Vă anunț respectuos că mi-am pus pe mine platoşa, o ațișoară roșie la mână, împotriva deochiului, și un cățel de usturoi în buzunar, împotriva farmecelor și a blestemelor. De aici încolo, puteți spune ce vreți voi. Nu că nu mi-ar păsa. Îmi pasă, dar doar de cei ce îşi pot argumenta civilizat părerile. Am luat de la americani mai tot ce am considerat unii și alții că ni se potrivește. Foarte bine, zic. Printre tehnică, apucături, manuale de crescut copiii, sărbători și alte alea, am luat și atitudinea, „politically correct”, adică un fel de una gândim și alta spunem. Uite că eu nu vreau să fiu „politically correct”. Eu vreu să fiu cum sunt eu. Vreau să-mi expun punctul meu de vedere, civilizat și să mi-l argumentez cum știu eu mai bine, fără a jigni sau agresa verbal pe cineva.
Serile trecute, o persoană de sex feminin intrată de curând în lista mea de Facebook, îmi scrie un mesaj privat. Citesc și, contrar obiceiului meu pe care îl consider obligatoriu și de bun-simț, nu-i răspund. Pentru că nu știu ce și cum să o fac. Persoana cu pricina îmi scrie cum și ea a suferit din dragoste. Că este profund rănită și dezamăgită. Că are nevoie de afecțiunea, căldura și de tandrețea unui suflet pereche, așa, ca mine. Că dacă tot suntem amândouă singure și nefericite, poate ne unim nefericirile și singurătățile. Poate că, dacă mi-aș încredința sufletul unei alte femei, adică ei, mi-aș găsi fericirea, împlinirea și liniștea. Ce să spun!?
O văd că insistă și-mi spun că e și ea un suflet chinuit. Nu o judec. Nu e treaba mea. Fiecare e liber să trăiască așa cum vrea și cum simte să o facă. Până la urmă, femeia și-a încercat norocul ca oricare dintre bărbații care îmi scriu în privat. Și îi răspund că îi mulțumesc, dar nu sunt interesată. Na, belea! Mă întreabă de ce? Mi se pare ciudat că trebuie să mă justific, dar aleg să-i răspund, din același considerent. Pentru că nu o judec și pentru că nu e treaba mea, orientarea sexuală a nimănui.
Îi răspund că nu pun la îndoială orientarea mea sexuală. Îmi plac bărbații. Dar ea nu se lasă. Mă întreabă dacă am încercat vreodată să fac sex cu o femeie. Îi răspund că NU. Atunci, previzibil, mă întreabă de ce resping ceva ce nu știu. Totuși, la cât de inteligentă și deschisă par, ar trebui să încerc și această variantă. Poate că-mi place, crede ea. O rog frumos să închidem acest subiect și chiar conversația, pentru că nu-mi face plăcere și pentru că mă simt inconfortabil în această discuție și acest subiect. Da, inconfortabil. Aveam impresia că sunt „violată” cu frumosul și cu vorba bună. Dar ea e insistentă. Vrea clarificări și mă întreabă dacă mă simt inconfortabil din cauza orientării ei sexuale? DA, chiar da, vine răspunsul meu sincer și clar. Îi urez o seară bună și să-și găsească fericirea și perechea. Pentru că, sincer, așa cred. Toți, dar absolut toți, avem nevoie iubire și dreptul la dragoste. Îmi mulțumește și închidem discuția.
Reintru pe Facebook și, cu stupoare, constat că dumneaei a făcut o postare în care spune că „Mă simt întristată și rănită de o femeie pe care o consideram inteligentă, deschisă, evoluată și tolerantă, dar care afirmă că nu dorește să comunice cu persoane care au o altă orientare sexuală, de parcă asta ar fi vreo boală. O femeie care consideră că cei ce au alte orientări sexuale nu sunt demni de prietenia ei.”
Bună ziua ți-am dat, belea am căpătat! Îmi pune în gură vorbe pe care nu le-am spus și, mai mult decât atât, nici nu le gândesc. Nu înțeleg ce are toleranța, deschiderea, inteligența etc, cu a vrea sau nu să stai de vorbă cu cineva? Adică ea are dreptul să mă abordeze și să-mi facă propuneri indecente, dar eu nu am voie să o refuz politicos, căci atunci sunt o tembelă intolerantă. Eu, probabil, ca să nu fiu pusă „la colț”, trebuia să ies cu ea la o cafea, iar când mă mângâie pe mână să nu îndrăznesc să-mi trag mâna pentru că îi rănesc ei sentimentele? Uite că nu vreau să fiu politically correct, nu vreau să fiu ipocrită. Vreau să fiu un om liber, să pot spune fără consecințe că nu mă simt confortabil și nu doresc, încă, să am persoane gay în anturajul meu. De ce? Nu cred că trebuie să mă justific. Nu am nimic de împărțit cu ei. Fiecare e liber să trăiască așa cum vrea el, dar și eu trebuie să fiu liberă să socializez cu cine vreau, fără a fi nevoită să-mi justific alegerile și preferințele. Nu doar ei au drepturi. Și eu am drepturi.
Am doi copii. Dacă vreunul ar fi fost gay, l-aș fi iubit la fel, dar aș fi fost conștientă că merge pe un drum spinos, pe care merge orice minoritate. Nu am nicio problemă cu oamenii care au o altă orientare sexuală. Recunosc că am o problemă cu paradele gay, doar pentru că mi se par nejustificate și grotești. Și pentru că eu, personal, consider că aceste parade aduc doar deservicii acestei minorități. Am o problemă cu cei ce se bagă insistent și cu bocancii în sufletul meu, obligându-mă să mă justific, așa cum a făcut-o această persoană. În rest, numai de bine!
Am uitat să spun că mi-am pus și cască de protecție pentru cei care, în toleranța lor nemărginită, vor simți nevoia să arunce în mine cu ce le e la îndemână.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
