Așa îl numesc eu, Călătorul. Pentru că este mereu pe drumuri: pe infinitele drumuri ale lumii și întortocheatele drumuri ale sufletelor noastre chinuite. Pentru că vine și pleacă nenunțat, pentră că (re)apare doar atunci când încerc să-l uit, pentru că lipsește nopțile din patul meu, dar niciodată din mintea mea. …

Pagini din jurnal, primele zile din februarie 1947 „…au trecut aproape trei ani de când am fost eliberați. Trei ani de speranță, de trei ani de teamă și tresărire de fiecare dată când aud un zgomot mai puternic ce întrerupe brutal liniștea nopții. Acum, după trei ani la încetarea bombardamentelor, de …

Timpul trece diferit în India. Uneori timpul parcă zboară, alteori parcă a încremenit într-un aici şi acum, iar restul nu contează. Foarte firesc pentru o ţară a cărei limbă, hindi, cunoaşte acelaşi cuvânt şi pentru azi şi pentru mâine, „kal”. M-am obişnuit deja ca în fiecare dimineaţă să am soarele …

„Te voi iubi cu milă și mirare Cu întrebare și cu disperare Cu gelozie și cu larmă mare C-un fel de fărădelege care doare” (A mea – Adrian Păunescu)  El are căldura sudică în care mirose a lavandă și a pin. El amintește de o viață în care oamenii râd …

Cu ceva ani în urmă, parcă într-o altă viață, eram o tipă cool, super cool și super mișto. Atât de mișto încât am luat-o singură hai-hui cu rucsacul în spate în expediții europene. Şi, ca orice tipă tare, aveam și un tip la fel de cool și rebel (spre disperarea mamei), …

India ne-a întâmpinat încă de la înălțime cu cel mai fascinant răsărit de soare văzut vreodată. Mă rog, văzut numai cu un ochi întreg, pentru că celălalt dobândise culorile răsăritului ce mi se deschidea prin fereastra avionului din cauza unui mic accident provocat din neatenția unui turist englez. Care, în …

Se întâmplă deseori, noaptea, când demonii măcinării de sine, iviţi năpraznic de prin cotloanele întunecate ale odăii, se aruncă pe mine prinzându-mă în lanţ înăbuşitor. Și atunci stau trează în mijlocul patului și al nopții și-mi fac griji.Tot ceea ce în miezul binecuvântat al zilei nu mă înfioară, capătă noaptea proporții …

Îmi spunea deunăzi o prietena (de 5 ani single – asta ca să o înțelegeți mai bine în rândurile următoare) că s-a saturat să ducă monologuri de weekend cu ea însăși sau să-i dea valențe de prinț cuceritor vreunui idiot agățat prin vreun bar într-un gest de disperare („mamă, da chiar …