Mirele de la Măciuca a ajuns un personaj teribil de discutat în România și asta este deja suficient de ridicol.
Căci, dincolo de gargară și porniri huliganice aduse la tribuna parlamentului, împricinatul nu a făcut efectiv nimic în termenii unei politici publice rezonabile și coerente, nimic să merite să dai jos pălăria. Doar demagogie, naționalism urlat, populism deșănțat și, în definitiv, un extremism cu nuanțe retro, reușind (asta da!) o bună sinteză între ceaușismul târziu și legionarismul timpuriu și bâlciul tranziției.
Auriferii sunt, pentru orice pro-european, o cale toxică și evident greșită în politica românească, mai concret un drum antieuropean înfundat. Ceea ce nu înseamnă că însurățelul și partida dumisale nu captează nemulțumiri legitime din societatea românească.
Românii sunt frustrați politic, economic, social, cultural, identitar și au toate motivele să fie așa. De zeci de ani sunt bătaia de joc a unor politruci, securiști și bișnițari, care au distrus: economia, educația, sănătatea și speranțele oamenilor.
Democrația ca o farsă
Milioane de români și-au luat lumea în cap și au plecat unde au văzut cu ochii – ei sunt bazinul electoral perfect pentru un demagog. E ușor să ridici degetul. Dar cine ridică degetul? Un politician la zi trebuie să vină cu soluții de mileniul III pentru gravele probleme ale României, nu să facă selfie cu fantoma lui Ștefan cel Mare și să zgândăre patriotismul kitsch, ca ipochimenul.
După zeci de ani de democrație-farsă, nu e de mirare că românii au rămas tot analfabeți democratic și votează din răzbunare.
Demagogia ieftină a acestei imitații de căpitan legionar de acum o sută de ani este consecința felului în care s-a trăit și s-a votat într-o țară abandonată de politicieni, călărită de servicii și îndelung batjocorită.
Dacă nu ar fi fost inculți politic, românii ar fi știut deja că demagogia nu duce decât la un singur rezultat: o catastrofă economică, politică și socială mai amplă.
Pare greu de crezut, când în 2024 vezi deja siluetele tov. gen. dr. Ciucă sau lui Geoană (Dumnezeule!), dar se poate și mai rău, mult mai rău.
Orice drum alături de Europa duce acolo: în ceaușism-legionarismul kitsch. Nu e o întâmplare că tomberoanele media deja s-au și aliniat.
Pericolul este real, sărăcia este reală, resentimentele sunt reale. Avem de ce să ne temem. Căci, cu siguranță, nu e niciodată prea târziu pentru un fascism-ortodox ca pe vremuri – nu sunt semne că am fi învățat ceva din ultimul secol. Ba chiar dimpotrivă.
Capcana demagogiei e aici și va rămâne. Dar, în definitiv, vom afla: am devenit, totuși, europeni în ultimii treizeci și ceva de ani sau am rămas tot prinși între ruinele imperiilor otoman și sovietic. Cum suntem și cum vrem să fim: așa sau altminteri?
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
