Pe 17 august, Herta Müller împlinește 67 de ani. Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, Herta Müller, născută în satul Nițchidorf din Banatul șvăbesc, trăiește de 33 ani în Germania.
Astăzi, vă propunem să ne întoarcem la Herta Müller, singura scriitoare născută în România care a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
Herta Müller și-a scris marile cărți în limba germană, dar amintirile sale din prima parte a vieții sunt românești.
Românească Securitatea, românești interogatoriile, românești hărțuirile, românească forțarea exilului.
Herta Müller s-a distins printr-o intransigență morală și o superbă dimensiune etică.
Pentru a o înțelege mai bine ne-am întors la cartea Patria mea era un sâmbure de măr (o discuție cu Angelika Klammer), traducere din limba germană și note de Alexandru Al. Șahighian
Cartea-interviu, o lucrare excepțională (vă recomandăm să o citiți integral!), a fost publicată la editura Humanitas Fiction, în anul 2016.
DESPRE HRANĂ ȘI MOARTE
Oamenii seamănă ceea ce crește, apoi culeg și mănâncă ce-au semănat. Îmi ziceam că-ntr-o viață de om mănânci făina a poate treizeci de saci de grâne, ori cincizeci, ori o sută – grâul te hrănește până te-nghite pământul. Moartea a-nsemnat totdeauna pentru mine că te-nghite pământul. Și-mi ziceam că pământu-i așa de voluminos fiindcă deja au murit atât de mulți oameni și dobitoace.
DESPRE COPILĂRIE ȘI TANDREȚE
Când privesc îndărăt la copilăria mea, constat că se-ntâmpla cu toate sentimentele la fel ca și cu sentimentul apartenenței: sentimentele nu existau decât invizibil. Când oricum nu scoți o vorbă despre tine însuți, nici nu-ți arăți sentimentele. Cred că m-aș fi speriat dacă dintr-odată mama m-ar fi mângâiat. N-aș fi resimțit-o ca pe o mângâiere, probabil că n-aș fi fost pregătită sufletește pentru asta și nici n-aș fi fost în stare s-o intepretez ca pe o trandrețe și s-o suport în acel moment neașteptat. Cred că o tandrețe neașteptată te poate speria la fel de tare, dacă nu chiar mai mult decât un act de violență neașteptată.
DESPRE POLITICĂ ȘI RESPONSABILITATE PERSONALĂ
Desigur, politicul e totdeauna prezent, dar tu singur decizi ce vei face și ce nu vei face, asta se cheamă atunci responsabilitae personală. Chiar și ulterior decizi tu singur ce vei învăța din cele trăite. Cred că n-ajută cine știe ce să te justifici cu părinții, cu originea, cu norocul sau nenorocul în copilărie, cu faptul că ai fost sau nu cruțat sau maltratat. Cu siguranță că ești un rezultat, dar al tău propriu. Nimeni nu te poate sili s-ajungi ori să rămâi așa cum ai fost crescut. Copilăria are o dată de expirare destul de rapidă.
DESPRE FOLCLORUL ROMÂNESC
Folclorul românesc este formidabil. Maria Tănase e doar un exemplu, există și corurile unor bărbați bătrâni care fac să te treacă fiorii. Și există clasificarea doinei, cântecul fundamental al românilor – stările sufletești formează categorii: doina de jale, doina de fericire. De la naștere până la moarte, de-a lungul întregii vieți există cântece, și toate sunt pline de poezie, nu sunt clișee.
DESPRE O SINUCIDERE ÎN VREMEA COMUNISMULUI
Este un fapt real. Pe când studiam, una dintre studente a fost exclusă post-mortem din Partid. Se spânzurase în dulap cu o cingătoare. Căminul studențesc era în fierbere, toți vorbeau despre asta. Sinuciderea era tabu în viața publică. Cred că excluderea din Partid a fost considerată ca o măsură ʺpreventivăʺ, oricât de ciudat ar suna acest cuvânt DUPĂ moarte. Pentru Universitate, locul sinuciderii era inacceptabil. Marea ședință post-mortem cu excluderea din Partid trebuia să împiedice ca așa ceva să se mai întâmple vreodată într-un cămin studențesc.
DESPRE PSIHOZE
Doar aveam cu toții psihozele noastre absolut normale. În capul nostru poate că totul arăta ca în magazinele socialiste de confecții sau ca în vitrinele din țară. Pentru moment – totul era pentru moment. Mai bine n-avea cum să fie, putea fi mai rău. În oraș existau nebuni care aparțineau locului unde stăteau. Sau invers, locul le aparținea, ei imprimându-i o aură, o simțire întunecată.
DESPRE O BLANĂ DE VULPE
În dormitor, între pat și dulap, era blana mea de vulpe. O cumpărasem împreună cu mama de la un vânător din satul vecin. Croitorul satului urma să facă din ea un guler de blană și manșete la palton. Era o vulpe întreagă, întinsă, cu bot și labe și gheare strălucitoare. Era mult prea frumoasă pentru a o tăia. Am păstrat-o mulți ani ca un covoraș.
DESPRE INTEROGATORII
Cele mai rele interogatorii erau cele la care nici nu te chemau, ci te pescuiau din stradă. Mergeam să mă tund. Pe drumul prin parc mi-a ieșit ʺîntâmplătorʺ în cale un milițian mi-a cerut buletinul, s-a uitat scurt și a spus: ʺVino cu mineʺ. Avea cu el un câine lup, un baston de cauciuc și un pistol. M-a dus în subsolul unui cămin studențesc. Era o încăpere lungă, îngustă unde mă așteptau alți trei indivizi. Milițianul i-a dat buletinul unui tip uscățiv cu pielea tăbăcită și cu un dinte de aur în bot – ăla era șeful.
DESPRE CUVINTE
Hârtia de ziar îmbătrânește foarte rapid. Când mă uit prin sertare văd imediat ce cuvinte sunt pe hârtie de ziar (n.r. – scriitoarea face colaje cu litere și cuvinte decupate). Fiindcă le am de multă vreme, ele s-au îngălbenit. Și s-au și încrețit nițel. Din fiecare literă am acum câte două sertare pline. Dintr-unul din dulapuri ar trebui s-arunc mai mult de jumătate, fiindcă sunt doar cuvinte din cele vechi, foarte mici. Dar nu mă-ndur. Apoi mai am și un dulap cu cuvinte românești.
DESPRE TRAUMA CENZURII
Consider că e un noroc să am sute de mii de cuvinte. Și când sunt pe drum – adică acolo unde am început cândva să fac colaje -, așadar când sunt pe drum, călătorind, mă gândesc deseori că acasă mă așteaptă cuvintele. Faptul că pot să zacă risipite la vedere este pentru mine o expresie a intimității, a firescului, ba chiar și a libertății personale. Fiindcă a poseda cuvinte din belșug este opusul a ce a fost altădată, este opusul cenzurii. Fiindu-mi teamă de perchezițiile la domiciliu, trebuia pe-atunci să duc de-acasă pe furiș ceea ce scrisesem și să ascund foile la cunoscuți nesuspectați de Securitate.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
4 motive pentru a folosi serviciile unui pet shop online
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
