Copil crescut la țară, am avut puține alternative în materie de dulciuri. Fac parte din generația pentru care coliva era un desert delicios, mâncat cu poftă chiar și după ce ai văzut mortul pe masă. Cozonacii, plăcintele poale-n brâu, turtele prăjite în untura care abia atingea tigaia neagră arsă de …

Prima dată când am avut un gol existenţial, viaţa mi-a dat un reset până la zona pe care psihologii o descriu drept zona de siguranţă maximă pe care o poţi simţi de-a lungul vieţii. La mine a fost copilăria, cu precădere anii petrecuţi la ţară. Am senzaţia că am scris …

În iarna lui 1985, într-una din acele seri geroase în care soba trăgea ca o mocăniţă la deal, în bucătăria bunicilor mei avea să se ţeasă un plan. Pe pereţi, flăcările dansau, iar vocea bunicii mele aducea a magie. Acolo, la gura sobei, ea îi spunea bunicului că ar fi …

Nu mai ştiu exact câţi ani aveam când am auzit prima oară de ele. Dabijoaicele erau trei femei, mama şi cele două fiice, care trăiau peste deal, într-o casă îngropată într-o livadă deasă de nuci. Ţin minte că era una dintre acele zile în care alergam ca nişte căluţi sălbatici, …

O ştiam de când eram copil, o femeie cu cei mai frumoşi ochi albaştri din câţi există. Albastrul acela de cer de vară, aceeaşi nuanţă miraculoasă de pe pereţii Voroneţului. Ani de zile am ştiut-o drept “Boieroaica”, deşi numele ei real era Saveta, mătuşa Saveta cum îi spuneau toţi copiii …

Dacă aş fi fost Marcel Proust, cu siguranţă în loc de ceai şi madlene aş fi folosit plăcintele poale-n brâu şi vinul de împărtăşanie ca să îmi declanşez o dulce reîntoarcere în timpuri dragi sufletului. Să ne înţelegem, omul de la ţară n-avea timp şi nici aplecare să facă dulciuri simandicoase, …

Eu m-am născut în primăvara lui 1979 şi fac parte din generaţia “glorioasă” a copiilor crescuţi la ţară. Bunica mea, ţărancă puternică de pe Valea Siretului, venea dintr-o familie cu șapte copii, oameni săraci și curați. Făcuse doar patru clase și toată adolescenţa avea sa-şi roage tatăl să o dea …

Nu ştiu dacă s-a făcut o scară a durerii, dacă cercetătorii s-au ocupat să ierarhizeze durerea şi sa dea premiul întâi cu coroniţă uneia anume, dar în ierarhia mea personala cea mai dureroasa experienţă e de departe aceea de a nu fi la înălţimea aşteptărilor. Cum vine asta şi când …

Şi se face că sunt iarăşi acasă, acolo unde am copilărit, în căsuţa de la ţară. Mi se întâmplă tot mai des să urc în podul casei, un pod cu bârne groase de lemn pe care în copilărie îl numeam “Podul secretelor”. Pe atunci mi se părea imens, cu cotloane …

Ningea liniştit şi cu fulgi mari în ziua aceea de început de ianuarie, ziua când ne-am întâlnit, unul mai speriat decât altul. La fel de neajutoraţi şi singuri într-o mare de oameni.Te aşteptasem aşa cum credeam că trebuie să te primesc. Eram convinsă că ma vei atinge cu bagheta ta …