Lecția de nedomesticire a visurilor cu Dalai Lama
Am traversat cea mai intensă perioadă de nomadism de până acum și încă nu mi-am găsit Mecca. Schimb avioane cu frecvența cu care o fashionistă își cumpară pantofi, îmi părăsesc parfumul cu care mi-am obișnuit pielea la fel de des precum oamenii politici își ucid afinitățile ideologice și aleg să facă hitchhaiking politic. Sunt suspendată între trei capitale europene, toate posesive precum bărbații balcanici. Trăiesc, cum Sartre și de Beauvoir ar boteza-o, o open relationship cu spații diferite și tot ce conțin ele. Mă întorc, însă, întotdeana la mine și e cea mai plăcută întoarcere.
Nu de puține ori ni se întâmplă să ne rătăcim de noi, să ne pierdem de tot ceea ce suntem și să ne regăsim cu sentimentul că revedem o față cunoscută pe o stradă claustrofobic de aglomerată. Déjà vu-ul eului pierdut. Te observi din exterior, ca într-u film cu lumină scandinavă și cadre lungi. Începi să înțelegi că nimic din ceea ce merită cu adevărat nu e o ușor de obținut, că ești suma visurilor tale pe care nu ai voie să le domesticești. Trebuie să rămână sălbatice, mari, imposibile. Să îți fie aproape frică să vorbești despre ele în public, dar să crezi în ele cu tăria unui stoic. Să ți le transformi în mantra zilnică.
Nu aș fi știut niciodată toate astea. Viața mea de sfert de secol nu a fost încercată de pierderi, tragedie sau deznădejde. M-am bălăcit într-o fericire rotundă, un joie de vivre molipisitor care m-a ferit ca o armură de teuton. Însa în jurul meu sunt din ce în ce mai mulți oameni care pierd, renunță, își suspendă visele, le e teamă, se claustrează în nesiguranță. Visurile lor au coșmaruri, visele lor devin insomnii. Pentru ei am hotărât să mă descotorosesc de obsesia proprietății asupra poveștilor care te convertesc.
Nu aș fi știut nimic despre întoacere dacă nu l-aș fi întâlnit pe Dalai Lama. E limpede că nu a fost un tête-à-tête sau, mai bine, un âme-à-âme. Eu și alte câteva sute de studenți și profesori dintr-o facultate britanică botezată în secret Bastilia (maternitatea poreclei îmi aparține și admit că e forțată) am fost în acceași încăpere cu unul dintre cei mai frumoși oameni din câți există. Ce ne-a predat Dalai Lama? Ei bine, ne-a predat lecția întoarcerii către noi. Filosofia stoică livrează o explicație similară, dar e mult mai rigidă. Dalai Lama a vorbit în engleza lui șoptită dând o lecție pe care creierele tinere și bulimice de cunoaștere nu ar fi aflat-o din nicio carte. Dalai Lama și-a ridicat o singură data privirea din pământ, atunci când a spus: You have two options. You can either worry about your future, which-as future, has to be unknown, or you can be happy. This is your call. (trad. Aveți două opțiuni. Fie să vă faceti griji in privinta viitorului care-tocmai pentru ca e viitor, e o necunoscută, ori să fiți fericiți. E decizia voastră). Și a mai spus că suntem datori față de noi să fim fericiți. Oricât de greu și orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi.
Nu mi-am găsit Mecca, îmi voi schimba parfumul la fel de des și voi avea în continuare trei ventricole și trei emisfere cerebrale, fiecare corespunzând unei capitale europene în care trăiesc și iubesc. Știu, însă, că întotdeauna mă voi întoarce la mine și la visurile mele. Niciodată pe vârful picioarelor, ci întotdeaua zgomotos și dărâmând tot ce îmi stă în cale. Vă doresc să o faceți și voi. De fapt, sunteți obligați să o faceti.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Orice i s-a întâmplat altuia ni se poate întâmpla și nouă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
