Ioana Duda

Ioana Duda

137 articles
Sunt un om cu mult dor de frumos. Tocmai de aceea, când îl găsesc, îl strig din toți rarunchii. Cu toată vocea, până răgușesc. Oricât de greu mi-ar fi uneori, continui să cred în oameni, în iubire și în sufletul pereche. Și sunt fericită în fiecare zi, pentru că reușesc să înfrâng necredința.
Life Bites București

Părintele Ionuț Blidar și enoriașii srilankezi

by Ioana Duda / 18 June 2024

În 2023, salariul minim în Sri Lanka era de 41,65 dolari pe lună. Potrivit datelor oficiale, din 2019 până în 2023 rată sărăciei a crescut în mediul rural de la 15% la 34%, ceea ce înseamnă că mult peste un sfert din populația rurală a țării trăiește cu mai puțin …

Talk Tabu Timișoara

Merit să fiu iubită, fericită, văzută, apreciată

by Ioana Duda / 20 June 2020

Conștientizarea ”butoanelor” care ne declanșează emoții puternice este singurul mod prin care putem vindecă rănile trecutului. Până nu vedem și acceptăm tiparele după care funcționăm, intrăm în același joc, iar și iar. Ani de zile am recreat situația din copilărie, aceea în care părinții mei erau indisponibili emoțional ori fizic, …

Talk Tabu Timișoara

În seara aceea am știut că am nevoie de ajutor și am sunat

by Ioana Duda / 17 December 2019

Stăteam în cur, în bucătărie, fumam și băusem jumătate de sticlă de whiskey. Nu eram beată. Ajunsesem în punctul în care reușeam să beau mult, fără să mă îmbăt. Dintr-odată durerea s-a făcut atât de mare, încât am simțit nevoia să mă arunc de la balcon. Să simt oasele cum …

Women R Us Timișoara

Povestea lui Matei și a Ralucăi exact așa cum mi-a spus-o Ionela

by Ioana Duda / 16 December 2019

I-am scris Ionelei într-o dimineața, pe la 6. Mi-a răspuns imediat: ”Da, sunt încă în spital cu copiii. Dorm. Azi noapte am reușit să dorm și eu câteva ore. Dumnezeu e mare. Nu ne lasă. Trebuie să lupt. Speranța moare ultima.” ”Foarte bine, Ionela. Ai nevoie de odihnă și hrană, …

Talk Tabu București

Am avut, am și o să mai am relații cu bărbați însurați sau “cuplați”

by Ioana Duda / 19 November 2019

Cred că femeia din viața unui bărbat spune multe despre caracterul și intelectul lui. Tocmai de aceea, când aleg un bărbat, mă uit un pic și la nevastă-sa. E hazliu. E adevărat. Numai când am chef de f*tai, nu mă interesează. Atunci mă uit doar la el. Și nu foarte …

The Happiness Project Timișoara

De fiecare dată când ne mințim, de la noi furăm timp

by Ioana Duda / 4 November 2019

Vorbeam cu o femeie pe care o iubesc. Și i-am spus că mie, pe lumea asta, cel mai teamă îmi e că n-o să apuc să mă iubesc vreodata, deplin, cu un bărbat. I-am spus că de moarte nu îmi mai e teamă. Nu vreau. Nu acum. Îmi place prea …

Talk Tabu Timișoara

Când e liniște, demonii se plictisesc și pleacă

by Ioana Duda / 27 August 2019

De când mă știu am fost fie între relații, fie în așteptarea uneia. Niciodată nu am fost singură. Doar cu mine. Fără să aștept. V-am spus altfel? V-am mințit. Dar am recunoscut deja că vă mai mint uneori doar așa, să primesc like-uri și să arăt că sunt un copil …

The Happiness Project Timișoara

Fii ca Feli!

by Ioana Duda / 17 August 2019

Am cunoscut-o pe Feli acum cinci sau șase ani, în sala de sport. Mă uitam la ea cu admirație. Arată așa de bine și făcea atât de corect exercițiile. La un moment dat, am intrat în vorbă, în vestiar. Nu puteam să îi dau pace. Prea îmi plăcea de ea. …

The Happiness Project Timișoara

Am fost grasă. La 33 de ani am învățat să mănânc

by Ioana Duda / 4 April 2019

Am fost grasă. Am fost bulimică. Ciocolată, pâine, prăjitură, biscuiți, șnițel. Baie. Îmi sărea vomă pe față. Mă spălam. Mă doare gâtul. Se umflă. Cocoloașe de pâine-eugenie-ciocolată-șnițel. Paste aglio e olio. Din nou ciocolată și biscuiți. Weceu. Repeat. Am fost grasă, când eram slabă. Mă uit acum la niște poze …

Very Much Alive Timișoara

Pentru tine mint, înșel, trădez, ucid…

by Ioana Duda / 13 April 2016

Pentru tine mint, înșel, trădez, ucid încrederi. Pentru tine am venit. Mai mult decât pentru ea. Am trădat-o în seara aia. Mi-am trădat un vis. De ani visam să o văd. Să o ascult. Să mă pierd prin ea. Și, în seara aia, când mi s-a dat, de bună voie, …

catchy.ro