Ovidiu Ivancu

Ovidiu Ivancu

51 articles
Profesor. Și ca și când n-ar fi fost destul, predau Limba și Literatura Română. În timpul liber, scriu. Pe blog, prin ziare, prin reviste, pe unde se găsește vreun loc de scris și ceva de zis. Tot în timpul liber, călătoresc și scriu despre călătoriile mele. Câteodată, sufăr de crize de mizantropie. Atunci mă bucur. Scrisul merge și mai bine în astfel de momente. După ce mi-am dat doctoratul în Filologie, am început să mă simt din ce în ce mai crispat în preajma lumii academice. Am 36 de ani (în anul de grație 2014) și mă îndrept spre vârsta la care voi putea scrie despre orice. Ăsta e, de altfel, și gândul meu ascuns în legătură cu scrisul. În rest, o biografie banală. A… era să uit. Sunt posesorul unui autograf de la Candace Bushnell. L-am obținut în India, unde am predat patru ani universitari. Despre asta, pe larg, cu altă ocazie…
Men Talk Alba Iulia

Devenise superstițioasă. Foarte superstițioasă

by Ovidiu Ivancu / 10 August 2015

Je préfère ma chambre et mes rêves… Asta scrisese, cândva, demult, B. într-un carnețel pe care acum îl descoperise prăfuit, printre lucrurile ei de odinioară. Lucrurile de odinioară, ca și întreaga ei adolescență, păreau a se fi petrecut într-o altă viață. Uitase de carnețel, de ce anume o făcuse să …

Men Talk Alba Iulia

Le oferea exact ceea ce își doreau

by Ovidiu Ivancu / 31 July 2015

Ploua. Ei nu-i plăcuse niciodată ploaia. Știa că, atunci când plouă, se simte mai singură ca niciodată. Marea ei calitate, sau cel puțin așa crezuse până acum, când se apropia de 60 de ani, fusese că știuse întotdeauna ce se așteaptă de la ea. Copil fiind, apoi adolescentă și femeie, …

Men Talk Alba Iulia

Se despărțise de un bărbat, de al doilea, îl părăsise pe al treilea…

by Ovidiu Ivancu / 24 July 2015

– Ce-ar fi dacă s-ar scrie poveștile fiecăruia dintre noi? Să existe, zic, o imensă bibliotecă în care viața fiecăruia dintre noi să fie o carte. Și, să existe și cititori… Foarte mulți cititori… Nu-i așa că am trece altfel unii pe lângă alții, pe stradă?! Nu-i așa că am …

Men Talk Alba Iulia

Iubea doi bărbați în același timp

by Ovidiu Ivancu / 20 July 2015

Dacă până și lui Dumnezeu i-a părut, la un moment dat, rău că i-a creat pe oameni, eu de ce n-aș avea dreptul ăsta? De ce se așteaptă de la mine să fac alegeri definitive? Cita din Geneză un pasaj pe care-l recitisem eu însumi de curând. Era chiar înainte …

Yes or No Alba Iulia

E cumplit să stai lângă un bărbat pe care nu și-l dorește nicio femeie…

by Ovidiu Ivancu / 13 July 2015

„- E posibil ca, la un moment dat, din cine știe ce motiv, să fi crescut separat. E posibil ca drumurile noastre să ni se fi despărțit, fără s-o știm sau crezând că acesta e un proces reversibil. Oamenii au frecvent iluzia că se pot rătăci unul de altul pentru …

Men Talk Alba Iulia

Femeie trăind în două lumi

by Ovidiu Ivancu / 6 July 2015

Poate pentru că avea câteodată impresia că trăiește atât de puțin, E. obișnuia să aibă vise despre care nu vorbea decât arareori. Era felul ei de a trăi intens… Poate că, în sine, visele astea, odată povestite, ar fi părut ridicole, ușor infantile… Asta pentru că, oricum le-ar fi povestit, …

Men Talk Alba Iulia

Povestea celei care pleacă

by Ovidiu Ivancu / 28 June 2015

Plecase de atâtea ori, încât toți cei care o cunoșteau o invidiau pentru ușurința cu care știa să plece. Avea grijă să le spună că stătuse în locuri diferite, în țări diferite, câte un an sau doi, exact atât cât e nevoie pentru a cunoaște oameni și a te atașa …

Men Talk Alba Iulia

După 20 de ani

by Ovidiu Ivancu / 6 June 2015

Întâlnirile de douăzeci de ani de la terminarea liceului au întotdeauna farmecul lor. De fapt, nu întâlnirea în sine, ci, mai degrabă, pregătirea ei. Pentru N., ritualul cumpărării rochiei, pantofilor și poșetei era, de fapt, un pretext. În felul acesta, nu se mai gândea la bărbatul, pe atunci băiat, cu …

Men Talk Alba Iulia

Femeie luptând contra Diavolului

by Ovidiu Ivancu / 17 May 2015

Prima ei amintire era aceea a unei icoane. O icoană obișnuită, care, pe vreme aceea (să fi fost 1975?) nu plângea, nu tușea, nu strănuta. Minunile au început a se petrece mult mai târziu, odată cu apariția posturilor de televiziune unde ele, minunile, puteau fi popularizate mai ușor. Tatăl, preot. …

Men Talk Alba Iulia

Nefericirile unei căsnicii fericite

by Ovidiu Ivancu / 9 May 2015

Pe R. o îngrozea orice fel de schimbare. Așa fusese încă din adolescență. Odată intrată într-o zonă de confort, rămânea acolo chiar și după ce binele dispărea, numai și numai din teama de a face schimbări. Felul acesta al ei de a rămâne într-un loc sau alături de un om …

catchy.ro