E terapeutic și răcoritor pentru ceea ce suntem să ne imaginăm ce am face dacă mâine ar fi sfârșitul lumii. Care sunt activitățile pe care le-am alege?
Este, într-un fel, un răspuns la întrebarea: spune-mi cum ai petrece ultima zi ca să îți spun cine eşti?
Nu aș face niciun gest neobişnuit, nu aș sări cu parașuta, nu aș face scufundări la mare adâncime și nici nu aş cheltui ultimii bani pentru extravaganțe. Aș încerca, am inclinarea să cred, să fac tot ceea ce mi-a plăcut mai mult și până acum. Aș petrece timp cu copiii mei, spunându-le cât de fericit sunt că-i am.
Nu cred că aș fi mai bun decât în orice altă zi, eventual, sub presiunea timpului, aș trăi cu o altă intensitate, mult mai mare, tot ce am ales să fac. Aș spune ce cred:
Cred în rațiunea zilnică a bunătații, în magia frumosului și în puterea celor fără de putere. Știu că, deseori, avem parte de nedreptăţi şi neajunsuri, dar nu mă îndoiesc nicio clipă că experiența raiului poate fi trăită, în lumea emoției, aproape zilnic. Lumea în care ne mişcăm poate fi un spațiu al bucuriei și al comunicării, întreaga tehnologie ne poate ajuta! Dacă există o Împărăţie a lui Dumnezeu, atunci, cu siguranță, este înăuntrul omului. Bunătatea nu se manifestă confesional, nu ține de o religie anume, nu este privilegiul unei elite, al unui anume statut, ci, de fiecare dată, acolo unde există, este de recunoscut în farmecul şi splendoarea simplității sale.
Eu cred că fiecare avem de urmat un îndemn, acela de a lăsa ceva frumos în urma noastră: o grădină, un pom sădit de noi, un copil, o carte sau o casă şi în oricare din aceste făptuiri ale noastre zidim și o parte din sufletul nostru. Când cineva ne poartă dorul ne va (re)găsi șezând la umbra pomului sădit de noi, în mijlocul unei grădini frumoase în care am grădinarit, la adăpostul fragil al cuvintelor ori stând de vorbă cu fiul sau fiica noastră. Acolo suntem și noi, de fiecare dată!
Timpul nu are o altă realitate mai fecundă în afara clipei, însă nimic nu pare mai greu de prețuit decât fragilitatea și vremelnicia ei. Îmi vine în minte un catren al lui Omar Khayyam, un frumos îndemn de a trăi extazul fiecărei zile:
„Ia-ți cupa și te-aşază
Sub luna de cleștar
Căci mâine poate luna
Te va căta-n zadar!”
Suntem mereu suspendați între un viitor necunoscut și un trecut care îşi deapănă neîncetat consecințele. Suntem împresurați de grija fiecărei zile și ne scapă, cel mai adesea, mirajul ei. Cu toată energia făpturii noastre plăpânde, ne luăm mereu la întrecere în competiții cu miză discutabilă dacă nu, pur şi simplu, alienabilă. Cred că miza singurei competiții valide în orizontul nostru de viaţă ar trebui să fie însă alta: aceea de a ne păstra nealterată fiinţa interioară cu vitalitatea ei ludică şi exuberantă. A nu trăi pentru propriul tău vis nu poate însemna altceva decât a te pierde, dizolvând treptat propriul conținut de viață.
Toată viața până acum nu am făcut altceva decât să micșorez distanța dintre ceea ce sunt si ceea ce doresc să fiu, șlefuind până la reflex și transparență bucata de suflet care mi-a fost încredinţată la naștere. Jocul nu s-a terminat. Colecționez stări de spirit, caut să găsesc o formulă adecvată trăirilor mele, jubilând de fiecare dată când observ că pot cuprinde în semantica celor mai potrivite cuvinte palpitul unor emoții.
Dacă mâine ar fi sfârșitul lumii, aș scrie poezii pentru raiul unei alte planete, rugându-l, apoi, pe Dumnezeu să îmi primească sufletul în mâinile sale. Aș trimite o scrisoare prietenilor mei, mulțumindu-le că mi-au îngăduit să mă oglindesc în sufletul lor, prilejuind de atâtea ori, prin felul lor minunat de a fi, clipe frumoase de viață. Le voi mulţumi, desigur, că m-am putut alătura cu năzuințele mele, năzuințelor lor.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
