Mă întâlnesc zilnic cu oameni care îşi pun sufletul în palmă şi mi-l fac cadou. Cei care pot face un cadou. Alţii îşi descarcă pur şi simplu povara de durere şi mi-o trântesc mie în braţe pentru ca să îi ajut să o ducă mai uşor. Alţii mă încarcă cu furie, neputinţă şi angoasă, cu teamă de viaţă şi groază de moarte. Unii îmi vorbesc despre viaţă, alţii îmi vorbesc mereu şi mereu despre moarte. Şi printre toate şi toţi sunt gândurile şi trăirile mele, trecut dureros, prezent aşa cum e şi viitor incert. Ca la toată lumea zic eu... Sunt eu cu ce trăiesc şi simt zilnic, cu dorinţe şi neputinţe, cu reuşite şi eşecuri răsunătoare. Scriu pentru că uneori prea multe gânduri şi emoţii îmi zboară prin minte şi suflet şi simt nevoia să iasă cumva afară de acolo. Fiecare om pe care îl întâlnesc trezeşte ceva în mine. Nu ştiu dacă am ceva de spus, dar povestea fiecăruia devine fără să vreau povestea mea. Şi o spun şi eu mai departe...