Toată istoria marilor povești de dragoste ale civilizației este una a relațiilor clandestine.
Vezi celebrele cupluri Tristan și Isolda, Abelard și Eloise, Lancelot și Guinevere, Tess D’Urbervilles și Angel Clare etc.
Constructele de idei din filosofia social-morală au în vedere formule de coexistență acceptabilă și echitabilă, iar cele care privesc etica cuplului nu fac excepție.
Zici că ești împotriva adulterului, poligamiei, relațiilor inegale și injuste, că vrei un parteneriat onest și avantajos, dar când te îndrăgostești nu mai contează nimic, accepți bucuros să fii și câinele lui, doar ca să îl poți vedea. Și atunci cum e? Cum poți, fără să fii ipocrit, să te mai declari adeptul sau opozantul unui tip de relaționare?
Pentru acela devii orice își dorește și te transpui în orice rol care te poate ține în contact cu el. Accepți orice fel de măsură, din lipsă de măsură. Dragostea nu lucrează cu rigla și compasul și nu e echitabilă decât accidental. Cum să te mai declari pan-sexual sau monogam sau mai știu eu cum? Ce mai contează socoteala din lumea cea perfectă a raționamentelor rezonabile? Nu e nimic rezonabil în pasiune, dar nimic… Totul e exces, risipă, dorință, dincolo de limite.
Marc Chagall – Lovers in the Moonlight, 1938
Și atunci întreb, cum poți predica socialmente iubirea ca principal catalizator al cuplului și totodată echitatea? Căsătoria? Cum poți predica amorul și condamna poligamia? Cum să fii atât de ipocrit sau de ignorant încât să predici dragostea și să condamni poligamia? Accepți absolut orice, semnezi orice, îți dai și viața pentru acela, faci pușcărie în locul lui sau al ei, cu dragă inimă, ești gata oricând să iei un glonț pentru el sau pentru ea! Cum să nu accepți să-i fii amant ilegitim sau sclav sau servitor sau câine???
Iubirea erotică e defrânare, în esență, oricât s-ar strădui teologiile și moralele lumii să sugereze altceva, în vreme ce morala de cuplu e o permanentă negociere, îngrădire, o exercitare a controlului și a frânelor… Ele nu pot coexista într-una și aceeași conștiință decât alternativ, în momentele de somn sau de eclipsă ale pasiunii. Cum aluneci din ea, cum te ia în primire simțul echității.
Istoria cuplului oscilează între sălbăticie și civilizație, între patosul amanților și sobrietatea soților, adulterul este incorporat în însuși genomul uman, în această ființă care nu poate iubi moderat și nu poate raționaliza dorința.
Pe Ilinca o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
