Mare e grădina Domnului și neumblate potecile ei! Cred că fiecare om are un loc sub soare, cu bunele și relele lui, cu istoria pe care și-a construit-o așa cum a știut, așa cum a putut, așa cum i-au permis vremurile, cu îndrăznelile și temerile lui, cu spaimele lui necuprinse și bucuriile prin care a compensat trecerea de neoprit a timpului. Mulți își vor fi dorit notorietatea, dar n-au avut resursele necesare ca să se împace cu pretențiile ei, pe când alții, mai puțin dornici să-și asigure o posteritate strălucită, au devenit un mit, și încă de neegalat vreodată.
Știam, postând pe pagina Catchy o fotografie a Normei Jean, (da, Marilyn Monroe), însoțită de un mesaj al ei care îndemna la trăirea plenară a vieții, că multă lume are nevoie de o încurajare, de un zâmbet, de o ieșire din monotonia cu care, vrând-nevrând, ne confruntăm câteodată. Și n-am greșit, căci reacția a fost mai mult decât fulminantă, extrem de mulți cititori au apreciat și distribuit postarea. O singură surpriză, un comentariu pe care îmi permit și îmi asum, fiind public, dreptul de a-l reproduce integral, exact în forma în care a apărut: „A crescut vreun copil, la educat, a creat vreo invenție care a schimbat soarta omenirii? Nici măcar o actrița bună nu a fost! A rămas în analele istoriei cinematografice ca prostituată de lux, pentru frații Kennedy, manipulata de mafie! Era aproape inculta! Dumnezeu so ierte!”. (sic!)
M-a lovit un fel de… nici nu știu cum să-i spun, la început ca un fel de muțenie, apoi mi-a răsărit în minte o credință, anume că nu suntem toți la fel, și asta e al naibii de bine! Între femei, diferențele par mai vizibile și mai adânci decât între bărbați, și chiar decât cele între cele două sexe. Avem percepții diferite, în funcție de educație, de background cultural, de experiența de viață, caracter, temperament, personalitate, momentul zilei, sănătatea, gradul de oboseală, uneori ne influențează inclusiv zodia, starea vremii sau poziția lunii, astfel încât cu greu am putea găsi puncte comune, iar câteodată nici nu ne dorim să fim comparate cu alte femei. Felul în care reacționăm în legătură cu o reprezentantă a aceluiași sex e produsul unui complex de factori pe care, analizându-l cu bunăvoință, l-am putea înțelege. Concepția fiecăreia dintre noi asupra femeii (și a feminității, implicit) ne aparține în exclusivitate și nu e de comentat, fie că gândim în termeni conservatori, pragmatici (femeia ca funcționalitate, ca scop utilitar sau limitată la atribuții fixe, precise), fie o valorizăm prin atribute care țin de natura ei individuală (frumusețe, sensibilitate, afectivitate, charismă, talent, adică acele înzestrări excepționale care o disting și îi conferă calitatea de model).
Intenționez să răspund la acest comentariu nu punând sub lupă atitudinea, concepția sau stilul autoarei, ci restituind adevărul, acolo unde mi s-a părut că a fost încălcat, poate cauza subiectivismului sau a unei insuficiente cunoașteri a biografiei actriței. Da, cred că va ieși o pledoarie pro domo, pentru că „de morți, numai de bine”, se spune, iar dacă e vorba de o celebritate, cu atât mai mult.
