. Tr. Severin, ,, Antroposofisme”, 2011 – Galeria Helios-Timişoara. Totodată este și organizatorul a numeroase ateliere, evenimente și expoziții.
Premiul de excelență, Gala premiilor de Excelență, Drobeta Turnu-Severin, 2009
Premiul III –Concursul de pictură-Culorile Dunării, 2009, Drobeta Turnu-Severin
*
Pentru mine, o declarație de dragoste este ca acest elixir.
Victor Gingiu – Elixir
Luminița Corneanu
Luminița Corneanu, cunoscută mai ales pentru cronicile din România literară, este un redutabil critic literar al tinerei generații, dar colaborează la multe alte reviste. Stilul el intransigent, respinge din start legăturile afective cu literatura comentată. Prezentă în presa culturală și în mai multe antologii (între care și recenta “Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism”), Luminița are un scris cerebral și opinii echilibrate, ceea ce constituie două atuuri deloc neglijabile în critica literară.
Cartea ei cea mai cunoscută este “Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel”, o exegeză asupra onirismului românesc, în care de încadrează poezia lui Dimov.
*
Nu fac declarații şi nu cred în declarații. Dacă trebuie să declari, ceva nu e în regulă.
Orice poveste de dragoste are ritmul şi tainele ei. E mai întâi privire, apoi o privire care se oglindește în altă privire, un zâmbet căruia i se răspunde cu altul, o atingere ca din întâmplare, o îmbrățișare care se prelungește neașteptat de mult. E ce crezi tu despre ce se întâmplă şi ce crezi că celălalt crede despre ce se întâmplă. Şi poate că nici nu știi prea bine ce şi nici celălalt nu știe, iar cuvintele sunt cumva prea concrete şi prea simple ca să nu distrugă farmecul unui astfel de început.
Cred mai mult în understatements, în formele moderate ale exprimării sentimentelor, precum acel intraductibil Here’s looking at you kid, şi în lucrurile evidente doar pentru cei doi protagoniști ai unei poveşti, precum We’ll always have Paris.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
