1.
Există ceva care se numeşte Profil şi altceva care se numeşte Cronologie (pagină) personală.
Ca să dai Like unui banc sau să comentezi o opinie fotbalistică nu trebuie să ştii nimic despre cine le-a postat. Dar ca să pui întrebări personale şi mai ales ca să faci afirmaţii sau să formulezi presupuneri cu caracter personal, o elementară regulă nescrisă cere să te duci întâi să vezi ce-i cu omul ăla.
Dacă e o doamnă octogenară, poate te abţii de la aluzii licenţioase. Dacă tocmai i-a murit mama, poate renunţi să zici că părinţii nu l-au educat bine. Dacă are cinci copii, poate nu-l întrebi ţâfnos “Ce ştiţi dv. despre creşterea copiilor!?” Dacă trăieşte în Australia, poate nu-l inviţi la o cafea. Dacă e paralitic, poate nu-l cerţi că stă în casă. Dacă a fost la 20 de mitinguri în ultimii doi ani, poate nu-i reproşezi că nu se implică decât pe Fb.
Nu-i aşa de greu. Durează câteva minute şi te scuteşte de gafe.
PS: Dacă n-are nicio informaţie de profil şi în cronologie sunt doar floricele, atunci chiar n-ar trebui să rişti comentarii personale!
2.
O cerere de prietenie nu este o cerere în căsătorie! Nu te obligă la aproape nimic şi în orice caz nu e pe bază de „…până când moartea ne va despărţi”.
Dar, dacă-i ceri prietenia lui Vasile, trebuie să ai un scop, nu?
– nu contează cine e Vasile, important este să am cât mai mulţi prieteni;
– Vasile şi pritenii lui au păreri (politice) contrare celor pe care le slujesc (la propriu sau la figurat) eu şi obiectivul meu este să încerc să-i deturnez sau măcar să-i enervez;
– îmi place cum gândeşte Vasile, ne asemănăm în multe privinţe şi mi-ar face plăcere să intru în dialog cu el şi cu prietenii lui;
– îmi place cum gândeşte Vasile, ne asemănăm în multe privinţe şi mi-ar face plăcere să urmăresc ce scrie, chiar dacă eu – din diferite motive – n-o să interacţionez decât prin Like-uri sau nici atât; motivele pot fi: timiditatea, modestia, nesiguranţa, agorafobia sau teama că mă prinde şeful şi mă dă afară de la serviciu;
– m-am îndrăgostit de Vasile;
– alte scopuri…………….. (completaţi pe linia punctată).
În toate aceste cazuri, Vasile are deplina libertate să-ţi acorde sau nu prietenia, respectiv să ţi-o retragă oricând, fără să-ţi ofere nicio explicaţie. Prietenie cu de-a sila nu se poate şi sunt multe situaţii care pur şi simplu nu se pot explica, ţin de instinct sau de lucruri greu mărturisibile: cum ar fi să-ţi spună „Mi-am dat seama că eşti căzut în cap”, dacă exact ăsta e motivul?
3.
Pentru a evita însă atare situaţii, e prudent ca acordarea prieteniei să aibă loc cu o minimă verificare: cine-i omul ăla, de unde, ce profesie are, cum gândeşte, cât este de activ pe Fb etc. Asta, bineînţeles dacă nu urmăreşti şi tu doar să ai cât mai mulţi prieteni, indiferent pe cine. Dacă profilul şi cronologia solicitantului sunt (aproape) goale, ar cam trebui să te întrebi de ce te vrea de prieten? Lasă mai la urmă explicaţia că a văzut în tine un geniu…
Oricum ar fi, dacă tot l-ai acceptat, nu te grăbi să te rupi de el la primul comentariu care te contrariază şi fii extrem de parcimonios cu blocările! Des-prietenirea ar trebui să vizeze doar pisălogii insuportabili, provocatorii şi cazurile patologice, iar blocarea – doar persoanele violente verbal și mitocanii incurabili.
4.
Nu fiţi duri cu erorile dactilo, de topică, de stil şi nici măcar cu cele de gramatică. Facebook nu este un cenaclu literar, nici o revistă online. Fiecare scrie cum poate, important este CE spune, nu cum. Am întâlnit exemple concrete în care o ploaie de „typo” e cauzată de o tastatură minusculă de mobil, iar scrisul exclusiv în majuscule – de faptul că respectivul nu vede bine decât aşa. În niciun caz nu faceţi observaţii publice! Aia nu este prietenie! Scrieţi-i omului un mesaj privat în care îi atrageţi delicat atenţia. Adăugaţi şi un :), să ştie că nu vă daţi profesor…
5.
