Era odată o fetiță care mereu voia jucăria din mâna surorii ei, mai mare cu cinci ani. Și mama lor striga: „Ești dobitoacă? Nu vezi că o vrea? Dă-i-o!”.
Într-o zi, se juca cu păpușile, sub ochii surorii mai mari. Le aliniase pe toate le culcase, le învelise și le spuse așa: „Mama pleacă la piață acum! Voi să stați acolo cuminți până ce mă întorc!” Și s-a întors cu spatele să plece. A revenit după un minut, a luat una din păpuși de la locul ei și a pus-o perpendicular față de celelalte. A plecat iar. Și s-a întors iar. Și a luat păpușa neastâmpărată și a început să o bată la fund și să o certe: „Nu ți-am zis să stai cuminte până ce mă întorc?…”
Da, fetița înţelesese că viața trebuie trăită strict, după niște reguli strânse, și dacă vei încerca vreodată să faci altfel, vei fi pedepsit.
Fetița a ales să fie cea harnică, cea ascultătoare, cea care se supune cu plăcere, nu o rebelă ca sora ei mai mare, care și-a hotărât singură drumul în viață. I-a plăcut atât de mult rolul de supusă, încât a ales să se mărite cu un bărbat care avea grijă să îi stârnească fix același sentiment – de victimă. Au făcut și un copil – o fată -, s-au păruit, s-au spurcat, se plângea mereu, dar stătea. Ca și când aștepta ceva să vină să îi repare căsnicia. Dar oare ar fi fost atrasă de un om care ar fi respectat-o, care nu ar fi făcut-o să se simtă victimă? Și dacă nu ar fi pus sora ei piciorul în prag, nu s-ar fi trezit divorțată. Un divorț care i s-a impus, pentru că era, efectiv, călcată în picioare de soț şi, cu toate acestea, nu a fost un divorț pe care ea să şi-l fi dorit.
Fiica ei a crescut în casa mamei ei. Ea și-a continuat viața plângându-se… de fostul soţ. Venea în vizită la părinții ei, dar își găsea altceva de făcut, pentru mama ei, pentru vecinele și prietenele mamei, dar niciodată pentru fiica ei. Aceasta a crescut fără prea multă implicare din partea sa. Poate că îi spăla hainele, dar niciodată nu vorbea cu ea. Nu a creat nicio legătură între ele două. Era mereu ocupată să îi satisfacă nevoile nesfârșite al mamei ei, care poate că îi reproșa că se sacrifică și îi crește fiica. Bătrâna avea un adevărat talent de a manipula oamenii, de a-i face să facă ce vrea ea. Îi controla relativ ușor, prin faptul că le inducea mereu un sentiment de vinovăție, de dator-vândut. „Trebuie să o ajuți, doar ai văzut că ți-a adus ouă de la țară!…Trebuie să faci asta pentru ea, doar ți-a găsit serviciu!…Trebuie să îi ții copilul în gazdă, doar ți-a împrumutat banii ăia…” (sumă ce era restituită cu dobândă, ca la bancă, nu ca între prieteni).
Fiica a făcut, la rându-i, nuntă, a făcut şi ea un copil, nici ea nu şi-a ales bine jumătatea. Nu, nu a găsit sprijin la mama sa. Aceasta o îndemna să rămână în acel dezastru și ea tot nu înțelegea de ce. Ea nu simțea nevoia să fie o victimă. Și nu putea concepe de ce mama ei nu o sprijinea să iasă din acea relație toxică, doar ea, la rândul său, primise o mână de ajutor. Probabil că prin suferința fiicei sale putea să mai adulmece și ea puțin sentimentul de victimă. Probabil că îi era dor. Despre fostul soţ nu se mai putea plânge activ, nu prea mai avea cui, căci el nici măcar nu mai trăia. A decis la 42 de ani să părăsească pământul. Iar de nepot nu se putea plânge, toată lumea știa că nu îl crește ea.
