De ce, mamă, nu ţi-am fost de ajuns?
De ce trebuia tot timpul să învăţ mai bine, să fiu mai bună?
De ce îţi doreai alt copil când eu te iubeam aşa de mult?
De ce nu îţi era de ajuns dragostea mea? Și câte aş fi făcut pentru tine…
De ce mă voiai mai deşteaptă, mai frumoasă, mai bună?
De ce mă voiai ca tine? Ca tine cum te vedeam eu, căci eu te vedeam perfectă. Şi tu mă voiai perfectă.
De ce nu era de ajuns fetiţa aia ruşinoasă şi sfioasă care te idolatriza?
De ce nu era de ajuns timpul pe care îl scoteam la înot? Sau 7-le de la fizică?
De ce nu mă respectai şi pe mine și de ce nu încercai să mă cunoşti?
De ce îmi spuneai mereu ce să gândesc şi ce să fac?
De ce nu era corect ce gândeam sau cum mă comportam?
De ce nu te meritam?
De ce nu meritam să mai trăieşti pentru mine?
Pentru că te enervam atât şi te supăram că nu învăţam de 10?
Că eram prea grasă – ca o vacă – şi că nu eram bună de nimic? De ce nu ne mai pupam şi mă băteai atât?
De ce mă urai? Şi eu ţi-am zis că te urăsc, pentru că simţeam că dai în mine cu ură.
Îmi amintesc când mă băteai, că îmi doream să fie ca în filme şi să ajung să devin imună, să nu mă mai doară sau să nu mai plâng. Dar mă durea şi oricât de tare îmi muşcam buzele… tot nu reuşeam să nu plâng. Şi tu mă băteai în continuare, ca să îmi dai motive să plâng.
De ce mă urai? Când eu doar te iubeam?
Te vreau înapoi, oricât de puţin, ca să îţi spun cât te iubesc. Îmi lipseşti atât de mult şi îmi doresc să te fac mândră. Chiar dacă nu voi reuşi… nu mă voi opri!
Te iubesc, mamă!
Guest post by AVM
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mama – în rolul principal al Eroului
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
