– Îți aminteșți când ai spus că iubirea este de trei feluri? o întrebă abrupt Alexander. – Sigur. – Ei bine, draga mea Ny, te-ai gândit vreodată că iubirea nu este de ajuns? Ny își privy confuză prietenul. – Ce vrei să spui? Iubirea nu este de ajuns… – Iubirea …

 (Pentru Iasmina și Bogdan: să vă fie viața o poveste frumoasă!) Da, zâmbesc ușor tremurat, pentru că nu-mi dau seama dacă râzi de mine sau dacă scotocești printre amintiri după citatul preferat. Ai citit când erai mică “Micul Prinț”, nu-i așa? Mie îmi plac tare mult două. Două citate. Știi …

Iubita mea, Unde te grăbeșți? Pleacă trenul din gară, dar nu pe drumul tău. Mai stai. Așteaptă-mă. Te caut și știu, te voi găsi. Ce cauți la Galați? Vreau să vedem Parisul, mână în mână, braț la braț. Să ne plouă în noapte. Să fim doi copii, alergând uzi, înfrigurați, …

– continuare de aici – Stella stătea sprijinită cu fruntea de sticla rece a ferestrei cortină. În spatele ei, un birou somptuos: lemn lăcuit, lămpi, tablouri în ramă. În față, acoperișuri oțelite, reci, ușor bătute de ploaie. Nu era o zi urâtă. Era doar rece. Totul părea înghețat în timp. …

Stătea pe treptele verandei. Privea marea. Totul era calm. Plăcut. Dulce. Valurile aduceau colane de spumă pe mal. Erau valuri mici, calme şi ele. Îi plăcea să stea pe verandă şi să privească marea. Pentru o vreme, nu mai exista oraş, muncă. Toate problemele rămâneau suspendate undeva în neant. Nu …

– Ny, lista de înscrieri este gata. Ar fi bine să te pregăteşti cu o nouă curricula. N-ai să crezi câtă lume va participa. Cred că eşti lectorul cel mai căutat din toată Universitatea!!! – Doamne, dar nu mai ştiu ce să le povestesc (râse ea în timp ce trăgea …

Mergea pe apă? Nu era foarte sigur, dar era convins că se întâmplă ceva. Băuse prea mult şi legănatul bărcii îl aruncase-n larg? Senzaţia de 1, 2, 3, picior în faţa piciorului, nu-i dădea pace. Nu vedea nimic. O fi dormind încă? Deschise ochii, dar… ups! Îi avea deja deschişi! …

Legile care guvernează Pământul nu sunt întotdeauna cele care conduc Universul. Nu vreau să deschid ochii. Nu încă. Nu vreau să mă reîntorc în lumea reală. Cu muncă, durere și trudă. Prefer să rămân în lumea mea boemă: poeți și autori, compozitori și tot soiul de muzicieni, pictori, gravori, bijutieri. …

Valurile erau singurele care se auzeau. Mai strigau uneori pescărușii în aerul rece. Ocazional. Zorii de abia trecuseră și cerul era între gri și albastru. Nemișcare și liniște. Aerul curat și pătrunzător te încărca cu energie. Stătea înfofolită în pătură, cu o pereche de șosete groase, colorate, semi-ghemuită pe canapeaua …

Sorbeam tacticos din cafea și nu observasem că se făcuse târziu, poate prea târziu pentru cana aburindă, dar ăsta era viciul meu și nici Gena nu mă putea face să renunț. După o zi de muncă obositoare îmi reînnoiam puterile – deseori frigându-mi limba – savurând cafeaua pe care Gena …