Fiica ei și-a reparat singură greșeala şi a fost nevoită să se descurce, singură și cu copilul în brațe, pentru că bătrâna nu a primit-o că și-a permis să divorțeze, ca şi când nu ar fi avut dreptul să aleagă liniștea!
Iar ea, fetiţa cea ascultătoare şi supusă de altădată, nu mai avea niciun rol de jucat pe scenă. Nu mai avea niciun motiv să se plângă lumii, să poată fi iar o victimă. Până la urmă însă, a găsit unul… Împuie capul tuturor celor care îi stau în cale, chiar și prietenilor fiicei ei, plângându-se obsesiv de câte face ea pentru ea, cât o ajută ea în casă cu treburi, cu bani, cu orice… mai că îi suflă și în mâncare! Doar, doar o primi și ea o consolare după care tânjește ca un drogat în sevraj. Poate o laudă careva. Poate o declară cineva mamă eroină, mai ştii? Dar nu primește prea des satisfacție, oamenii rămânând oripilați de o așa atitudine, din partea unei mame care se plânge că face lucruri normale și de rutină, pe care toate mamele le fac din dragoste pentru copilul lor, lucruri pe care, de fapt, ea nici nu prea le face…
Fiica ei a înţeles că ea s-a lăsat pradă pornirilor dictatoriale ale bătrânei, cea care a avut grijă să o țină mereu legată cu cordonul ombilical, nefiindu-i nici greu să facă asta, pentru că aceasta nu a opus niciodată rezistență. Fuzionând toxic cu ea, a acaparat-o, iar ea, sensibilă și neajutorată, nu a avut niciodată intenția de a-și reface viața sau, mai bine zis, de a-și crea o viață proprie pe care să o și trăiască. Dar nu se știe de ce a ales să-şi sacrifice şi propria fiică în favoarea mofturilor mamei ei.
Aceasta i-a spălat creierul după bunul plac, din egoismul diabolic pe care îl nutrește prin toți porii, și a vrut să își asigure compania sclavului drogat, la bine și la rău, până ce moartea le va despărți. A sperat că va avea „noroc” cu prima fata, dar nu a fost aşa, aceasta făcându-şi viaţa ei. Probabil că pe a doua a făcut-o doar ca să mai dea o șansă norocului şi uite că a „reuşit”.
Dacă ar fi să se înece deodată fiica ei și mama ei, ea ar salva-o pe mă-sa care i-a dat lumina ochilor și aerul plămânilor, fiica ei oricum se poate salva și singură, cum a făcut și până acum. Dar mamei, mamei îi e datoare cu viața, pentru că a facut-o și a crescut-o! Nu conta că atunci când erau mici cele două surori erau folosite pe post de servitoare în casă, serveau musafirii invitați la desele și fastuoasele dineuri pe care bătrâna le ținea, pentru ca mai apoi, neavând voie să stea la masă cu ei, să mănânce doar ce rămânea la final. Pentru bătrână, imaginea pe care o avea în societate era vitală, fetele ei poate că nu aveau ce mânca, dar pentru musafiri existau întotdeauna cele mai bune delicatese. Ea trebuia să fie cu orice preț în centrul atenției și să arate lumii că are cu ce se făli. Dar pentru familie nu putea găti, asta ar fi umilit-o. Părinții ei au fost moșieri, de înaltă clasă, cu studii absolvite la Roma.
Iar nepoata sa, cu durere, analizând generațiile din urmă, a înțeles că oricum nu ar fi putut avea nici bunică, nici străbunică – degeaba le-a prins în viață -, căci familia asta este bolnavă de mult timp. A înțeles şi că nu va avea niciodată o mamă adevărată, pentru că ființa care a născut-o nu a iubit-o suficient de mult, încât să nu se lase mutilată psihic de bătrâna căpușă; şi atunci, de ce oare a mai adus-o pe lume? Doar pentru că este o regulă a societății?
Guest post by Carla Ecaterina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Vedere din trafic: cum arată o societate cu nervii la pământ
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
