Am trecut demult de prima tinerețe. Revoluția m-a găsit la catedră, predam economie într-un liceu de profil, îmbrăcată în fuste conice strâmte și jachete tip Chanel pe care le comandam la o croitorie de pe Lipscani. Eram un profesor rece, dar corect, nu glumeam doar ca să mai treacă timpul și nu lăsam să se termine anul până nu mă asiguram că toți elevii au înțeles ce le-am predat. Mulți dintre ei au ajuns departe. Am avut mereu un anume fel de a privi lucrurile, pragmatic, matematic, logic.
La Revoluție nu eram măritată, dar aveam o relație cu un coleg, profesor de latină. În sinea mea îl consideram inferior, cum să predai o limbă moartă? Pentru ce? Cui îi trebuie? Diferențele dintre noi s-au văzut și mai abitir în anii de liberatate absolută care au urmat. Oamenii nu mai aveau repere, totul în jur se modifica, dar eu, cu tenacitate și profund orientată spre carieră, am ajuns să predau într-o universitate privată.
©Maria Karalyos
Am moștenit apartamentul bunicilor, apoi al părinților și m-am mutat într-o casă dintr-un vechi cartier bucureșean, Cotroceni. Totul cât mai practic, în linii simple, fără complicații gen grădină, flori de udat, câine de îngrijit, pisică de mângâiat. Viața se irosește cu amănunte de genul acesta…
Periodic aveam studenți la meditații, deci banii nu mai erau demult o problemă. Ce mă deranja era partenerul de viață, pe atunci tatăl divorțat al unui fost elev, căruia nu-i înțelegeam și nu-i împărtășeam pasiunea pentru călătorii. Noi, oamenii, suntem diferiți, din fericire. Aceste diferențe ne atrag, chipurile. Eu am căutat mereu un om asemenea mie. Fără să creez o telenovelă dintr-o poveste de iubire, fără drame, lacrimi, rugăminți, declarații siropoase. Așa m-am pomenit dintotdeauna, așa m-am format ca om, mai rezervată.
Anii care au urmat mi-au scos în cale diverși bărbați, dar așa cum se spune din bătrâni, după o vârstă vezi mai degrabă defectele decât calitățile și le multiplici la nesfârșit. Are chelie, are dinții neîngrijiți, are copii deci plătește pensie alimentară, e mai scund, nu are job stabil, ascultă muzică imposibilă, se uită la Antena 1, soarbe cafeaua, fumează. Și tot așa…
Continuarea, aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