- Nu, M. M n-a crescut niciun copil, n-a trăit sarcina pe saptamani, prin urmare, nici nu l-a (!) educat. Câteva fotografii realizate în 8 iulie 1960, în afara studiourilor Fox Studios din New York, acolo unde se filma „The Misfits”, o arată însărcinată, iar prietena ei, Frieda Hull, care le-a și vândut la o licitație după moartea actriței, le-a numit chiar ”pregnant slides”. Daily Mail a speculat asupra paternității copilului, care nu i-ar fi aparținut lui Arthur Miller, soțul ei la vremea aceea, ci cântărețului Yves Montand, cu care filma „Let’s Make Love”, și cu care se spune că ar fi avut o relație extraconjugală. Ceea ce se știe însă din mărturisirile celor apropiați este că și-a dorit enorm un copil, dar, în dosarele ei medicale este indicată o afecțiune insuficient cunoscută inclusiv astăzi, iar la acea vreme netratabilă, cel mai probabil. În 28 aprilie 1952, internată pentru operația de apendicită, actrița strecoară în halat, în dreptul stomacului, următorul bilet către chirurg:
„Dragă doctore Rabwin,
tăiați cât de puțin. Știu că pare zadarnic, dar acest lucru nu intră în calcul. Faptul că sunt femeie e esențial și înseamnă extraordinar de mult pentru mine. Salvați (nu știu cum să vă rog mai mult) tot ceea ce puteți – sunt în mâinile Dvs. Aveți copii și știți ce înseamnă – vă rog, doctore Rabwin – și simt că o veți face!
Mulțumesc – mulțumesc – mulțumesc – pentru numele lui Dumnezeu, nu îmi îndepărtați ovarele – vă rog din nou, faceți tot ceea ce vă stă în putință pentru a evita cicatricile mari.
Vă mulțumesc din toată inima.
Marilyn Monroe”
(Sursă : MM-Personal: From the Private Archive of Marilyn Monroe, biletul către medic)
și Marilyn, după operație
După trei sarcini pierdute, endometrioza îi zădărnicește orice speranță de a da naștere unui copil și, în plus, îi creează o traumă psihică profundă. Ar trebui să ne gândim că, inclusiv astăzi, cel puțin una din 10 femei suferă de această afecțiune pe care o putem numi chiar mutilantă prin simptome (dureri aproape insuportabile) și consecințe, acest cancer benign care nu poate fi diagnosticat decât intraoperator, în funcție de gravitate putând duce la inclusiv la histerectomie (îndepărtarea chirurgicală a organelor reproducătoare feminine).
Fără alte cuvinte, pentru că ar putea fi dureros, cred că am demontat prima acuzație. N-am fi vrut să fim în locul ei, nu-i așa?, iar dacă am suferit de boala acesta, putem mulțumi destinului că suntem în viață.
- A creat vreo invenție care a schimbat soarta omenirii?, vă întrebați, dar oare câte femei s-au remarcat prin invenții, câte au fost recunoscute și câte apreciate? Marie Currie, Hedy Lamarr, Ada Lovelace, Grace Hopper, Dorothy Hodgkin și încă altele… Dintre ele, sunt atât de cunoscute ca ea? Dintre actițe, câte au reușit să inspire, așa cum a făcut-o ea? să ne uităm la palmares, desigur, selectiv: A fost numită pe locul 2 în topul celor mai mari staruri din istorie de revista Premier. Pe primul loc a fost Carry Grant; Rochia în care i-a cântat “Happy Birthday Mr. President” lui JFK a fost vânduta cu $1,267,500 și a rămas în istorie drept cea mai scumpă piesă vestimentară vândută vreodată; a fost prima Sweetheart of the Month (ulterior denumită Playmate of the Month), în primul număr din Playboy, unde au apărut pozele sale nud, cumpărate de Hugh Hefner cu 500 de dolari.
Cred că ea a inventat ceva, totuși, și anume un standard etern al frumuseții, pe care nu știu ce altă femeie l-ar putea detrona, oricât de multe eforturi ar face natura în acest scop!
Foto realizată de Milton Green, 1953, fotograf cu care și-a deschis propria casă de producție
- Nu putem spune că a fost lipsită de talent, dat fiind faptul că rolul din „Unora le place jazz-ul” i-a fost răsplatit cu un Glob de Aur, în 1959. Și cum să-i punem la îndoială modestia, când ea însăși era cel mai dur critic al său? “Nu mi-am facut niciodată iluzii că aș fi o mare actriță, știam că sunt o actriță de mâna a treia. Îmi puteam simți lipsa de talent, ca și cum aș fi purtat haine ieftine pe dedesubt. Dar, Doamne, cât de mult am vrut să învăț, să mă perfecționez!” Nu același lucru spuneau partenerii ei de platou: după ce au filmat împreună „Stația de autobuz”, regizorul Joshua Logan a afirmat: „Este actrița cea mai autentică și completă de la Garbo încoace. Este cinema în stare pură”, iar Jayne Mansfield declara, dupa moartea actriței: „Nu cred că cea de-a șaptea artă va descoperi prea curând o altă bestie a filmului. Totul era fascinant la Marilyn”. Să-i credem pe cuvânt! În plus, filmografia trădează excelența: 33 de filme, câteva cântece care au devenit celebre, și totul în 36 de ani.
