Dani Dumitrescu

Dani Dumitrescu

22 articles
Familia și Scrisul sunt iubirile mele profunde, statornice. Mi-am găsit jumătatea târziu, când nu mai speram și nu mai căutam. Starea de dor de DOI a fost starea tinereții mele. În lumea reală, în relațiile interumane, creez impresia ca sunt timidă, sobră, rezervată. Așa mi se spune adesea, aceasta este părerea celor care mă cunosc, acesta este numitorul comun al tuturor caracterizărilor pe care aceștia mi le fac. Cum sunt eu de fapt? Sunt un om al contrastelor: am nenumărate defecte și mă străduiesc să-mi înmulțesc calitățile, sunt idealistă și pragmatică, sunt demodat de romantică, sunt sensibilă si puternică, „Nu sunt ce par a fi/ Nu sunt/ Nimic din ce-aș fi vrut să fiu!”. Însă, atunci când scriu, devin dezinhibată, chiar ludică. De ce scriu? Pentru că atunci când scriu sunt liberă, lumea scrisului e lumea mea, lumea reușitelor mele, universul reveriilor mele.
Women R Us Craiova

Da, înainte eram o femeie oarecare

by Dani Dumitrescu / 29 February 2016

Aproape că nu-mi mai amintesc ce preocupări, ce planuri sau ce griji aveam înainte. De vreo câțiva anișori, existența mea s-a schimbat puțin, de fapt, mult… adică total, ca să fiu cât mai aproape de adevăr. Vag, îmi amintesc că îmi plăcea să stau la șuetă cu prietenele ore în …

Talk Tabu Craiova

Îi furase tinerețea și acum îi spunea că nu se potrivesc…

by Dani Dumitrescu / 26 February 2016

Nicio tresărire nu se citea pe chipul ei. Se aflau față în față, după atâta amar de vreme: destine separate, direcții opuse. Se întâlniseră, întâmplător, pe o stradă pustie din oraș. Aceeași stradă pe care se plimbaseră odinioară, pe când erau doi adolescenți timizi și îndrăgostiți. Inițial, amândoi avuseseră intenția …

The Happiness Project Craiova

Dragostea nu are subtitrare

by Dani Dumitrescu / 25 February 2016

Când este dragoste? Când te copleșește, când te înrobește, când e împărtășită, când te doboară, când iartă, când nu are măsură, când e leac pentru suflet, când nu are nevoie de cuvinte, când nu are final. Ce aș fi vrut să știu despre dragoste? Că nu are reguli general valabile, …

Life Bites Craiova

N-o uita!

by Dani Dumitrescu / 24 February 2016

Anul acesta schimba prefixul, aproape că uitase, însă fusese nevoită să completeze niște documente în care trebuia să menționeze numele, starea civilă, anul nașterii. Dora Ivan, văduvă, 19… Așa conștientizase că, peste două zile, împlinea 60 de ani. Chiar și la această vârstă, oamenii spuneau despre ea că este o …

Talk Tabu Craiova

Jos masca perfecțiunii într-o relație!

by Dani Dumitrescu / 21 February 2016

Îmi este mai bine singură, spun adesea cele care au plecat cu inima frântă dintr-o relație în care au investit sentimente, timp și încredere. De teama de a nu fi rănite iar și iar, preferă izolarea, repausul sentimental. Solitudinea nu este însă o variantă preferabilă pe termen lung, pentru că …

Yes or No Craiova

O sărăntoacă în familia lor?! I-a luat mințile bietului băiat!

by Dani Dumitrescu / 20 February 2016

„Ai grijă ce-ți dorești, pentru că s-ar putea să se întâmple!”, îi spunea, adeseori, bunica sa. Era înțeleaptă sau doar trecută prin viață? Parcă se vede și acum: o mogâldeață plăpândă, zdrențăroasă, lipită cu nasul de vitrina prăvăliei cu jucării, jinduind să aibă și ea, precum celelalte fetițe de vârsta …

Life Bites Craiova

Prea bleagă, prea ca la țară!

by Dani Dumitrescu / 16 February 2016

Maria nu are tupeu! Este o femeie oarecare, nici prea înaltă, nici prea scundă, nici tare frumoasă, nici foarte urâtă, nici geniu, nici netoată. Are, însă, un mare defect: mult bun-simț. Cum, nu-i un defect, e o calitate? Atunci de ce i se spune că e bleagă în situațiile în …

Yes or No Craiova

Ea, cealaltă, oricare altă femeie, e perfectă. Tu ai atât de multe defecte

by Dani Dumitrescu / 12 February 2016

Stai pe gânduri, la fereastră, cu țigara în mână, crezând că nu te vede nimeni, că nu bănuiește nimeni haosul, disperarea din sufletul tău. Și astăzi soarele răsare, și astăzi luna apune, pentru toți ceilalți viața merge înainte! Pentru tine, timpul pare suspendat, pentru că tu nu știi să fii …

Yes or No Craiova

Nu am zis că sunt perfectă! Sunt reală

by Dani Dumitrescu / 6 February 2016

Hei, tu, dragul meu! Da, cu tine vorbesc, nu mai alerga după himere, nu mai visa la femeia perfectă, că nu există! Poate doar în imaginația ta. Acolo, într-adevăr, femeia ideală are ochii lui Megan Fox, buzele Angelinei Jolie, posteriorul Shakirei și calitățile de gospodină ale mamei tale. Hotărăște-te, vrei …

Healthy You Craiova

Jurnalul dietei (im)perfecte. Voi avea, oare, o siluetă de divă?

by Dani Dumitrescu / 6 February 2016

Trasă prin inel. Așa era silueta mea odinioară. Nu aveam nevoie de haine care să ascundă acumulări nedorite, iar criteriile de care țineam cont atunci când îmi achiziționam piese vestimentare erau altele decât acum – preț, calitate, modă. Acum, criteriul de bază este dimensiunea, mai exact capacitatea de a ascunde. …

catchy.ro