Zice-se așa. Impecabil spus! Că femeile se împart în două categorii: 1. Femei care pot fi împărțite în două categorii și 2. Femei care NU pot fi împărțite în două categorii.
Majoritatea textelor despre femei- bărbați, (că ce altceva să mestecăm noi, paroxistic, decât despre femei- bărbați??), dezvoltă reguli și generalizări. Femeile NU… blabla. Unui bărbat nu-i place să… blabla. Normal că o elementară documentare e binevenită. Cam ce să eviți, ce să nu eviți, cum să-i aburești, cum să-i exciți, cum sunt ei, cum suntem noi, femeile, dar pe mine mereu m-au atras, le-am vânat ca un biolog care vânează insecte pentru microscop, am vânat avid povești despre aceia care îți rup gura, făcând exact invers. EXACT altceva decât zic „almanahele”. În primele decenii erotice și numa cât să-mi intru-n mână, mi-am vânat propriile mari iubiri, în care MUSAI el să facă fix invers decât zic cronicile. Nu conta că eu fac ca la carte și că mă încadrez într-o altă zicală delicioasă: „Cum se îndrăgostesc femeile inteligente? Ca proastele!” Nu conta nimic fiindcă, îndeobște, noi oamenii avem mai mult așteptări decât oferte.
Apoi au trecut ani peste mine. Am început să maschez cu vopsea blond-alună fire cărunte. Mascam, mascam, dar tot nedumerită! Acumulasem un onorant bagaj de „mari iubiri”, încă neconvinsă care-i baiul în toată această afacere. Sunt ele mai multe „mari iubiri”? Ți le faci tu? E pe principul „Cine zice, ăla e”? Deci treabă de autosugestie, un soi de decizie fiscală de autoimpunere? Dintre toate iubirile care ți se înfățișează în jocul parșiv al vieții, marea iubire e aceea pe care tu o decizi? Iar apoi îți convingi și părinții, șeful, și cele mai bune prietene că ai dreptate? Asta când nici măcar tu nu știi sigur dacă ai dreptate. Să mai caut? Ce să mai caut eu? De enigma marilor iubiri îmi arde mie, pe la spartul târgului, în loc să-mi văd de zacuscă și murături? Otilio, adună-ți mințile. Vine din afară? Te prinzi din prima că-i aia și apoi te potolești, sau vine dinlăuntru-ți, ca infarctul, doar cu un mic preaviz? Pot fi ele prevenite? Odată declanșate, se tratează? Uaaaau, ce complicat!
Atunci brusc, într-o noapte insomniacă, mi s-a devoalat eroarea acestor multe întrebări.
-Fată! Îmi zicea vocea interioară nocturn- salvatoare. Defalcă-le! Fă o diferență, desenează contururi corecte, fă o diferență între stări- senzații- sentimente- excitații sexuale-fantezii. Fă-ți TU ordine în așteptări și, abia după, lasă întâmplările vieții să ți se așeze în schemă.
Iubire ar trebui să fie somnul liniștit lângă bărbatul cu care ai copil. Sau, dacă nu, dacă acest somn deja l-ai ratat, cel puțin să dormi lângă acela care te-a ținut de mână când ai avut diaree, care se îngrijește să nu-ți fie foame, sete, frig și o face, răbdător, cu anii.
Excitație ar trebui să fie fiorul din coapse pe care l-ai simțit nerușinat (n-ai uitat, sper!), când te-a dus celălalt, cu mașina, de la Hășmaș pân la Arad la Sanepid, la volan era cu totul altul decât bărbatul cu care ai copil, dar ce bine miroase azi acesta din mașină! Probabil e și el, la rându-i, soțul cuiva. Majoritatea suntem soții cuiva.
Senzație ar trebui să fie râsul tău clocotitor, cu lacrimi, la lectura scrisorii @yahoo.com a celui de-al treilea, sau dorul adânc pe care ți-l induce al patrulea scriind tulburător FB despre mari iubiri, normal s-o și facă, doar meseria lui e scrisul!
Fantezie ar trebui să fie gândurile-ți la paharul de whisky mic băut cu folkistul grizonant, imediat după lansarea cărții tale, trei țigări trase împreună la aceeași masă joasă, semiîntuneric, el coadă lungă legată la spate, mamă ce voce poa’ să aibă nebunul ăsta! Și nimic din ce-mi spune aproape șoptit, privindu-mă cu ochi adânc de verzi, nu este despre tehnici în creșterea nepoților sau cotizarea la fondul de pensii.
Iată-le frumos defalcate. Frumos, ordonat și conștiicnios, ca un conspect pentru teza de mâine la școală.
Acasă, în bucătăria-ți bine utilată, îți pui o tocăniță gustoasă în farfurie, o stropești din belșug cu smântâna- ciubuc de la cabinet, bagi CD-ul acela zdrobitor în funcțiune:
-Dacă nici tu, TU!! nu le poți împărți corect pe toate astea, ce mai aștepți de la bieții tăi băieți? Hai, fă o baie fierbinte și redefinește marile iubiri. Ele sunt suma miilor de bucurii care îți fac EXTREM de bine. Câteodată devastator de bine. Iar jongleur printre gesturile aducătoare de mare bine, nu-i Dumnezeu. Ești doar tu. Asta dacă știi să iubești ca fata deșteaptă. Ca deșteaptaaa!!! Nu ca proasta, am zis!
Dacă știu eu iubi inteligent la cincizeci de ani, este subiectul unei alte povești CATCHY, fraieră aș fi să scuip totul din prima. M-aș contrazice pe mine însămi. Iar voi nu ați mai aștepta nimic de la mine. Și aș deveni o neiubită.
Pe Otilia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
