Complicat. Cred, până la urmă, după ce văd în jur, că oamenii îndrăgostiți sunt o pacoste. Gândiți-vă bine când ați fost în starea asta ultima oară și o să-mi dați dreptate. Li se pune pe creier un fel de ceață, groasă de trei degete, numai bună de tăiat cu cuțitul ca pe un tort aniversar, dacă s-ar putea. Dar nu se poate. E acolo și circulă cu ea, e drept, ascunsă de oameni, cu ajutorul cutiei craniene. Se mai dau cu capul din când în când de câte un stâlp de înaltă tensiune sau de un zid pe care înadins cineva de sus l-a pus în drumul lor. Starea persistă, ei merg înainte, abulic, nu contează stânga-dreapta, au senzația că sunt mereu pe trecerea de pietoni. Ei, ce să vezi, surprize-surprize, nu e așa. Dă mașina peste ei, și ce dacă, se ridică, se scuturiă de praf și merg mai departe, ca un imbatabil Agent 007. Doar că nu fiecare e un Roger Moore, și nici în filmul bun. Se încasează la greu în „proiectul” acesta și cam lasă urme. Câteodată, iubirea e autoflagelare, de asta zic: oamenii îndrăgostiți sunt o pacoste. Față de propria persoană, care devine ținta exuberanței emanată de milioanele de hormoni activați cu acest prilej atât de special, și care începe să necesite din ce în ce mai mult timp, atenție, gânduri, emoții, ca până la urmă să te facă să te simți ca într-un carusel peste care vin când dușuri calde, când dușuri reci. Aventura aceasta imunizează, în final, gata cu bolile, dar și cu sănătatea. Excepțiile nu fac decât să întărească regula, pentru că nimeni nu s-a născut perfect sau atotștiutor.
Sursă foto: mandysmuses.com
Iar de alte multe ori, nu generalizez, desigur, nu ucideți mesagerul, oamenii îndrăgostiți devin o pacoste și pentru cei pe care devin obiectul adorației lor, să folosesc o expresie „prețioasă”, copleșindu-i cu mesaje (la câte posibilități există în ziua de azi, mai ales online, nu e deloc simplu), atenții, grijă „exagerată”, cadouri fel de fel, în fine, tot ceea ce intră în arsenalul de seducție, în funcție de imaginație și de buget. Ok, și de intensitatea sentimentelor. De cele mai multe ori, concluziile sunt așa (din citate anonime, culese din lumea largă):
Mai bine nu mă îndrăgosteam, a fost frumos, dar tot ce e frumos are viață scurtă.
Unde mi-a fost capul? Am dat totul și n-am primit nimic în schimb. Ce bine ar fi fost dacă nu speram și nu mă iluzionam.
A fi îndrăgostit e sublim, atunci când atracția e reciprocă. Uneori însă, ceea ce numim la un moment dat „iubire”, poate degenera fie în suferință, fie în plictiseală.
Când un filozof se îndrăgostește, nu doar ființa lui e afectată în sine, răscolind mii de întrebări în legătură cu natura acestei stări (ipostaze umane), cu cauzele ei, de cele mai multe ori metafizice, desigur, cu amploarea pe care fenomenul o capătă în ordinea conștiinței, ci felul în care omul, categorial, ca individ și ca element al universului, începe să se raporteze la timp și spațiu, sau la ceilalți. Ordinea lucrurilor se răstoarnă, de fiecare dată, colosal, iar pentru filozoful în cauză natura, divinitatea, transcendentul, umanitatea, se reconfigurează după o nouă axă a lumii (axis mundi).
Între relativ și absolut, fiecare epocă își formează un mod anume de a privi acest atribut mitic al ființei umane, care a atins până și zeii, devenind un principiu universal care a depășit cu mult granițele existenței umane. Pentru ei nu există regrete sau resentimente, ci doar axiome prin care practică detașarea și obiectivitatea, pentru că ei nu-și dau voie, structural, să se îndepărteze de esența personalității lor, care pune deasupra tuturor facultăților umane, rațiunea. Filozofia înseamnă, conform etimonului grecesc φιλοσοφία „dragoste de înțelepciune”, ori îndrăgostirea, în faza ei incipientă, turbulentă, e departe de acest ideal. Ce spun filozofii despre îndrăgostire? Depinde:
Oare există vreun îndrăgostit care, după ce şi-a satisfăcut pasiunea, să nu simtă că vraja s-a risipit? Numai specia a profitat din împreunarea amoroasă a două fiinţe; individul nici măcar nu realizează cine pierde şi cine câştigă. Împins de geniul speciei, îşi impune toate sacrificiile fără măcar să bănuiască scopul adevărat al dragostei, faptul că adesea este total diferit de aspiraţiile sale. (Arthur Scopenhauer)
Cel care e îndrăgostit cu pasiune devine inevitabil orb din cauza obiectului iubirii sale, deşi în general îşi recapătă vederea la opt zile după căsătorie. (Immanuel Kant)
Când vorbim despre dragoste, ea trebuie înţeleasă ca dorinţă de frumuseţe, fiindcă în aceasta constă definiţia dragostei la toţi filozofii. (Marsilio Ficino)
Psihologii (psihanaliștii) care se îndrăgostesc sunt cei mai lucizi dintre toți oamenii de pe pământ. Ei capătă, odată cu introspecția, capacități analitice pe care le exersează nu numai asupra lor înșiși, dar și, în aceeași măsură, asupra celui menit să le devine obiect al (auto)cunoașterii. Pe tărâmul lor, materialul de studiu îl constituie sentimentele, emoțiile, reacțiile, stările, pentru că, se știe, acelea sunt cele mai afectate, nu vorbim acum despre efectele negative, ci și despre acelea care induc extazul sau transele în urma cărora psihicul se „elasticizează”, devine maleabil, apt de transformare.
