Venim pe lume cu suflete perfecte. Este darul ce ni-l face Dumnezeu atunci când suflă suflet peste trupul nostru, bucățică de divinitate, și ne transformă astfel în părți din El. Hristos s-a întrupat, a murit și a înviat pentru păcatele fiecăruia dintre noi, oferindu-ne cea mai consistentă lecție a iertării.
Iisus nu moare moartea sa, ci moartea sufletelor noastre și nu învie viața sa, ci primenirea sufletelor noastre, aducându-ne mântuire și speranță. A făcut-o crezând în scânteia de divinitate din sufletul nostru. Sărbătoarea Paștelui este despre moarte și înviere. Împreună, căci una fără alta n-ar fi cu putință.
Este despre cădere, ca și condiție pentru înălțare, despre iertare, ca și premiză pentru speranța în mai bine. Dacă El a putut să ia asupra Lui toate păcatele noastre, întru iertarea lor, apoi este cel mai grăitor exemplu despre ce ar trebui să facem și noi. Să ne iertăm pentru păcatele pe care le facem împotriva noastră și împotriva semenilor, pentru că ele sunt păcate împotriva dumnezeirii din noi, deci împotriva Lui. Să ne iertăm și să încercăm să nu persistăm în greșeli. Atât de simplu, dar atât de greu!
Forgiveness © Heather McFarlin
Pentru că nu ajunge să se ierte și să ierte decât cel care a conștientizat și a acceptat că a greșit sau i s-a greșit și își dorește împăcarea cu sine și cu alții și un nou început, desigur mai bun. Biserica ne pune la dispoziție taina spovedaniei tocmai în acest scop. Ea simbolizează întreg acest proces de conștientizare și acceptare a greșelilor, când mărturisim păcatele, iertarea transferată preotului ca și intermediar al lui Dumnezeu și încredințarea că nu vom repeta păcatele. Spovedania este astfel o unealtă minunată, indiferent că o facem în biserică sau în orice loc sub soare. Cu duhovnici sau fără.
Dumnezeu a fost generos atunci când a lăsat în noi binele, răul, alegerea între ele și iertarea, dându-ne astfel puterea de a ne transforma raiul în iad și iadul în rai, aici și acum.
Fiecare își știe crucea. Ce cărăm, cât cărăm este exprimarea tendinței de echilibru între bine și rău. Nicio faptă rea nu rămâne nepedepsită, la fel cum nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită. Să credem în asta!
Și să ne ușurăm poverile, iertându-ne.
Am făcut cât de bine am putut cu mintea și experiența de până acum și vom face cât de bine vom putea și de acum înainte. Să ne dăm voie să fim bine în viața asta. Să mulțumim pentru ce avem, să muncim pentru ce ne dorim și să acceptăm ceea ce nu depinde de noi să schimbăm. Dar, mai ales, să iubim!
Și nu poate să fie început mai bun decât iubindu-ne pe noi, încercând să nu mai atentăm la binele nostru, nelăsându-i nici pe alții s-o facă. Abia apoi iubirea noastră se va răsfrânge în mod firesc asupra aproapelui nostru. De unde să știm a-i iubi pe alții, dacă nu știm să ne iubim pe noi? Cum să-i putem ierta pe cei ce ne greșesc, dacă nu ne putem ierta pe noi?
Hristos a crezut atât de mult în noi încât s-a întrupat la viață, ca să poată muri și învia întru mântuirea și șansa noastră să ne înălțăm dincolo de orice am fi greșit. De bună seamă că merităm să fim iertați, să ne iertăm, căci cine suntem noi să-I punem la îndoială sacrificiul? Să-I primim lumina în suflete, să veghem s-o păstrăm aprinsă!
Vă doresc sărbătoare cu suflet primenit! Hristos să învie în sufletul nostru!
Alte articole ale Manuelei, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
