Una din mândriile politice ale României, doamna Maria Grapini, lovește dur.
Astfel, doamna ex ministru și europarlamentar a digerat destul de greoi una din frazele publicate de domnul Andrei Pleșu (în care acesta își exprima convingerea că persoane ca susnumita politiciană nu ar fi fost publice într-o țară normală) și a expus produsul final pleoștit al acestei digestii pe pagina sa de facebook, unde s-a apucat să contraatace cu finețe.
Astfel, doamna Grapini a sesizat cu subtilitate faptul că, de fapt, domnul Pleșu este plin de el, adică gras, și că este gras, adică plin de el.
Ca urmare, din postura ei de politiciană blagoslovită cu o putere de analiză de speriat, doamna Grapini declară că ce ne trebuie nouă, adică ei și electoratului domniei sale, nu sunt „intelectuali infatuaţi şi umflaţi, ci intelectuali educaţi, care să facă ceva”.
Urmează o listă de motivații greu de contraargumentat în care se arată că, pe lângă faptul că este gras, domnul Pleșu nu a sădit pomi, nu a făcut fântâni și nici nu a reușit până acum, așa intelectual cum se dă, să construiască o casă în flăcări.
Genul acesta de intelectuali incapabili să pună, la o adică, mâna pe târnăcop, pe stropitoare și, de ce nu, pe mistrie, cât ar fi pârjolul de demoralizant, a deranjat-o pe doamna politician, o femeie care este capabilă de cele de mai sus înainte de micul dejun. Și care mai este și suplă.
În afară de această moralitate înaltă exprimată magistral, de admirabilul simț al dezbaterilor elevate și de capacitatea remarcabilă de a găsi punctul slab în discursul adversarilor ei, doamna Grapini mai este, se pare, și o psiholoagă de forță, descoperind în spatele bărbii de filosof a domnului Pleșu și frustrarea, frustrarea firească a fiecărei persoane silite să își ridice privirea la un exemplar uman atât de reușit cum este doamna G.
Mai mult, pretenția domnului Pleșu și a celor de teapa lui că scriu bine o deranjează pe femeie din postura ei de autor („Aşa cum nu ştiu eu să scriu, iată că am ajuns la cea de-a patra carte. Eu am scris cărţi, dar el ştie să facă ce fac eu?”).
Se subînțelege că, dacă mai știa să și scrie, ar fi fost la 50-a nu doar la a 4-a carte.
Și de la această înălțime morală, intelectuală și de elocvență, doamna Maria lansează adevărata întrebare care, probabil, o frământă de ceva vreme: „Bine, dar cine e domnul Pleşu?”.
Și are dreptate.
Citiţi şi
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