- Incultă? Avea peste 400 de cărți, citea Tolstoi, asculta muzică clasică, lua lecții de actorie… a fost căsătorită cu Arthur Miller, unul dintre cei mai apreciați scriitori ai secolului trecut, laureat al Premiului Pulitzer pentru dramaturgie… Deşi era dislexică şi suferea de tulburări bipolare, Marilyn Monroe avea un IQ de 163 şi scria poezii, spune Lois Banner, autorul cărţii „The Passion and the Paradox”, una din biografiile recente ale actriței. Şi alţi autori preocupaţi de biografia lui Marilyn Monroe spun că aceasta era de multe ori asemuită cu rolurile sale. Michelle Morgan, autoarea cărții „Marilyn Monroe: Private and Undisclosed” (Marilyn Monroe: viaţa privată şi secretă): „Juca blonde prostuţe, iar oamenii credeau că aşa e şi ea, deşi nu e nimic mai neadevărat. E ciudat, pare a fi una dintre singurele actriţe pe care oamenii o confundă cu rolurile sale”. E și asta o performanță, nu-i așa?
Foto: Ben Ross, 1951
- Despre legăturile ei cu frații Kennedy, aici aveți un articol extrem de bine documentat. Cu siguranță, nu pentru asta a rămas în analele cinematografiei! După cum se precizează în documentar, acest lucru nu i-a cauzat decât o și mai profundă depresie, și, dacă dăm crezare surselor, care se vede că sunt autorizate, chiar moartea. Dar până acolo, iată ce gândea, cu o extraordinară finețe a conștiinței, în legătură cu condiția artistului: „Actorul nu e o mașină, oricât ar încerca ceilalți să insinueze. Creativitatea trebuie să înceapă cu a fi uman, iar asta înseamnă să simți, să suferi. Dacă ești gay sau dacă ești bolnav, agitat sau cum ai fi. Ca orice ființă creatoare, mi-aș dori să am mai mult control asupra mea, astfel încât, atunci când regizorul spune: „Acum o lacrimă”, acea lacrimă chiar să iasă din colțul ochilor. Dar la un moment au ieșit două lacrimi, la gândul că a îndrăznit să-mi ceară așa ceva. Goethe spunea: „Talentul se dezvoltă în intimitate”, știați? Și chiar așa e. Există un fior al singurătății, pe care nu cred că mulți actori îl conștientizează. E ca și când ai avea niște secrete numai pentru tineși ai lăsa omenirea întreagă să pătrundă acolo, pentru un moment, atunci când joci rolul. Toată lumea trage de tine. Toți și-ar dori câte o bucată din tine.” (fragment din ultimul interviu, acordat lui Richard Meryman, publicat prima oară în revista Life, în 17 August, 1962. Și mai e ceva în care credea: „Sexul este parte a naturii. Eu urmez cursul naturii.”, cât despre a fi un sex simbol, cum i s-a recunoscut de foarte tânără, aceasta era părerea ei: „Un sex-simbol devine un lucru. Eu urăsc ideea de a mă transforma într-un obiect. Dacă totuşi sunt sortită a deveni un simbol, atunci, dintre toate lucrurile pe care aş putea să le reprezint, prefer sexul. Este ceva cât se poate de natural şi de firesc.” Matură și îndreptățită.
În loc de concluzie, pentru toată lumea:
“Oamenii au un obicei de a se uita la mine de parcă aş fi un fel de oglindă în loc de o persoană. Ei nu mă văd pe mine, ci îşi văd propriile gânduri desfrânate, apoi se maschează făcându-mă pe mine o desfrânată.” M.M
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