„De ce nu ne îndrăgostim în fiecare lună de un alt om? Pentru că atunci când ne despărțim pierdem o parte din inimă.” (Sigmund Freud)
„Îndrăgostiții sunt ca niște păpuși dependente emoțional, când vine vorba de relația lor.” (Helen Fisher)
Am fost o singură dată în viaţă atât de apropiaţi încât nimic nu mai putea să stânjenească prietenia, frăţia noastră, şi nu mai rămăsese între noi decât o punte minusculă, în clipa în care te pregăteai să păşeşti pe ea, te-am întrebat: “Vrei să treci puntea ca să vii la mine?” – dar n-ai mai vrut, şi când te-am rugat încă odată, ai tăcut. De-atunci s-au prăvălit între noi munţi şi şuvoaie năvalnice şi tot ceea ce desparte şi înstrăinează şi chiar dacă am vrea să ne regăsim, n-am mai putea. (Irvin D. Yalom)
Cei mai frumoși mi se par scriitorii îndrăgostiți. Ei au un mod al lor, aparte, de a rescrie, în același timp, oamenii, natura, cosmosul, inventând, asemeni unor demiurgi, cuvinte și lumi noi. Nu există scriere care să fi avut la bază un impuls sentimental mai mult sau mai puțin declarat, iar ceea ce este mai presus de toate, el activează imanent impulsul creator care transfigurează realitatea și o încarcă de sensuri noi. Ionel Teodoreanu afirma foarte tranșant: „Arată-mi un scriitor autentic care să nu fi iubit. Niciunul. Cei care n-au iubit din prudenţă nu mai sunt scriitori, fiindcă scriitorul ca şi eroul e prea nebun ca să poată fi prudent. Cei care n-au iubit din înţelepciune sunt filozofi, şi încă!”. Un scriitor îndrăgostit devine Poet, indiferent ce gen ar aborda. El părăsește orice malițiozitate, pentru că se aruncă în vâltoarea iubirii asemeni Păsării Phoenix, și iese apoi curat la lumină, aducând cu sine, de fiecare dată, viziuni proaspete, din care omenirea se hrănește cu frumos din cele mai vechi timpuri. Dar mai bine să vorbească muzele:
„Mă iubești, numai pentru că nu mă vezi în întregime, iar dacă nu mă vezi în întregime ar fi o nebunie să mă obișnuiesc cu iubirea ta înaintea momentului în care mă vei vedea”. (Allain de Botton)
Femeilor, puneţi-vă o mască, masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi descoperi voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru viaţă, faţă de voi însevă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte. “Cognosce te ipsum” va deveni un fel de cheie care deschide porţile templului spre orgasmul interior (intelectual, sexual şi sufletesc). (Anais Nin)
„Cel mai bun prin lucru este să te îndrăgosteşti. Cel mai bun al doilea lucru este să fii îndrăgostit. Ultimul cel mai bun lucru este să te”dezîndrăgosteşti”. Dar oricare dintre aceste lucruri este mai bun decât să nu fi fost niciodată îndrăgostit.” (Maya Angelou)
„Descopăr că, pentru a rămâne îndrăgostit, e nevoie ca în fiecare din noi să existe o părticică de insesizabil. Trebuie să refuzi platitudinea, ceea ce nu înseamnă să născoceşti tresăriri artificiale şi cretine, ci să ştii să fii uimit în faţa miracolului fiecărei zile. Să fii generos şi simplu. Eşti îndrăgostit în ziua în care pui pastă de dinţi pe altă periuţă decât a ta.” (Frederic Beigbeder)
Sursă foto: mandysmuses.com
Iar lista poate continua, pentru că fiecare om trăiește în modul lui propriu îndrăgostirea și găsește alte căi de a se manifesta față de sine și față de cel cu care ființa lui intră, pentru o perioadă de timp imposibil de stabilit, în rezonanță. Sau în consonanță, depinde de reciprocitatea sentimentelor. Subiect controversat, îndrăgostirea nu e totuși capabilă să sperie sau să provoace daune majore, cu atât mai mult cu cât ea depinde de timp: natura ei e spontană, dar nu eternă, iar legea ei este cea universală, pentru că omul face parte din natură, fiind cea mai versatilă formă a ei: „În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”. (Antoine Laurent de Lavoisier).
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
