Gravitatea situaţiei în care te afli ca femeie singură (divorţată, părăsită, neluată) se citeşte cel mai bine pe faţa cosmeticienei la care tocmai apelezi pentru un epilat inghinal total. Nimic nu te păleşte mai rău în moalele capului decât privirea ironică ce măsoară suprafaţa de dezgolit… şi dimensiunea dezastrului din viaţa ta.
Am suportat, de-a lungul timpului, vorbele ascuţite ale cunoscuţilor, văicărelile neliniştite ale familiei, propunerile nepotrivite ale celor care cred că locul gol din pat (şi din suflet) se poate ocupa la comandă. Nu m-am dat niciodată cu capul de pereţi că voi îmbătrâni singură, nu m-am gândit nicio clipă că viaţă nu mai are nimic bun să-mi ofere. Nu ştiu cât a fost speranţă şi cât instinct de conservare, cert este că am mers tot timpul înainte. Cu picioarele și axilele am rezolvat cu câteva ședințe de epilare totală, fie cât am stat în Cluj, fie cât m-am mutat pentru trei luni în Oradea, așa a fost atunci și asta m-a ajutat. Deci cum spunea, am mers înainte cum m-am priceput mai bine.
Asta până azi dimineaţă, când toate convingerile mi s-au dus naibii. Şi dacă echilibrul exterior, profund afectat de mişcările bruşte cu care Alesia (oare aşa o cheamă sau aşa îşi spune pentru a da mai mult ştaif meseriei?) smulgea fâşiile de ceară, s-a restabilit cu ajutorul barelor de metal de pe marginea patului pe care stăteam întinsă, cel interior s-a prăbuşit definitiv.
Din ochii umbriţi de gene false se desprindea un singur verdict: “Fraiero!”… Hm, poate m-aş fi făcut că nu înţeleg mesajul – doar puteam să îmi pironesc privirea pe posterul cu Matthew McConaughey la bustul gol care acoperea jumătate dintr-un perete… nimeni nu mă putea obliga să îi urmăresc ei mişcările… şi faţa… dacă nu ar fi insistat să vorbim. “De când nu ai mai fost la un salon de cosmetică?”, o aud întrebându-mă, cu o voce caldă şi insinuantă. După prima secundă de mirare – de ce nu mă lasă femeia asta în pace, ce i-o fi căşunat tocmai pe mine? -, îi răspund victorioasă (ce noroc că am fost recent la pensat şi la tratament facial, altminteri sigur mă considera ratata pământului): “Acum 3 zile!”…şi îi arăt, cu mândrie, sprâncenele impecabile şi tenul luminos. “Nu”…continuă ea, de data asta strâmbându-şi buzele cu răutate…”de când nu ţi-ai mai dat jos”…şi îmi indică zona pubiană … Nu reuşesc spun nimic – prinsă prea repede în chingile ironiei usturătoare -, întredeschid doar gura în încercarea de a scoate măcar o nota de râs forţat… Că doar era de râs, nu?
Îmi arde faţa, simt că îmi este la fel de roşie ca şi zonă intimă, proaspăt cosmetizată, dar asta nu o împiedică pe interlocutoare să meargă mai departe: “Aş zice că de luni bune…nu am mai muncit de mult timp în halul ăsta… nu e deloc în regulă”.
Extraordinar, trebuia să vin la cosmetică să înţeleg că nu este nicio laudă şi nicio virtute în faptul de a nu fi făcut sex de… o veşnicie. Ştiam singură lucrul acesta. Iar de la ea, o femeie ca mine… de fapt, impropriu spus ca mine, după cât de rău mă punea la colţ, era clar că nu e ca mine, adică ea avea parte de partide lungi de amor, nu de nopţi lungi cu filme poliţiste (spre deosebire de o cină romantică inundată de şampanie, urmărirea unui infractor nu are nicio şansă să te facă să uzi perna cu lacrimi nestăpânite, aşa că alegerea mea are un motiv temeinic), dar, totuşi, o femeie…mă aşteptam la mai multă solidaritate…
Operaţiunea se încheie şi în timp ce mă pudrează cu grijă, o văd cum îşi schimbă mimică feţei (probabil s-a prins că atitudinea anterioară o va lăsa fără bacşiş). “Dar înţeleg că acum s-a rezolvat. Asta este bine”, îşi încheie, cu o bătaie complice din pleoape, misiunea-i sfântă de promovare a sexului. Iar eu mă agăţ de vorbele ei asemenea unui înecat de un pai: “Da, s-a rezolvat. Definitiv”…şi îi zâmbesc larg, încercând să-mi aşez pe retină imaginea corpului meu în braţele unui barbat… şi nu plaja aurie din Canare şi cocktailurile multicolore, motivul real pentru care mă aflam, de fapt, acolo.
Abia acum am înţeles de ce s-au inventat lamele de ras, spumele de epilat, ceara de unică folosinţă. În propria baie, nu are cine râde de tine!
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Părinți reglați emoțional, copii alfabetizați emoțional
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.