Bucuria – printre oameni, durerea – singuri

Your tuppence

1. 
   Claudia / 6 May 2017 7:20

   Eu am trait durerea din partea cealalta, si am ajuns la concluzia ca nu stim sa acceptam durerea celuilalt pentru ca nu avem habar sa ne traim propria durere. Si clar mai bine iti traiesti durerea singur. Nestiind ce sa faci si cum sa iti traiesti propria durerea nu vei empatiza cu nimeni. Dimpotriva apare agresivitate si respingerea durerii celuilalt. Am ajuns la clz ca depresia e durerea neimpartasita si neacceptara de cei dragi, de cei de la care asteptai empatie. E usor sa ii spui cuiva: “nu mai vb de durerea ta, eu azi am.pierdut autobuzul”. E dreu insa sa il lasi sa se descarce fara sa astepti nimic si mai alea fara sa intervii. Suntem egocentrici si un pic narcisisti inainte de toate, pentru ca trebuie sa supravietuim.
   Asa ca, durerea traieste-o singur, pentru ca nu sunt oameni sa fie acolo pentru tine, nu pentru ca ai fi agresiv. Pana la urma cand iti mor copii, parintii, sotul tot sistemul de valori, toata viata si istoria ta personala isi pierd sensul si trebuie sa le rescrii, sa le reinventezi. Nu e o bagatela, un lucru de facut in 2-3 zile/luni. Poate dura si ani. Caci adevarul e ca lumea se asteapta ca dupa x zile sa incepi sa redevii vechiul tu, dar vechiul tu nu mai exista!

   

   

   Reply ↓
2. 
   nicu / 4 August 2015 15:20

   O mica distinctie as vrea sa fac in legatura cu empatia: poti sa fii empatic cu oamenii fara sa te (si) implici in problemele lor, una e sa-i intelegi si alta e sa te te bagi singur in suferinta lor, deja implicarea trece de empatie si se transforma in altceva. Parerea mea! 🙂

   

   

   Reply ↓
3. 
   Liana / 29 November 2012 19:49

   Maria, cred că greșim o dată atunci când avem așteptări de la alții, și o dată când nu ne asumăm responsabilitatea pentru faptele noastre – și bune și rele -, când căutăm să ne vedem ori victimă ori vinovat. Asta e desigur numai opinia mea, pentru că fiecare își găsește răspunsurile la el, dacă realmente vrea. Îți doresc numai bine.

   

   

   Reply ↓
4. 
   maria / 28 November 2012 21:25

   Buna, seara, Liana! Foarte frumos ce ai scris in acest articol. Plin de adevarul adevarat. Nu stiu dak ce am sa-ti destainui se mai poate numi empatie dar tu vei decide. Eu am ajutat rude, care, nu ca erau chiar pe marginea prapastiei, dar strigau dupa ajutor. Le-am oferit, chiar dak nici pentru mine lucrurile nu erau tocmai roz, ajutorul meu, din suflet si cu inima deschisa si cu dorinta sa le fie si lor bine, macar la nivelul la care eram eu in acel moment. M-am gandit, pentru ca stiam si simtisem pe propria piele, chiar si din partea lor, mai demult, ce inseamna sa vrei sa te ajute cineva si sa nu o faca, chiar dak la momentul acela stii sigur ca putea, deci, m-am gandit, ca este greu de tot sa nu ai pe nimeni in momentele grele din viata ta. Au trecut anii, ei s-au ajuns, cum se spune, si au uitat de unde au plecat. Nu am avut niciodata nevoie de nimic material din partea lor ci, doar, de ei ca familie. Desi, acum, sunt bine situati, munca, masina (oare cum?), intr-o tara straina, aici unde sunt si eu, un telefon de “ce mai faci, matusa, mai traiesti, vrei sa iesim la o cafea?”, nu sunt in stare. Eu le-am zis numai atat: acum, va comportati asa, dar voi nu stiti ce inseamna sa pleci in afara, unde nimeni nu te cunoaste, sa-ti faci relatii pentru munca si casa, sa cheltui niste bani, ai tai, cum numai tu stii cum i-ai agonisit, pana sa ai o situatie si credibilitate din partea unor oameni care nu te cunosc absolut deloc, adik sa vii la de-a gata: casa, masa, sa nu trebuiasca sa cheltui bani pe chirie, pe mancare, pana nu te-ai pus pe picioare, asa cum am facut noi. Asta este cel mai mare lucru cand te duci intr-o tara straina: sa ai pe cineva care sa te ajute cu casa si masa, ca apoi vin celelalte. Dar ei, au venit la tot, inclusiv la munca gasita. Si, peste toate astea, mai rau, este ca sotia (viitoarea) unuia dintre nepoti, a reusit sa ma “bage in gura lumii” cu minciuni si barfe, neadevarate, iar eu, neputincioasa, nu pot face nimic. Dar, in felul asta, mi-am dat seama, desi ma doare rau de tot, ca cei pe care eu ii cunosteam cu mult dinaintea lor si ii consideram prieteni, nu sunt tocmai persoanele pe care sa le numesti “prieteni”. Un prieten adevarat, dak cineva te vorbeste de rau, se intreaba: oare, asa sa fie? “X” a facut sau a zis asemenea lucruri, ca eu il cunosc de dinainte de venirea acestei persoane care imi spune verzi si uscate pe seama lui “X”. Ia sa-l intreb eu pe “X”: bai, asa ai facut sau ai spus, sa vad ce zice in apararea lui. Insa, ei nu gandesc asa. Nu-mi spun nimic, dar, cum eu ii cunosc foarte bine, si ceva pe la urechi de la cu totul alte persoane, mi-a ajuns,stiu ca ceva este in neregula. Mai bine la mine in casa, singura sau vorbind cu fiica mea la telefon, plimbandu-ma cu nepotelul, mai citind ceva pe internet, decat cu ei. Cu toate ca, din cand in cand, un telefon de complezenta, tot dau, ptr k asa sunt eu. Spune-mi unde am gresit si, dak vrei, iti pot detalia, desi de ce te-ar interesa. Multumesc pentru randurile de mai sus si pentru ca, poate, m-ai “ascultat”. Maria.

   

   

   Reply ↓