Prietena mea, Maria, se încăpăţânează de câţiva ani să-şi găsească un bărbat cu cazier curat în dragoste. Toată lumea îi spune că a înnebunit, însă ea ascultă poveştile triste, pline de trădări, trecute, prezente şi viitoare, zâmbeşte omniscient şi îşi continuă neabătută căutările.
Deunăzi, am zăbovit împreună la un ceai bătrân de toamnă timpurie, ascultându-i teoria bărbatului fără cazier. Asta după ce vreo jumătate de oră se dusese aiurea pe ultimele, vorba vine! aventuri galante ale soţului unei prietene comune, care ni se plânsese de curând de recidivele halucinante. Mai pe şleau, cam tot ce intra pe teritoriul lui de vânătoare, şi era latifundiar pe online, căutat şi mai rar întâmplător, că nu era el omul care să lase lucrurile la voia întâmplării, nu scăpa de penisul lui zburdalnic. Că lesne cucerita era mai arătoasă sau mai ne, mai isteaţă ori cu cerebrumul neaccidentat, mai tânără sau mai puţin, nu părea să aibă relevanţă. Deviza lui era foarte europeană – “fără discriminare!”. Iar ea îşi scuza satirul cu vorba bătrânească – nu există bărbat care să nu fi călcat strâmb măcar o dată.
Maria însă, nu apreciază genul acesta de înţelepciune populară. “Şi o dată e mult, necum de o sută de ori! Eu ştiu de la tatăl meu că există şi altfel de bărbaţi. Adevărat că nu pe toate drumurile şi nici la vreo discreţie. Fidelitatea îi face speciali şi nicidecum ne-bărbaţi. Dacă mi-o fi scris să îmbătrânesc căutând unul, asta e! Dar n-aş vrea să fiu nici o clipă în pielea femeilor care închid ochii din naiba ştie ce motive, niciunul onorabil, ori îşi găsesc la rândul lor alinarea pasageră a răzbunării în braţe străine”. Hmm… Bărbatul fără cazier… Nu sună rău deloc. Şi îi cer, americăneşte, să fie mai specifică. “Pentru mine un astfel de bărbat e bun, are sufletul bun, şi un om bun nu poate face rău. Iar când e vorba de o relaţie de care e convins că nu mai merge, va minimiza cât poate costurile celuilalt. Şi asta, dacă bunătatea e dublată de o altă calitate care îl detaşează de pluton, onestitatea. Un bărbat onest nu va minţi ori înşela vreodată şi va cere despărţirea înainte de a fi comis practic infidelitatea. Pentru că ştie diferenţa între cele două suferinţe şi va alege răul cel mai mic. Iar bunătatea şi onestitatea vin în majoritatea cazurilor împreună cu o minte bună. Spune-mi, te rog, dacă ar trebui să ne alegem bărbaţii după alte criterii ori în altă ordine.” “Desigur că nu” i-am răspuns pe loc, roşind pe dinăuntru.
Tu cine eşti? Maria în aşteptare, Maria care l-a găsit deja, prietena cea îngăduitoare sau… cealaltă femeie? Complicele care spulberă, la o socoteală simplă, mitul “bărbaţii sunt mai adulterini decât femeile”. Păi, cu cine, Doamne iartă-mă, comit ei memorabilele până la primul duş “half an hour stand”-uri cu tot cu dezbrăcat, îmbrăcat, conversaţie de proaspete cunoştinţe şi igienizare ca postludiu? 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
