Irina Băcăoanu

Irina Băcăoanu

Senior Contributor
6 articles
Pendulez între raţional şi ireal, fug de penibilul meu, al altora şi de redundanţă. Mă retrag în scris, scriu cu epitete cromatice pentru că mi se pare mai expresivă culoarea decât cuvântul în sine şi scriind, respir uşurată ca şi cum am ajuns acasă după un drum apăsător pe nicaieri. Mi-am cusut poruncile sub piele. Dacă stau o zi fără să scriu, cicatricea mă ustură. Cel mai mult ador teatrul. Nu neapărat scena. Cel radiofonic mi-e pe gust, de asemeni. Iar cel pe care îl scriu eu, îmi pare o covârşitoare vină pe proprii umeri. Personajele mele zbughesc din mine şi mă dor când respiră sacadat, când se învârt ameţite-n cerc şi când îşi caută în zadar locul. Când s-au aşezat în loc prielnic şi s-au liniştit, abia atunci mă învăluie şi pe mine calmul. Calmul aparent care ţine până la următoarea zbatere ale altor personaje care vor să vadă obscuritatea scenei. Sunt un psiholog tributar filozofiei si un cititor de filozofie care raportează conceptele înspre psihologie. Ca orice om, duc neajunsuri cu mine şi încerc să fac din defecte, virtuţi. Dar nu merge. Hiba tot hibă. Caut să mă vindec de mine însămi. Sunt « catchy » pentru că nu-mi place să mă confund cu majoritatea. Numai oamenii mediocri traiesc la temperatura normala a vietii, vorba nihilistului Cioran, care ca şi mine este alesul îndoielii.
Healthy You Bacau

Cărţi, un ceai şi-un continent

by Irina Băcăoanu / 1 November 2011

După principiul “ce face omul… şi maimuţa”, mi-am zis că ar trebui să încerc şi eu ceaiul de maté cu care personajele lui G.G.Márquez se delectează în “Dragostea în vremea holerei” şi în “Despre dragoste şi alţi demoni”. Ce are ceaiul ăsta miraculos de e la mare preţ în cea …

Art&Entertainment Bacau

Ion Mihalache datorează totul femeii universale

by Irina Băcăoanu / 28 October 2011

“De când pictez? De când mă ştiu. De fapt nici nu m-aş pricepe să fac altceva. ” E singurul lucru aproape serios pe care mi l-a spus Ion Mihalache. Şi mai devine grav când vorbeşte despre fiica sa careia i-a dedicat câteva dintre expoziţiile sale. În rest, pictorul e enervant. …

Life Bites Bacau

Românul, eternul Guliţă al babachii

by Irina Băcăoanu / 27 October 2011

Au apărut pe site-urile de socializare fenomene care duc creştinismul pe culmi ale ciberneticii: moartea şi praznicul personalităţilor. Când a răposat Amy Winehouse, a fost invazie de linkuri cu „Rehab” şi „You know I’m no good”. Preţ de două zile s-a zbătut lumea cu copy/paste de pe youtube pe facebook, …

Art&Entertainment Bacau

“Cine poate veni la teatru şi nu vine, mă-sa-i curvă”

by Irina Băcăoanu / 15 October 2011

Dacă aş vorbi despre drama sălilor de teatru goale, n-ar fi nicio noutate. Depărtarea românilor de artele frumoase, unii o pun pe seama interminabilei tranziţii culturale, de orientalizare forţată a muzicii, de înlocuirea realului cu spaţiul virtual, mai comod, gratuit şi care nu implică prea multe calcule aşa cum e …

Beauty Bacau

Scurt tratat capilar

by Irina Băcăoanu / 13 October 2011

Noi, femeile, putem dezvolta filozofii întregi despre păr, tratamente, măşti, balsamuri. Aici, recunosc, mă situez şi eu: în zona discuţiilor interminabile despre îngrijirea părului. Multe dintre ponturi le aflu din reviste de specialitate, ca tot omu’, dar o bună parte din secrete mi le-a împărtăşit un „parrucchiere” din Milano. Al …

Art&Entertainment Bacau

Eros tehnologizat

by Irina Băcăoanu / 11 October 2011

Mă bănuiesc uneori de dificultăţi în adaptare. Rezistenţa cu care îmi înfrunt clasicismul mă irită şi îmi pune etichetă de conservatoare (unii ar zice mai curând „înapoiată”). Cu ani în urmă, când am vazut tablouri cu bestii, cu linii, hexagoane şi şuruburi, mi se părea că profanez pictura doar uitându-mă …

catchy.ro