Acesta nu e un necrolog pentru Cecil, leul din Zimbabwe.
Eu nu sunt Cecil.
Iar dacă acum patru-cinci zile mă întrebai cine e Cecil, primul (şi singurul) gând s-ar fi îndreptat către Cecil B. DeMille. Despre care, în afară de faptul că a fost un faimos regizor american, n-aş putea spune nimic altceva, fără o consultare prealabilă a sfântului Google.
Dar gestul, într-adevăr reprobabil al dentistului american, a scandalizat un mapamond întreg. Da, sunt de acord, gestul e incalificabil altfel decât din punct de vedere juridic, şi omul ar trebui să plătească pentru ilegalitatea comisă.
Însă, ”ghinion”, după o celebră expresie intrată de curând în folclorul urban. Moartea ca atare a leului Cecil e insuficientă pentru a mă face să mă alătur corului bocitorilor.
Şi asta deoarece:
– durata de viaţă a unui leu în sălbăticie este de 10-16 ani. Deci vrând nevrând, Cecil se apropia de sfârşitul vieţii lui. Iar pentru cei care nu ştiu, moartea unui leu bătrân nu e un moment solemn, încărcat de semnificaţii, urmat de funeralii ţinute de către membrii îndureraţi ai haitei lui. Nu. Moartea unui leu bătrân, dacă are noroc, are loc ca urmare a rănilor căpătate în lupta cu leul care îl va înlocui la conducerea haitei. Iar, dacă nu are noroc, va muri de foame, deoarece, odată alungat din haită de către următorul conducător, îşi va pierde şi familia care vâna pentru el şi teritoriul de vânătoare.
– sunt deplânşi puiuţii care îşi vor pierde viaţa în urma morţii tatălui. Eh, pentru cei care nu v-aţi făcut temele în mod corespunzător, mulţi dintre puii de leu sunt ucişi chiar de taţii lor. Şi asta-i legea leilor savanei africane. Următorul leu dominant, pentru a prelua haremul de femele, va ucide puii neînţărcaţi şi pe toţi puii masculi pe care poate pune laba. Are cineva ideea romantică şi nerealistă că Cecil s-a comportat diferit?
– Cecil putea fi ucis oricând la vânătoare sau în urma unui atac al unei haite rivale, a vreunei cirezi de bivoli africani sau pur şi simplu de paraziţi.
Însă acest articol este un necrolog pentru alte animale sălbatice:
– pentru toate căprioarele şi pentru toţi puii de căprioară din România care au căzut pradă haitelor de câini sălbăticiţi, duşi în afara oraşelor şi abandonaţi acolo de către ”binevoitorii” care nu pot suporta ideea eutanasierii câinilor vagabonzi din oraşe;
– pentru toate animalele care mor deoarece mănâncă gunoaiele abandonate cu extremă generozitate de către cocalarii care se plâng că autorităţile nu le pun la dispoziţie tomberoane în ultimul colţ de pădure şi ”n-au ce face” cu gunoiul, decât să-l abandoneze;
– pentru balena fără nume care a murit în primăvară, deoarece atunci când a încercat să se hrănească, alături de planctonul de care avea nevoie, a înghiţit şi un CD care i-a sfârtecat esofagul;
– pentru elefanţii ucişi când atacau plantaţiile oamenilor, fiindcă plantaţiile oamenilor i-au lipsit de zonele de hrană;
– pentru toţi lupii, leii, crocodilii, rechinii, hipopotamii ucişi, fiindcă nişte oameni tembeli au intrat în teritoriul lor şi au forţat autorităţile să îi ucidă ulterior;
– pentru toate maimuţele antropoide ucise fiindcă diverse organe ale lor se consideră – împotriva completă a bunului simţ – că au proprietăţi vindecătoare;
– pentru toţi rinocerii ucişi fiindcă unora le-a intrat în cap că pulberea de cheratină (care cheratină e fix identică dpdv al formulei chimice cu cea din copita oricărei alte rumegătoare crescute de om) îmbunătăţeşte potenţa sau vindecă de deochi;
– pentru toţi urşii asiatici ucişi, fiindcă secreţia lor biliară desface cununii sau ajută la altă tâmpenie cruntă;
– pentru toţi rechinii ucişi numai pentru supa de aripioare de rechin (iar în caz că nu ştiaţi, sunt ucişi doar pentru această aripioară, restul fiind irosit);
– pentru toate păsările care mor, deoarece confundă capacele de plastic care plutesc în apă, cu peşti;
– pentru toate lebedele, raţele, gâştele, lişiţele şi celelalte păsări acvatice moarte fiindcă au avut ghinionul să înghită ace de pescuit;
– pentru toţi vulturii, şi şoimii, şi bufniţele, şi ciufii morţi, fiindcă au mâncat şoareci ucişi de DDT;
– pentru toţi urşii care mor mâncând plasticuri din tomberoanele de la marginea oraşelor;
– pentru fiecare copac tăiat pentru lăcomia umană;
– pentru fiecare papuc al doamnei, pentru fiecare floare de colţ şi fiecare garofiţă rupte, ”pentru că pot”, deşi se vor ofili a doua zi;
– pentru fiecare plantă şi animal mor, deoarece în lumea asta omul a uitat că nu e stăpânul creaţiei, ci custodele temporar al ei;
Pentru toţi cei de mai sus şi pentru cei pe care i-am uitat, odihniţi-vă în pace.
Citiţi şi
Jean-Luc Godard și două filme de weekend
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
