Când eşti tânăr, ţi se pare important să devii independent, când ai datorii, ţi se pare vital să le achiţi, iar când simţi că mori, vrei să trăieşti, uitând că între timp viața a trecut pe lângă tine. Până atunci, orice altceva ni s-a părut important, fără să mai suporte amânare, lăsându-ne trăiţi, dar nu de viaţă, ci de frici, datorii de tot felul, emoţii negative care nu fac sufletul să se strângă şi să se ascundă în propria-i carapace.
Avem de împlinit planurile părinţilor, şefilor, copiilor, societăţii, dar nu pe ale noastre. Nu pe acelea care includ viaţa ca pe o prioritate. Suntem setaţi să răspundem oricăror altor cerinţe, mai puţin acelora care izvorăsc din noi, pentru că am fost introduşi în acest sistem numit societate. Iar societatea îşi are regulile şi rigorile ei, uneori absurde, dar întotdeauna îmbrăcate în formalism.
Ne naştem şi creştem într-un automatism în care valorile sunt induse doar de ideea de material, moneda plătită de noi toţi pentru supravieţuire, căci cine poate traversa viaţa hrănindu-şi doar sufletul? Suntem nepăsători şi indolenţi la suferinţa celor din jur, mergem mecanic pe liniile trasate de alţii, de parcă, dacă ne-am abate puţin, ne-am pierde echilibrul.
Până la urmă ne dăm seama că rezultatul este cam acelaşi, dacă nu ştim să ţinem corect balanţa pe talerele căreia să punem părţi egale din echilibru şi dezechilibru. Căutând materialul, vom conştientiza la un moment dat că ne lipseşte umanul, cu care am făcut paradă pentru a ne îmbogăţi, iar doar cu sufletul nu vom putea schimba lumea. Poţi să fii cel mai bun om din lume, dar când nu poţi satisface nevoi primare, vei fi judecat şi catalogat drept rău, chiar dacă tu nu ai de-a face absolut deloc cu asta. Materialul ridică întotdeauna noi condiţii ce se cer a fi îndeplinite. Contează dacă asta ne alterează sau nu conştiinţa, dacă e în acord cu ceea ce simţim, pentru că o să vină vremea în care nu ne vom mai putea raporta la ce avem, ci la cât de greu sau de uşor ne va fi sufletul.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
