“O amețeală continuă. Fără să pot gândi, mă durea adânc. Simțeam o nevoie bizară să cer iertare, fără să știu cui, fără să știu de ce. Aș fi vrut să mă ridic și să plec, dar picioarele nu mă ascultau, trupul întreg îmi amorțise crispat într-o așteptare mută de mai …

Ieșim din fabrică un cârd de femei. Cele mai multe dintre noi iuțesc pașii, tăcute, grăbite, probabil să mai prindă vreun rând la ceva. Orice. Noi chiar ne așezam uneori la vreo „coadă”, ca în bancurile cu proști, fără să știm ce vom cumpăra. Doar că nu era prostie, era …

Am visat azi-noapte că eram bătrână. Îmi vedeam mâinile zbârcite, tremurânde, și-mi simțeam ochii încețoșați și parcă triști, fără tristeți anume. Și parcă mă durea ceva, fără să doară. Aș fi rămas așa, uitându-mă în gol, cu gânduri simple, fără așteptări, fără speranțe. Și patul lângă mine era gol. Și …

Nu suntem monogami. Cea mai importantă dovadă ar fi că nu există căsnicie fericită. Nici măcar în povești: „ Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…” Dar nicio poveste nu știe, nu vrea să detalieze cum e cu fericirea asta fără de sfârșit. O lasă așa, nepovestită. Eu știu continuarea …

Caut un șofer. Nu orice șofer, ci pe unul anume: George. Fostul șofer al soțului meu. Un om minunat, șoferul acela. Mergeau împreună la pescuit. Soțul meu pescuia tot ce prindea și șoferul prindea pește. A fost o lungă perioadă în care eu nu prea aveam soț, dar aveam foarte …

– Eu nu vreau acasă! mă așez eu pe bordura trotuarului, aproape să plâng. – Nici eu, se pune hotărâtă Mariana lângă mine. Fusesem la restaurant cu doi tipi dintr-ăia, frumoși, cu blugi și geci de piele, dar proști de-nghețau apele. Dar, na, dădea bine să fii cu ei la …

Fetița plânge. La început doar schițează o grimasă cu colțurile guriței în jos, apoi începe să plângă țipat, aproape să se tăvălească pe jos și strigă din toți rărunchii: – Mamaaaaa! „Să vezi ce-o să o certe acuma, că n-a fost cuminte!” Îmi vine mie să merg spre ea și …

Miros sublim de grătare și vin. Miros cald de familie. Miros de râs și fericire. A venit fratele meu, din lumea largă. Ne-adunăm la mese bogate, așteptând (politicoși la-nceput) să-și spună ceilalți poveștile și-apoi povestim toți de-odată. Cât de grozavi suntem noi, ce de bani am făcut, ce vieți frumoase …

Îi simt privirea străbătându-mi din creier până în oase. Are o sprânceană ușor ridicată, zâmbet pal, plin, șoptit, șerpuit. Mă privește direct în iris, săgetător și adânc. Și mie mi-e teamă că o să încep să behăi. Ca o oaie mă simt. Tremurândă și neputincioasă. Citisem despre ei. Doar atât …

Mă uit la el uimită. Nu vrea să joace șah cu mine și gata. Nici măcar nu-mi explică de ce. Până acum nu-mi prea refuzase nicio dorință. Și-atunci, ca orice nevastă răsfățată, mă enervez: – Să știi că plec de-acasă! Am eu cu cine să mă joc! folosesc un ton …