De postat, puteţi posta orice. Ignoraţi-i pe cei care sunt ironici cu postările de mâncare, flori sau citate din Paler. Asta simţiţi nevoia să împărtăşiţi prietenilor – asta împărtăşiţi! Urmăriţi totuşi ecourile. Dacă nu aveţi aproape nicio audienţă, poate vă reorientaţi totuşi spre altceva. Încercăm să comunicăm în două sensuri, nu într-unul singur, nu? 🙂
6.
Dacă un prieten din viaţa reală vă spune „M-am îndrăgostit de Maricica?” şi aveţi o părere proastă despre ea, îi spuneţi „De vaca aia!?”?
Tot astfel, când cineva face o mărturisire pe Fb, de orice natură, nu se face să-i spuneţi „Asta e o prostie”, „Te iluzionezi singur” sau nefericitul „Să-ţi spun io care e adevărul!” Dacă aveţi o altă părere şi vreţi neapărat s-o spuneţi, faceţi-o cu grijă. Grija faţă de un prieten, da?
7.
Convenţii nescrise. În principiu, întrucât calitatea implicată este aceea de prieten, ar trebui să ne tutuim toţi cu toţi. Aşteptaţi totuşi ca propunerea să vină conform normelor uzuale: mai vârstnicul îi propune mai tânărului, femeia bărbatului. Dar nu cred că e o crimă dacă se încalcă ordinea.
Aşa cum am tot spus, Fb nu are un buton de compasiune, de aceea cred că Like la un anunţ trist nu e nicio impietate. El exprimă empatia. Că nici o lungă listă de „Condoleanţe” sau „RIP” nu e mai convingătoare!
8.
Limbajul… Personal nu folosesc limbajul licenţios, nu-l pot încuraja şi evit să distribui postări care-l conţin, dar nici nu pot să mă dau mimoză senzitivă, mai ales atunci când duritatea limbajului este perfect justificată, după părerea mea, de calitatea subiectului comentat, fie el din pseudo-politică, pseudo-jurnalism sau pseudo-showbiz. Vedete de carton, pe scurt.
9.
Ca şi în viaţa din afara Fb, faceţi efortul de-a spune „Eu cred că…” în loc de „Să vă explic eu…”. O să fiţi mult mai simpatici şi mai respectaţi. Polemica înseamnă că fiecare îşi spune părerea, nu că unii spun păreri şi alţii Adevăruri! 🙂
10
Cât scrii? Cât de lungă poate fi o postare? Răspunsul este: fie-vă milă…! Şi fiţi realişti: nimeni nu citeşte mai mult de 5-6, hai 10 fraze. De multe ori nici atât… Dacă totuşi aveţi mai multe de spus, creaţi un blog sau o pagină de Fb separată, tematică, scrieţi acolo tot şi puneţi pe cronolgie doar link-ul, cu două cuvinte explicative, ex.: „Despre imposibilitatea de-a înţelege femeile”… Cine e interesat, n-are decât să citească… 🙂
11
Cât insişti? Tu scrii: „Cred că a venit în sfârşit primăvara” şi cineva îţi răspunde: „Aha!, eşti băsist!”. Tu revii şi spui: „Vorbeam despre primăvară!”; revine şi el: „Lasă, lasă, că am înţeles unde băteai, visaţi voi, băsiştii, că mai vine primăvara vreodată pentru voi!” Continui sau nu? Categoric, nu! O singură revenire, cu o eventuală reformulare mai clară, este arhisuficientă. Peste asta – nu ai în faţă o neînţelegere, ci fie o provocare, fie un individ cu probleme la cap.
12
Înainte de a comenta, încercaţi să citiţi tot: şi postarea, şi celelalte comentarii. În felul acesta veţi evita şi să vorbiţi despre altceva decât a zis autorul postării (se întâmplă destul de des!), şi să spuneţi ceva care s-a spus deja (se întâmplă întotdeauna, cam de la 7-8 comentarii în sus!).
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
