Budoarul interzis

15 November 2013

Da, zilele ACELEA în care feminitatea ta e în vârful vârfului curbei, oprită ca prin farmec în punctul de maxim, după ce ai dat iar iama în cutia cu ciocolată. Când avansurile drăgăstoase se zdrobesc de NU, între cutiile de tampoane şi analgezice. Când nu ai chef, iar mâna întinsă, cercetând disponibilitatea pentru tandreţuri, dă de blocaj ca la karate. Un tabu de care ne-am temut secole la rând, pe care l-am pus în cutia cu vrăjitoare şi despre care se vorbeşte cu voce foarte scăzută.

În anii de facultate, făceam măsurători de fond de radiaţie cosmică. Mă prinde una din zilele ACELEA la laboratorul de fizică. Am crezut că aparatura era defectă: indica de patruzeci de ori mai puţin decât măsurau toţi ceilalţi. La următorarea oră de laborator, altcineva exclamă acelaşi lucru. De curiozitate, verific. Bingo. Domnişoara respectivă era într-una dintre zilele delicate, cum ne place să le spunem.

Parcă începe să se aprindă un beculeţ, nu? Să nu intri în biserică. Să nu faci sex. Are sens, dacă eşti o gaură neagră care absoarbe orice particulă subatomică.

Ani mai târziu, întâlnesc un vraci dintr-unul dintre triburile native nord-americane şi povesteşte că, în obiceiurile tribului, când femeia are “the moondays”, Zilele Lunii, ea se retrage într-un cort special creat pentru perioada respectivă şi împarte spaţiul cu suratele aflate în aceeaşi stare fiziologică. Sunt zile în care nu are voie să atingă mâncarea şi obiectele celor din familie, nu găteşte, nu lucrează. Zile de contemplare şi meditaţie, pentru că receptivitatea este maximă (sună cunoscut, nu?). Înainte să se întoarcă în viaţa cotidiană, vraciul tribului vine şi o întreabă ce a aflat. Pentru că la ei credinţa este că în aceste zile femeia este în contact cu Creatorul şi, deoarece cu toţii suntem mai mult sau mai puţin impuri, acest contact o face să sângereze. Aceste zile sacre sunt zilele în care femeia poate atinge un nivel mai înalt de conştiinţă. Bărbaţii au un respect profund pentru acest dar, pe care ei nu îl au şi pe care îl replică în ritualurile de SunDance.

Deci, înapoi la etica de budoar, NU. Sunt zile în care ea funcţionează bine către interior, nu către exterior.

Doar Marele Maestru se poate apropia de vortexul uriaş creat de femeia aflată în “zilele Lunii”. Şi, dacă ştie cum, amândoi devin surferi pe marele Val. Altfel, domnilor, lăsaţi un mesaj lângă perdeaua de mătase. O să îl citim peste câteva zile, când revenim pe Pământ.



Citiţi şi

Femeile mature vs femeile imature

De obicei, 1 decembrie e despre România

Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro