Asemenea unor mecanisme programate să parcugă zilnic acelaşi traseu, trecem pe lângă locuri, oameni, sentimente. Repetiţia devine cotidian şi începe să ocupe, fără chirie, fără voie, ceea ce suntem. Prin repetiţie, devenim ceea ce ni se întâmplă. Ceea ce ne traversează. Până la un moment dat, când un miros, o …

Stau cocoţată pe pervazul ferestrei în care a stat Emil Cioran. Uneia dintre ferestre. Asemeni lui, camera pe care a locuit-o în 1931, la hotelul Coroana, este larg deschisă spre lume: patru mari ferestre, luminoase, care îmbrăţişează toată lungimea camerei. O cameră care se află pe colţul acestei foarte vechi …

Nebunia francezilor pentru a cumpăra cărţi care propun tot felul de reţete şi învăţăminte nu are egal. Poate mai mult decât alte societăţi şi naţii care se înscriu, cred, într-un trend mondial-trăim din ce în ce mai mult, căci vârsta la care murim s-a modificat în ultimul deceniu, dar avem …

Well, ca orice gest neaşteptat, brutal, direct, o palmă nu e doar o palmă. Dincolo de usturime, de durere, de mirare, transpare o întrebare, o dorinţă de a înţelege de ce. De a pricepe mecanismele care au făcut acest gest posibil. Reacţiile, ele, sunt diferite şi ele: un bărbat o …

“Scriitorul este santinela lui Kafka, treaz în noapte pe când toti ceilalţi dorm”. Mircea Cărtărescu, într-un superb interviu acordat Dilemei vechi. Fotografia, într-o dimineaţă de duminică, la Paris, de fapt o noapte. În care cei care stau santinelă, noi, puţini, o facem pentru a nu o lua razna într o lume …